LVI. Cu ascultarea de voia lui Dumnezeu (Ioan 14:15)

A. Ascultarea ca dovadă a iubirii față de Dumnezeu
Atunci când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, ascultarea devine o expresie naturală a iubirii noastre pentru El. În Ioan 14:15, Isus spune: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” Ascultarea de Dumnezeu nu este doar o datorie, ci o formă de închinare. Este modalitatea prin care demonstrăm că Îl respectăm și că recunoaștem autoritatea Sa asupra vieților noastre. A asculta de Dumnezeu înseamnă să trăim conform învățăturilor Sale și să căutăm în mod constant să ne aliniem voii Sale divine.

B. Ascultarea chiar și atunci când nu înțelegem planul Lui
Uneori, Dumnezeu ne cere să facem lucruri care par dificile sau pe care nu le înțelegem pe deplin. A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să fim dispuși să ascultăm de El, chiar și atunci când drumul pare nesigur. În Proverbe 3:5-6, ni se spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” Ascultarea necesită încredere totală în planul lui Dumnezeu, chiar și atunci când nu vedem întreaga imagine.

LVII. Cu slujirea și dedicarea față de ceilalți (Galateni 5:13)

A. Slujirea ca semn al devotamentului față de Dumnezeu
Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, ne dăm seama că viața noastră nu este doar despre noi înșine, ci despre slujirea altora. În Galateni 5:13, ni se spune: „Voi, fraților, ați fost chemați la slobozenie. Numai să nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste.” Slujirea nu este doar un act de bunătate, ci o expresie a dragostei noastre pentru Dumnezeu. Prin slujirea altora, Îi aducem slavă Lui și reflectăm caracterul lui Hristos în viața noastră.

B. Dedicarea față de ceilalți ca o prioritate spirituală
A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să facem din binele celor din jurul nostru o prioritate. În Filipeni 2:3-4, ni se spune: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” Slujirea și dedicarea față de ceilalți sunt modalități prin care trăim dragostea creștină, punându-i pe ceilalți înaintea noastră și reflectând astfel prioritățile Împărăției lui Dumnezeu.

LVIII. Cu atitudinea ta față de încercări și suferințe (1 Petru 5:10)

A. Încercările ca parte a planului de creștere spirituală
Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, învățăm să vedem încercările și suferințele din viața noastră ca parte din planul Său de a ne forma și de a ne întări credința. În 1 Petru 5:10, ni se spune: „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la slava Sa veșnică în Hristos Isus, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.” Aceasta ne arată că suferința nu este lipsită de sens, ci poate avea un scop divin în desăvârșirea noastră spirituală.

B. Încrederea în harul lui Dumnezeu în mijlocul încercărilor
Chiar și în mijlocul celor mai mari provocări, a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să ne încredem în harul Său. Dumnezeu promite că va fi alături de noi în toate suferințele noastre, că ne va întări și ne va da putere să le depășim. Această încredere în Dumnezeu ne ajută să ne păstrăm pacea interioară și speranța, știind că El lucrează în viața noastră chiar și prin cele mai dificile momente.

LIX. Cu bucuria de a trăi pentru Dumnezeu (Filipeni 4:4)

A. Bucuria ca rezultat al unei relații autentice cu Dumnezeu
Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, bucuria devine o parte naturală a vieții noastre, indiferent de circumstanțe. În Filipeni 4:4, ni se spune: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” Această bucurie nu depinde de lucrurile materiale sau de condițiile exterioare, ci izvorăște din relația noastră cu Dumnezeu. Când trăim pentru El și căutăm Împărăția Lui, ne umplem de o bucurie care depășește orice altă satisfacție lumească.

B. Bucuria ca mărturie a unei vieți transformate
Atunci când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc și trăim în conformitate cu voia Lui, bucuria noastră devine o mărturie pentru cei din jur. O viață plină de bucurie în Dumnezeu îi atrage pe ceilalți și îi face să se întrebe despre sursa acelei bucurii. În Neemia 8:10, ni se spune: „Nu vă mâhniți, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.” Această bucurie devine nu doar o sursă de tărie personală, ci și un mijloc prin care Îl glorificăm pe Dumnezeu în fața lumii.

LX. Cu recunoștința zilnică (Coloseni 3:17)

A. Recunoștința ca atitudine constantă față de Dumnezeu
Un aspect important al a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc este cultivarea unei inimi pline de recunoștință în fiecare zi. În Coloseni 3:17, ni se spune: „Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Recunoștința nu este doar un răspuns la binecuvântările primite, ci o atitudine constantă care reflectă încrederea noastră că Dumnezeu este bun și credincios, chiar și atunci când nu vedem imediat rezultatele binecuvântărilor Sale.

B. Recunoștința ca antidot împotriva nemulțumirii și îngrijorării
Atunci când suntem recunoscători, suntem mai puțin predispuși să fim nemulțumiți sau îngrijorați. Recunoștința ne ajută să ne concentrăm asupra bunătății lui Dumnezeu și asupra a ceea ce El a făcut deja pentru noi. În 1 Tesaloniceni 5:18, ni se spune: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” Când ne exprimăm recunoștința, ne eliberăm de anxietate și de dorința de a ne compara cu ceilalți, găsind pace și mulțumire în Dumnezeu.

Concluzie

A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă a-I dedica toate aspectele vieții noastre: deciziile, relațiile, suferințele, bucuriile și slujirea noastră. Aceasta este o chemare la o viață de ascultare, iubire și devotament, în care Îl căutăm pe Dumnezeu.

LXI. Cu rugăciunea ca fundament al vieții creștine (1 Tesaloniceni 5:17)

A. Rugăciunea constantă ca legătură cu Dumnezeu
Rugăciunea este un aspect esențial al vieții creștine, și a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc implică menținerea unei relații constante cu El prin rugăciune. În 1 Tesaloniceni 5:17, ni se spune: „Rugați-vă neîncetat.” Aceasta nu înseamnă că trebuie să stăm tot timpul în genunchi, ci că inima noastră trebuie să fie permanent conectată cu Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să ne exprimăm dependența de Dumnezeu, să ne deschidem inimile pentru călăuzirea Sa și să-I mulțumim pentru toate binecuvântările.

B. Rugăciunea ca modalitate de a ne încrede în Dumnezeu
Rugăciunea nu este doar un act de devoțiune, ci și un mijloc prin care ne încredem în voia lui Dumnezeu. Când ne rugăm, Îi încredințăm Lui toate fricile, dorințele și provocările noastre. În Filipeni 4:6, ni se spune: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.” Rugăciunea devine astfel o cale prin care ne eliberăm de povara grijilor și ne așezăm speranțele în mâna Tatălui ceresc.

LXII. Cu închinarea ca un act de dăruire totală (Ioan 4:24)

A. Închinarea autentică în duh și adevăr
Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, închinarea devine o expresie a dăruirii noastre totale față de El. În Ioan 4:24, ni se spune: „Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și adevăr.” Aceasta ne arată că adevărata închinare nu este doar un ritual exterior, ci un act spiritual care implică sinceritatea inimii. A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să ne închinăm Lui dintr-o inimă curată și plină de dragoste, căutând să-I aducem slavă în tot ceea ce facem.

B. Închinarea ca un stil de viață
Pe lângă momentele formale de închinare, adevărata închinare înseamnă să trăim fiecare zi pentru gloria lui Dumnezeu. În Romani 12:1, ni se spune: „Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Astfel, închinarea nu se limitează doar la cântările sau rugăciunile noastre, ci se manifestă prin fiecare decizie și acțiune pe care o luăm în viața noastră de zi cu zi.

LXIII. Cu responsabilitatea față de talentele și darurile primite (Matei 25:14-30)

A. Administrarea cu înțelepciune a darurilor primite de la Dumnezeu
Atunci când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, recunoaștem că toate darurile și talentele pe care le avem vin de la El. În Matei 25:14-30, Isus vorbește despre pilda talanților, în care fiecare slujitor primește o sumă diferită de bani de la stăpânul său și este responsabil să îi gestioneze cu înțelepciune. Această pildă ne învață că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia daruri și abilități pe care trebuie să le folosim pentru slava Sa. A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să ne angajăm să folosim aceste daruri în slujba Lui și a semenilor.

B. Fidelitatea în lucrurile mici și mari
Un aspect important al administrării darurilor este fidelitatea, indiferent de mărimea responsabilităților noastre. În Luca 16:10, ni se spune: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.” Aceasta ne încurajează să fim credincioși în orice sarcină, oricât de mică ar părea, știind că Dumnezeu vede și răsplătește fidelitatea noastră.

LXIV. Cu modul în care ne raportăm la alții (Romani 12:18)

A. Promovarea păcii și a armoniei în relațiile noastre
A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să facem tot ce ne stă în putere pentru a trăi în pace cu cei din jurul nostru. În Romani 12:18, ni se spune: „Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.” Aceasta înseamnă că trebuie să căutăm să rezolvăm conflictele, să fim blânzi și înțelegători și să ne străduim să cultivăm relații bazate pe respect și dragoste. A trăi în pace cu ceilalți este un semn că Dumnezeu este pe primul loc în viețile noastre și că prioritățile noastre sunt aliniate cu Împărăția Sa.

B. Iertarea ca expresie a harului divin
În relațiile noastre, suntem adesea provocați să iertăm pe cei care ne greșesc. A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să practicăm iertarea, chiar și atunci când este dificil. În Coloseni 3:13, ni se spune: „Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.” Iertarea nu este doar un act de bunătate, ci o reflectare a harului pe care l-am primit noi înșine de la Dumnezeu.

LXV. Cu înțelegerea scopului vieții tale (Efeseni 2:10)

A. Descoperirea scopului divin pentru viața noastră
Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, viața noastră capătă un sens mai profund și un scop clar. În Efeseni 2:10, ni se spune: „Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Acest verset ne arată că Dumnezeu a pregătit pentru fiecare dintre noi un plan și un scop specific, iar prin căutarea voii Sale și ascultarea de călăuzirea Sa, putem descoperi care este acel scop. A trăi cu Dumnezeu pe primul loc înseamnă să trăim conștienți că suntem parte dintr-un plan divin mai mare.

B. Atingerea împlinirii spirituale prin urmarea voii lui Dumnezeu
Împlinirea spirituală nu vine din realizările pământești sau din acumularea de bogății materiale, ci din urmarea voii lui Dumnezeu. Când ne dedicăm viețile pentru a-I sluji și pentru a-I împlini planurile, experimentăm o satisfacție profundă și o bucurie care nu pot fi găsite în lucrurile lumii. A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să ne găsim bucuria în El și să căutăm să trăim în armonie cu scopul pentru care am fost creați.

Concluzie

Viața creștină în care Dumnezeu este pe primul loc este una plină de sens, pace, bucurie și împlinire. Aceasta nu înseamnă că vom fi scutiți de provocări sau suferințe, dar ne oferă siguranța că, în toate, Dumnezeu este cu noi și că toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru. Când ne dedicăm complet Lui, trăim o viață în care fiecare aspect, de la rugăciune și slujire la iertare și pace, reflectă dragostea și harul divin.

LXVI. Cu integritatea morală și caracterul creștin (Proverbe 11:3)

A. Integritatea ca fundament al vieții creștine
Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, trăirea cu integritate devine o prioritate esențială. În Proverbe 11:3, ni se spune: „Neprihănirea oamenilor fără prihană este călăuza lor.” Integritatea este acel principiu de bază care ne ghidează toate acțiunile, cuvintele și gândurile. Aceasta înseamnă să fim cinstiți, să trăim în adevăr și să ne ferim de orice comportament care ar putea compromite mărturia noastră de credință. Integritatea morală reflectă caracterul lui Hristos în viața noastră și demonstrează că Dumnezeu este prioritatea noastră în toate aspectele vieții.

B. Caracterul creștin ca mărturie în fața lumii
Atunci când trăim cu integritate, caracterul nostru devine o mărturie pentru cei din jur. În Matei 5:16, ni se spune: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” O viață trăită cu integritate atrage respectul și admirația celorlalți și îi îndreaptă către Dumnezeu. Prin caracterul nostru, putem influența pozitiv societatea și putem fi o lumină într-o lume adesea plină de întuneric moral. A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să ne străduim să trăim o viață sfântă, demnă de chemarea noastră creștină.

LXVII. Cu renunțarea la sine și urmarea lui Hristos (Luca 9:23)

A. Renunțarea la sine ca parte a uceniciei
A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc implică o renunțare conștientă la dorințele noastre egoiste și o dedicare totală față de Hristos. În Luca 9:23, Isus spune: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.” Renunțarea la sine nu înseamnă pierderea identității, ci predarea completă a voinței noastre în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este o parte esențială a vieții de credință, prin care învățăm să ne supunem voii lui Dumnezeu și să trăim pentru gloria Sa, nu pentru noi înșine.

B. Urmarea lui Hristos ca o cale de transformare
Urmarea lui Hristos nu este doar o alegere singulară, ci un angajament zilnic de a trăi în conformitate cu exemplul Său. A ne lua crucea în fiecare zi înseamnă să fim dispuși să înfruntăm dificultăți, să renunțăm la confort și să ne dedicăm în totalitate cauzei lui Hristos. Această cale ne transformă nu doar exterior, ci mai ales în interior, deoarece învățăm să trăim cu smerenie, ascultare și dragoste. A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să urmăm această cale a uceniciei, știind că prin Hristos găsim adevărata împlinire.

LXVIII. Cu recunoașterea limitelor umane și dependența de harul lui Dumnezeu (2 Corinteni 12:9)

A. Recunoașterea slăbiciunii umane și încrederea în harul lui Dumnezeu
În 2 Corinteni 12:9, apostolul Pavel ne învață că Dumnezeu ne întărește în slăbiciunile noastre: „El mi-a zis: Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Aceasta ne arată că, atunci când ne recunoaștem propriile limite și slăbiciuni, Îi dăm lui Dumnezeu posibilitatea de a lucra prin noi și de a ne arăta puterea Sa. A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să nu ne bazăm pe propria noastră înțelepciune sau forță, ci să ne încredem în harul Său care ne este întotdeauna suficient.

B. Dependența de harul divin în toate circumstanțele
Viața creștină este marcată de momente în care ne confruntăm cu eșecuri sau slăbiciuni personale. Însă, în loc să ne lăsăm copleșiți de acestea, trebuie să ne ancorăm în harul lui Dumnezeu, care ne ridică și ne ajută să depășim orice provocare. În Filipeni 4:13, ni se spune: „Pot totul în Hristos care mă întărește.” A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să ne bizuim pe puterea Sa și să recunoaștem că doar prin El putem birui toate dificultățile vieții.

LXIX. Cu responsabilitatea față de generațiile viitoare (Deuteronom 6:6-7)

A. Transmiterea valorilor și învățăturilor creștine
A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă și să ne asumăm responsabilitatea de a transmite credința și valorile creștine generațiilor viitoare. În Deuteronom 6:6-7, ni se spune: „Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.” Aceasta subliniază importanța educației spirituale în familie și a îndrumării copiilor pe calea credinței. Fiecare generație are datoria de a transmite învățăturile lui Dumnezeu celor care vin după ea.

B. Exemplul personal ca mijloc de influență asupra tinerilor
Pe lângă învățăturile directe, exemplul personal joacă un rol vital în formarea spirituală a generațiilor viitoare. Tinerii învață cel mai bine prin observarea modului în care trăim noi credința noastră. Dacă Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc și trăim o viață de integritate, iubire și ascultare de Dumnezeu, vom influența pozitiv pe cei din jurul nostru și le vom arăta ce înseamnă să trăiești pentru Hristos.

LXX. Cu speranța în promisiunile lui Dumnezeu (Romani 15:13)

A. Speranța ca ancoră a sufletului
Speranța este o virtute fundamentală a vieții creștine, iar atunci când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, ne ancorăm sufletul în promisiunile Sale. În Romani 15:13, ni se spune: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea, pe care le dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!” Aceasta ne încurajează să ne bazăm nu pe circumstanțele schimbătoare ale vieții, ci pe promisiunile veșnice ale lui Dumnezeu, care nu se schimbă niciodată.

B. Trăirea cu nădejde în viitor
Atunci când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, nu trăim cu teamă față de viitor, ci cu nădejde și încredere în planul Său perfect. Indiferent de încercările prin care trecem, știm că Dumnezeu are un plan bun pentru noi și că El este credincios promisiunilor Sale. În Ieremia 29:11, ni se spune: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” Această promisiune ne dă siguranța că viitorul nostru este în mâinile Sale.

LXVI. Cu încrederea în planurile lui Dumnezeu (Ieremia 29:11)

A. Încrederea în planurile lui Dumnezeu chiar și în incertitudine
Atunci când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, trebuie să avem încredere în planurile Sale, chiar și atunci când circumstanțele vieții sunt nesigure. În Ieremia 29:11, ni se spune: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” Acest verset ne oferă siguranța că Dumnezeu are întotdeauna un plan bun pentru viața noastră, chiar dacă noi nu înțelegem toate detaliile. A-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să ne încredem în El și să acceptăm că El vede imaginea de ansamblu, în timp ce noi vedem doar o mică parte.

B. Alegerea de a urma voia lui Dumnezeu chiar și atunci când este dificil
Uneori, planurile lui Dumnezeu pentru viața noastră nu coincid cu așteptările noastre, iar acest lucru poate fi dificil de acceptat. Totuși, a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să alegem să-I urmăm voia, chiar și atunci când nu este ușor sau confortabil. În Proverbe 16:9, ni se spune: „Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii.” Aceasta subliniază că Dumnezeu are ultimul cuvânt în viața noastră și că trebuie să ne încredem în direcția pe care El ne-o arată, indiferent de circumstanțe.

LXVII. Cu pacea care vine din prioritizarea Împărăției lui Dumnezeu (Isaia 26:3)

A. Pacea perfectă care vine dintr-o relație profundă cu Dumnezeu
Atunci când Dumnezeu este prioritatea noastră, experimentăm o pace profundă care nu poate fi găsită în altă parte. În Isaia 26:3, ni se spune: „Tu vei păzi în pace desăvârșită pe cel cu inima tare, care se încrede în Tine.” Această pace desăvârșită vine dintr-o încredere deplină în Dumnezeu, știind că El controlează toate aspectele vieții noastre. Când ne concentrăm pe căutarea Împărăției lui Dumnezeu, grijile și fricile noastre se estompează, deoarece știm că Dumnezeu este în control și că El poartă de grijă tuturor nevoilor noastre.

B. Eliberarea de anxietate prin încrederea în Dumnezeu
Anxietatea și îngrijorările sunt frecvente în viața de zi cu zi, dar a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să ne eliberăm de aceste poveri. În Filipeni 4:6-7, ni se spune: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” Când ne punem încrederea în Dumnezeu și ne rugăm cu mulțumire, El ne oferă pacea Sa, care ne protejează de anxietate și ne păstrează mintea și inima în liniște.

LXVIII. Cu scopul tău în slujirea lui Dumnezeu și a semenilor (1 Corinteni 12:4-7)

A. Identificarea scopului tău în Împărăția lui Dumnezeu
Fiecare dintre noi are un rol unic în Împărăția lui Dumnezeu, iar a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă să căutăm să ne descoperim chemarea și să-I slujim cu credincioșie. În 1 Corinteni 12:4-7, ni se spune: „Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.” Aceasta ne arată că Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu daruri și talente specifice, pe care trebuie să le folosim pentru binele celorlalți și pentru extinderea Împărăției Sale.

B. Slujirea ca expresie a priorității lui Dumnezeu în viața noastră
Slujirea devine o expresie practică a faptului că Dumnezeu este pe primul loc în viața noastră. Atunci când ne dedicăm să-i ajutăm pe ceilalți, să ne folosim darurile pentru a edifica biserica și să contribuim la binele comunității, Îi arătăm lui Dumnezeu că Împărăția Sa este prioritatea noastră. În Galateni 5:13, ni se spune: „Voi, fraților, ați fost chemați la slobozenie. Numai să nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste.” Prin slujire, reflectăm dragostea lui Hristos și ne aliniem cu scopurile divine ale lui Dumnezeu.

LXIX. Cu răbdarea și așteptarea în voia lui Dumnezeu (Psalmul 37:7)

A. Răbdarea în așteptarea timpului lui Dumnezeu
Atunci când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, trebuie să învățăm să așteptăm cu răbdare timpul Lui pentru fiecare lucru. În Psalmul 37:7, ni se spune: „Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El.” Aceasta ne învață să avem răbdare și să nu ne grăbim să acționăm conform propriilor noastre planuri sau dorințe, ci să așteptăm cu încredere ca Dumnezeu să acționeze la momentul potrivit. Răbdarea este o dovadă a credinței noastre și a supunerii față de voia Lui.

B. Evitarea nerăbdării și a impulsivității
Unul dintre cele mai mari obstacole în umblarea noastră cu Dumnezeu este nerăbdarea. Adesea, suntem tentați să grăbim lucrurile și să acționăm din impuls, fără să așteptăm călăuzirea divină. Însă, atunci când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, învățăm să ne încredem în înțelepciunea și planul Său, renunțând la dorința noastră de a avea control total. În Isaia 40:31, ni se spune: „Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” Această promisiune ne asigură că Dumnezeu ne va întări și ne va ghida pașii dacă așteptăm răbdători voia Sa.

LXX. Cu recunoștința pentru fiecare zi (Psalmul 118:24)

A. Recunoștința pentru fiecare binecuvântare
Recunoștința este o parte fundamentală a vieții unui creștin care Îl pune pe Dumnezeu pe primul loc. În Psalmul 118:24, ni se spune: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea!” Fiecare zi este un dar de la Dumnezeu, iar recunoștința noastră pentru binecuvântările primite, fie ele mari sau mici, este un mod prin care Îl glorificăm pe El. Recunoștința ne ajută să ne concentrăm asupra bunătății lui Dumnezeu și să fim mulțumiți, chiar și în mijlocul provocărilor.

B. Cultivarea unei inimi pline de mulțumire
Recunoștința nu trebuie să fie doar o reacție la lucrurile bune care ni se întâmplă, ci o atitudine constantă a inimii noastre. În Coloseni 3:17.
---------------------------------------------------------------------------------------------
DĂ-I LUI DUMNEZEU LOCUL ÎNTÂI! Matei 6:33
 
I. Cu timpul tău (Iacov 4:14a)
1. Mulţi îşi folosesc vremea în scopuri egoiste. Viaţa pentru ei este pierdută în plăceri.
2. Viaţa este scurtă (Iacov 4:14b). Singura valoare vine din ceea ce facem pentru Hristos.
3. Trebuie să petrecem timpul pentru Hristos vizitând pe  bolnavi, mângâind pe cei singuri şi propovăduind Evanghelia
 
II. Cu talentul tău (Ioan 6:27)
1. Mulţi creştini nu dau lui Dumnezeu locul întâi în  folosirea talentului lor, obţinerea succesului şi a banilor fiind în schimb prioritatea lor.
2. Trebuie să folosim talentele noastre sau le vom pierde. Când folosim ceea ce avem, Dumnezeu va creşte darurile noastre.
3. Talentul nostru trebuie să fie folosit spre slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea celorlalţi.
 
III. Cu averea ta (Luca 12:15)
1. În societatea de azi, dragostea de avuţii a captat milioane de inimi, care-şi vând sufletul pentru bogăţia materială.
2. Creştinii trebuie să dea lui Dumnezeu prima parte din câştigul lor. Un început bun îl constituie zeciuiala.
3. Trebuie să dăm generos pentru a ajuta misionarismul şi biserica.