Motto: , , Dacă dragostea ar stăpâni pe Pământ, legile ar fi neimportante’’. (Tacit) 

O societate în care fiecare își iubește aproapele ca pe el însuși, cine nu și-ar dori-o? Sună utopic la prima vedere însă este a doua cea mai mare poruncă dată de Însuși Dumnezeu și știm că El nu pune în seama noastră sarcini mai grele decât putem duce.

Dacă fiecare ființă ar aprinde flacăra  iubirii pentru aproapele în sufletul său, ar porni o adevărată revoluție spirituală și am recuceri paradisul pierdut. Odată eliminat răul, nu am mai avea nevoie de legi, tribunale, închisori, secții de poliție sau cabinete de psihologie. Am începe să trăim raiul încă de pe pământ.

Din păcate însă, în realitate suntem la ani lumină de acest deziderat. Iubirea pentru semeni s-a transformat în iubire de sine iar omul, egocentric și egoist, nu dorește decât să își împlinească planurile cu orice preț chiar dacă ar trebui să calce pe cadavre. Interesele proprii primează și ajung să îi întunece atât de tare mintea, încât să nu mai vadă chipul lui Dumnezeu în cel de lângă el.

Cu conștiința adormită, individul comite nestingherit tot felul de atrocități care devin printre altele materie primă pentru televiziunile de știri. În fața lor, dreptatea  este de cele mai multe ori neputincioasă din cauza corupției. Această caracatiță își întinde tentaculele și îi cuprinde pe tot mai mulți doritori de îmbogățire rapidă. Auzim de atâtea cazuri de dare și luare de mită, de infractori care scapă nepedepsiți încât ne pierdem orice speranță că se va mai face vreodată lumină.

, , Legile sunt ca pânza de păianjen prin care trec muștele mari și în care rămân cele mici,’’ descria atât de bine Honore de Balzac sistemul corupt care a guvernat dintotdeauna omenirea. Vestea bună este că într-o zi el va pica. În fața Adevărului, nu vor putea sta în picioare decât cei drepți iar ceilalți se vor topi ca lumânarea în sfeșnic. Banii și puterea nu vor mai valora atunci nimic pentru că Dumnezeu e incoruptibil și judecă drept. Virtutea dreptății nu poate fi cumpărată, ci se cultivă și trebuie păstrată cu grijă pe parcursul întregii vieți, la fel ca o haină albă. Sigur că este o adevărată provocare să porți veșminte imaculate într-o lume gri în care te poți murdări la orice pas, însă asta face cu atât mai nobilă misiunea!

Justiția ar trebui, într-o lume ideală să împletească aceste două virtuți, dreptatea și iubirea și să judece în baza lor, nepărtinitor și transparent. Dacă ar trebui să o personific, aș vedea-o ca pe un chirurg care înainte să intre cu pacientul în operație și a extirpa tumoarea, îl liniștește și îi spune că totul va fi bine. Dacă nu ar fi blând și nu ar demonstra niciun strop de compasiune pentru cel din fața lui, operația ar decurge la fel de bine probabil însă pacientul ar putea muri la propriu de frică înainte ca medicul să îsi scoată bisturiul. Frica este antonimul dragostei sau moartea de dinainte de moarte si atunci când se apropie, dă fiori reci pe spate. Omul suferind are nevoie să fie asigurat că e pe mâini bune si să simtă că e lângă el un suflet care face tot ce poate pentru a-l salva.

Dacă în schimb medicul doar ar vorbi cu dragoste cu pacientul dar nu ar extirpa tumoarea, pur și simplu i-ar semna condamnarea la moarte bietului om. Iată de ce e importantă măsura mai ales când vorbim de dreptate și iubire.

Toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu și în fața legii, însă de prea multe ori lucrătorii din sistemul juridic sunt prinși cu ocaua mică pentru că îi văd pe unii mai egali decât alții. Dacă răul și întunericul nu s-ar mai promova la tot pasul, cu siguranță am trăi într-o lume mai bună și mai virtuoasă.

Dincolo de toate, rămâne o întrebare: mai există speranță pentru noi românii?

Da, România să alerge cu mâinile întinse spre Dumnezeu și va găsi dreptatea și iubirea!