Rugăciunea de formare are atât laturi active, cât și laturi pasive. Cât privește partea activă, noi Îl urmăm pe Dumnezeu. Suntem călători, porniți în căutarea unei cetăți al cărei Ziditor și Făcător este Dumnezeu. Suntem un neam de pelerini aflați pe calea credinței. Ne ducem până la capăt mântuirea cu frică și cutremur. Căutăm să fim evlavioși, exersându-ne deprinderile în această privință. Alergăm spre țintă pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

   În ce privește latura pasivă, noi suntem urmăriți de către Dumnezeu. Suntem atenți și răspundem. Suntem lut cald în mâinile Maestrului Olar.

   Atât latura activă cât și cea pasivă sunt necesare și se află într-o stare de tensiune dinamică una față de alta - oarecum asemănător frescei lui Michelangelo din Capela Sixtină în care Adam și Dumnezeu se întind unul către altul.

   Haideți să privim împreună trei genuri clasice de rugăciune proactivă, al căror scop principal este transformarea noastră. Primul dintre acestea e derivat din Exercițiile spirituale ale lui Ignațiu de Loyola. Cu toate că, în primă instanță Ignațiu a conceput această abordare a rugăciunii ca pe o experiență de solitudine pentru cei ce i se alăturau ca ucenici, ea este totodată o școală a rugăciunii pentru fiecare dintre noi. Regimul EXERCIȚIILOR e alcătuit din patru secțiuni de bază sau patru săptămâni.

   Prima dintre ele se concentrează asupra păcatelor noastre în lumina iubirii lui Dumnezeu. Cea de-a doua se concentrează pe viața lui Isus Hristos, cea de-a treia pe patimile lui Hristos, iar cea de-a patra pe Învierea lui Hristos.

   Fiecare dintre cele patru săptămâni e însoțită de o ofertă generoasă de exerciții de meditație preluate ades din Evanghelii. Aici Ignațiu este la înălțime, insistând pe folosirea tuturor simțurilor în fiecare meditație. De pildă, dacă ne gândim la Hristos în timp ce e supus judecății, când viața Îi este pusă în joc, trebuie să vedem mulțimea, să auzim acuzațiile, să simțim arsura biciului.

   Scopul acestui accent deosebit pus pe simțuri este să ne determine SĂ TRECEM DE LA A CITI, LA A PĂTRUNDE ÎN. Vedem, auzim, mirosim, gustăm, atingem povestirea.

   De vreme ce scopul tuturor acestora este să ne aducă în asemănare cu Hristos, pe tot parcursul EXERCIȚIILOR vedem o cerere neîntreruptă pentru CHARISME SPECIALE sau haruri ale Duhului. În prima săptămână, căutăm de obicei harul de a fi iubiți de Dumnezeu și scăldați în iubirea Sa.

   Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, dorința noastră permanentă este să primim harul de a fi modelați după chipul lui Hristos. Atunci când contemplăm patimile lui Hristos, cerem fără întrerupere harul de a muri față de legăturile acestei lumi. Iar în ultima săptămână, cea care se concentrează pe Învierea Domnului Hristos, harul pe care îl căutăm este puterea Duhului de a-L alege mereu pe Dumnezeu și calea Sa.

   (Se poate ca mulți să vă simțiți inconfortabili vizavi de anumite detalii ale acestei retrageri în solitudine propuse însă aș vrea să vă recomand cu căldură acest ritm în patru timpi. Cu toții avem nevoie de o reflecție mai profundă asupra obișnuinței noastre de a trăi în permanentă neascultare și asupra obiceiului nemărginit al lui Dumnezeu de a ne ierta.)

   Cu toți avem nevoie de o contemplare mai bogată a celei vieți care ne arată calea pe care trebuie să mergem pentru A CĂLCA PE URMELE LUI HRISTOS.

   Cu toții avem nevoie de o meditație mai deplină asupra acelei morți care ne eliberează.

   Cu toții avem nevoie de o experimentare mai profundă a acelei Învieri care ne dă puterea de a ne supune lui Hristos în toate lucrurile.