Lacrimile sunt asemenea sângelui din rănile sufletului. (Grigorie de Nisa)

   Ce anume înseamnă această RUGĂCIUNE A LACRIMILOR?

   - Să fim străpunși în inimă gândindu-ne la depărtarea noastră de bunătatea lui Dumnezeu și ofensa pe care I-am adus-o.

   - Să plângem păcatele noastre și ale lumii.

   - Să pătrundem în frământările eliberatoare ale pocăinței.

   - Înseamnă conștientizarea intimă și finală a faptului că păcatul ne desparte de plinătatea prezenței lui Dumnezeu.

   În dimineața zilei de 18 octombrie 1740, David Brainard, bravul misionar prizonier printre indienii americani nativi, a scris în jurnalul său:

   Sufletul mi-e topit până peste poate, și-mi plâng plin de amărăciune păcătoșenia nemăsurată și ticăloșia. Niciodată nu am simțit atât de usturător și adânc natura odioasă a păcatului, cum am simțit-o acum. Sufletul meu a fost apoi ridicat, în chip neobișnuit, în iubirea față de Dumnezeu și am căpătat un simțământ viu al iubirii lui Dumnezeu pentru mine.

   Am experimentat recent harul special al ploii blânde al lacrimilor. Mă gândisem mult în ultima vreme la păcatul meu și la păcatul poporului lui Dumnezeu. De asemeni, meditasem la învățăturile Evangheliei și la învățătura străveche a Bisericii asupra remușcării, întristarea inimii. Și, în timp ce făceam acestea, Dumnezeu m-a ajutat cu milă și bunăvoință, să intru într-o tristețe sfântă a inimii, în numele Bisericii și să încep să-I aduc mulțumiri profunde, presărate de lacrimi pentru răbdarea, iubirea și îndurarea pe care El ni le arătase. După cum mărturisește Mica: CARE DUMNEZEU ESTE CA TINE, CARE IARTĂ NELEGIUIREA?

   În cazul meu, acest plânset al inimii nu a durat decât câteva zile. Mi-aș fi dorit mai mult. Experiențele de felul acesta par a fi o raritate în zilele noastre; a existat însă o vreme când ele erau regulă.

   Nu încape îndoială că bărbații și femeile ce mărșăluiesc pe paginile Scripturii au cunoscut bine harul lacrimilor. În angoasa sa, Iov declară: EU MĂ ROG LUI DUMNEZEU CU LACRIMI. Zdrobit de păcatul și pustiirea Moabului, Isaia strigă: DE ACEEA PLÂNG PENTRU VIA DIN SIBMA, CA PENTRU IAEZER; VĂ UD CU LACRIMILE MELE, HESBONULE ȘI ELEALE!

   Ieremia este cunoscut drept profetul care plânge, iar reputația sa este binemeritată. O! DE MI-AR FI CAPUL PLIN CU APĂ! suspina el. DE MI-AR FI OCHII UN IZVOR DE LACRIMI, AȘ PLÂNGE ZI ȘI NOAPTE PE MORȚII FIICEI POPORULUI MEU! Dacă Ieremia n-a scris el Cartea Plângerilor, ar fi trebuit să o facă! INIMA LOR STRIGĂ CĂTRE DOMNUL... ZID AL FIICEI SIONULUI, VARSĂ ZI ȘI NOPATE ȘIROAIE DE LACRIMI! NU-ȚI DA NICIUN RĂGAZ, ȘI OCHIUL TĂU SĂ N-AIBE ODIHNĂ!

   Aproape fiecare filă a Psaltirii este udată de lacrimile cântăreților. NU MAI POT GEMÂND - se tânguiește David. ÎN FIECARE NOAPTE ÎMI STROPESC AȘTERNUTUL, ȘI-MI SCALD PATUL ÎN LACRIMI. Adevărul este că în viața lui David plânsul era o practică așa de obișnuită, încât a putut face apel la lacrimile sale, aducându-le ca martori înaintea lui Dumnezeu: TU NUMERI PAȘII VIEȚII MELE DE PRIBEAG; PUNE-MI LACRIMILE ÎN BURDUFUL TĂU: NU SUNT ELE SCRISE ÎN CARTEA TA? Cântărețul care descrie atât de frumos setea după Dumnezeu a sufletului nostru, asemuindu-l cu cerbul ce tânjește după izvoarele curgătoare, continuă prin a mărturisi: CU LACRIMI MĂ HRĂNESC ZI ȘI NOAPTE. Psalmul 119, acest amplu imn de mulțumire pentru Tora, cuprinde și următorul vaiet chinuitor: OCHII MEI VARSĂ ȘIROAIE DE LACRIMI, PENTRU CĂ LEGEA TA NU ESTE PĂZITĂ.

   Să ne gândim la Domnul ISUS care  A ADUS RUGĂCIUNI ȘI CERERI CU STRIGĂTE MARI ȘI CU LACRIMI. Uitați-vă la El cum plânge pentru iubitul Său Ierusalim: DE CÂTE ORI AM VRUT SĂ STRÂNG PE COPIII TĂI CUM ÎȘI STRÂNGE GĂINA PUII SUB ARIPI, ȘI N-AȚI VRUT! Ascultați fericirea rostită de El pentru cei zdrobiți, cei bătuți, cei respinși: FERICE DE CEI PLÂNG. FERICE DE VOI, CARE PLÂNGEȚI ACUM. Priviți gingășia pe care i-o arată Mariei, care-I scălda picioarele cu lacrimile ei - CĂCI A IUBIT MULT. Ascultați cuvintele prin care o dezleagă de păcate: IERTATE ÎȚI SUNT PĂCATELE! și binecuvântarea Sa: DU-TE ÎN PACE!

   Sau să ne aducem aminte de Pavel care spune că, mergând în Asia, AM SLUJIT DOMNULUI CU TOATĂ SMERENIA, CU MULTE LACRIMI. Efesenilor le scrie: TIMP DE TREI ANI, ZI ȘI NOAPTE, N-AM ÎNCETAT SĂ SFĂTUIESC CU LACRIMI PE FIECARE DINTRE VOI. Iar turmei sale din Corint îi mărturisește: V-AM SCRIS CU MULTĂ MÂHNIRE ȘI STRÂNGERE DE INIMĂ, CU OCHII SCĂLDAȚI ÎN LACRIMI iar mai târziu, s-a putut bucura deoarece CĂINȚA și ÎNTRISTAREA LOR DUPĂ VOIA LUI DUMNEZEU îi dusese la pocăință.