DEPENDENT DE HRISTOS SAU DE ALTCEVA? (de Sorin Lazăr) --- INTRODUCERE Dependențele reprezintă una dintre cele mai provocatoare realități ale timpului nostru, afectând un număr tot mai mare de persoane, indiferent de vârstă sau nivel social. Când vorbim despre dependență, ne putem referi la substanțe precum alcoolul, drogurile, tutunul ori la medicamente psihotrope, dar la fel de bine ne putem gândi la jocuri de noroc, pornografie, rețele sociale sau chiar la relații emoționale toxice. Fiecare dintre acestea, odată înrădăcinate în viața omului, creează un fel de sclavie interioară, de unde pare extrem de greu de ieșit. Pe de altă parte, creștinismul proclamă un mesaj de speranță și libertate. Versetul central rămâne: „Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8:36) Eliberarea pe care Domnul Isus o oferă se adresează întregii noastre ființe: trup, suflet și spirit. Prin urmare, demersul de a înțelege ce înseamnă dependența, de a identifica sursele și mecanismele ei și, mai ales, de a descoperi calea biblică spre vindecare, merită toată atenția. În rândurile care urmează, vom parcurge centralitatea dependențelor. Vor fi prezentate elemente medicale și științifice, studii și statistici, reflecții teologice și biblice, precum și exemple concrete care să ne arate că, indiferent cât de puternică ar fi robia unui viciu, există speranță de restaurare și viață nouă în Hristos. --- 1. DEFINIREA DEPENDENȚEI ȘI SEMNIFICAȚIA EI DUHOVNICEASCĂ Dependența este, din punct de vedere științific, o stare de constrângere interioară în care persoana nu mai are control asupra consumului unei substanțe sau asupra practicării unui anume comportament. Termeni precum toleranță, sevraj, compulsie și recădere apar frecvent în literatura medicală care descrie fenomenul. Cei ce ajung în această situație vor continua să consume sau să practice acel obicei în ciuda efectelor nocive asupra sănătății, relațiilor și integrității lor morale. Clinicieni precum dr. Ion Popescu subliniază în Tratat de Adictologie (Ed. Medicală, 2019, p. 33) că dependența combină factori fizici (organismul începe să ceară doze mai mari ori repetarea comportamentului pentru a atinge aceeași plăcere) și factori psihici (oboseala psihică, senzația că nu se poate trăi altfel). Pe lângă acestea, mulți specialiști evidențiază și dimensiunea emoțională: individul vrea să scape de stres, anxietate sau traume, găsind în substanța ori comportamentul adictiv o „soluție” rapidă, dar distructivă pe termen lung. Teologia creștină, însă, aduce în discuție un aspect crucial: dependența semnalează o formă de idolatrie. Din perspectiva Bibliei, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu și chemat la libertate, pentru a se închina și a-L sluji pe Creator. Când această relație se rupe sau când inima caută împlinire în altceva, apare robia. Apostolul Pavel, în Romani 6:16, întreabă retoric: „Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați?” Prin urmare, dependența arată că inima s-a lipit de un dumnezeu fals, de un surogat care îi răpește omului adevărata demnitate. Astfel, problema nu este doar una de voință, ci de orientare spirituală și de restaurare a raportării la Dumnezeu. Patristica ortodoxă folosește termenul de „patimă” pentru a descrie acest gen de obiceiuri distrugătoare, văzându-le ca pe o degradare a firii omului. Sfântul Ioan Gură de Aur sublinia că patima îl face pe om să-și piardă discernământul și să iubească lanțurile. În „Confesiuni ”, Sfântul Augustin declară: „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștit este sufletul nostru, până se va odihni în Tine” (p. 35), subliniind că dacă nu ne hrănim setea de infinit cu Dumnezeu, vom căuta mereu surogate care, în final, produc dezorientare și dependență. În concluzie, a defini corect dependența înseamnă a recunoaște că ea depășește simplul obicei greșit. Este o realitate ce influențează trupul, psihicul și duhul omului, iar soluția trebuie să țină cont de toate aceste niveluri. În absența unei reorientări spre Hristos, care oferă sens și viață, omul va continua să experimenteze o sete nestinsă, pe care niciun viciu nu o poate satisface. 2. MECANISME NEUROBIOLOGICE ȘI IMPLICAȚII ASUPRA COMPORTAMENTULUI Creierul, în toată complexitatea lui, este locul unde se stabilesc tiparele de comportament. Sistemul de recompensă, bazat pe eliberarea de dopamină, explică parțial de ce omul simte o atracție irezistibilă față de substanța sau comportamentul ce-i produce plăcere. În momentul în care se activează acest sistem, individul experimentează o stare de euforie sau relaxare intensă, pe care dorește să o repete. Cu fiecare repetare, circuitele neuronale se consolidează, iar cortexul prefrontal, responsabil de autocontrol și decizie rațională, își pierde treptat influența în fața impulsului de a căuta plăcerea imediată. Smith, J. , în „Neuroscience of Addiction” (Cambridge University Press, 2018, p. 52), descrie felul în care toleranța se dezvoltă atunci când neuronii devin mai puțin sensibili la cantitatea obișnuită de substanță, iar persoana începe să folosească doze mai mari pentru a obține aceeași satisfacție. Pe lângă aceasta, sevrajul este reacția de „revoltă” a organismului când substanța lipsește, producând simptome fizice și psihice neplăcute, ce îl împing pe dependent să revină la consum. Dintr-o perspectivă biblică, aceste mecanisme neurochimice reflectă într-un plan biologic ceea ce Scriptura numește „robia păcatului”. Apostolul Pavel, în Romani 7:19, mărturisește lupta lăuntrică pe care o are: vrea să facă binele, dar se simte constrâns să facă răul. Fenomenul adictiv concretizează exact această contradicție, fiind o dovadă că, fără ajutorul harului divin, voința omenească cedează repetat în fața unei puteri interioare superioare. Din fericire, neuroplasticitatea creierului oferă și posibilitatea de schimbare. Prin terapie, disciplină personală și, mai ales, prin lucrarea profundă a Duhului Sfânt, se pot crea noi conexiuni neuronale, iar vechile tipare de gândire și comportament pot fi înlocuite. Biblia încurajează reînnoirea minții (Romani 12:2), iar acest sfat este confirmat și de specialiști, care arată că meditația, rugăciunea și practicile spirituale pot influența favorabil activitatea creierului, crescând rezistența la stres și tentație. 3. STATISTICI ȘI PERSPECTIVE MEDICALE Raportările oficiale din partea Organizației Mondiale a Sănătății și a altor instituții relevă o creștere îngrijorătoare a consumului de alcool, droguri și medicamente psihotrope în ultimele decenii. Studii ample evidențiază faptul că milioane de oameni suferă de afecțiuni asociate direct cu abuzul de substanțe, fie că e vorba de ciroză hepatică, complicații cardiace sau tulburări psihiatrice. Pe lângă acestea, dependențele comportamentale (jocuri de noroc, pornografie, rețele sociale) afectează semnificativ calitatea vieții, duc la pierderi financiare și destabilizează relațiile familiale. Carter, D. , în „Behavioral Addictions Explained” (Routledge, 2019, p. 121), arată că dependența de pornografie, de pildă, poate altera circuitele responsabilității afective, generând așteptări nerealiste și un comportament deviant față de partenerii reali. Jocurile de noroc, la rândul lor, stimulează sistemul de recompensă și creează iluzii de câștig ușor, ceea ce conduce la ruinarea multor familii. În paralel, statisticile privind tratamentele de reabilitare subliniază că rata recăderilor este ridicată atunci când persoanele nu beneficiază de suport adecvat pe termen lung. Prin urmare, medicii și psihologii recomandă o abordare complexă, ce implică servicii medicale, consiliere psihologică, grupuri de sprijin și implicarea familiei. Cu toate acestea, mulți specialiști recunosc că aspectul spiritual joacă un rol esențial în menținerea abstinenței și în recăpătarea unui sens al vieții. 4. TIPOLOGII DE DEPENDENȚE: CHIMICE, COMPORTAMENTALE ȘI EMOȚIONALE Dependențele chimice, precum consumul de droguri, alcool sau tutun, sunt cel mai ușor de recunoscut datorită impactului imediat asupra organismului și a prezenței simptomelor de sevraj. Persoana dependentă de alcool poate experimenta tremurături, insomnii și halucinații la întreruperea consumului, în timp ce un dependent de droguri, precum opioidele, riscă reacții severe ce pot duce chiar la deces dacă nu primește tratament specializat. Totuși, dependențele comportamentale au devenit la fel de răspândite și distrugătoare. Pornografia, jocurile de noroc, gamingul și rețelele sociale au potențialul de a crea o falsă recompensă, bazată pe dopamină, care îl menține pe individ într-un ciclu de căutare compulsivă. Carter, D. (Behavioral Addictions Explained, Routledge, 2019) avertizează că aceste obiceiuri pot să nu aibă simptome fizice vizibile, dar afectează profund structurile neuronale și relațiile sociale, instalând dependența. Pe de altă parte, se vorbește tot mai mult despre dependențele emoționale, cum ar fi nevoia patologică de aprobare, relațiile de codependență sau frica extremă de singurătate. Deși nu implică o substanță chimică, efectele pot fi la fel de puternice: persoana ajunge să-și sacrifice orice alt aspect al vieții pentru a menține o legătură toxică ori pentru a primi validare constantă din partea celorlalți. O astfel de dependență emoțională se leagă, din punct de vedere duhovnicesc, de închinarea la chipuri false, contrazicând chemarea biblică de a ne găsi siguranța în Dumnezeu. 5. CAUZE ȘI FACTORI FAVORIZANȚI Numeroși factori pot favoriza instalarea unei dependențe. În ceea ce privește cauzele biologice, predispoziția genetică poate crește riscul, deși nu determină iremediabil situația. Factorii de mediu, precum anturajul sau disponibilitatea substanțelor, au și ei un rol major. Dacă un tânăr crește într-un context în care alcoolul și drogurile sunt considerate normale, șansele să dezvolte o adicție cresc. În plan psihologic, traumele, abuzurile în copilărie, lipsa de afecțiune ori stresul cronic pot împinge individul să caute soluții rapide de evadare, ajungând la dependență. Jones, A. , în „Genetics and Addiction” (Springer, 2016), explică faptul că vulnerabilitatea genetică și mediul stresant se potențează, generând un risc crescut. Teologic, s-ar putea spune că, în absența unei relații vii cu Dumnezeu, ființa umană se simte abandonată, căutând compensații în forme efemere de plăcere. Mai sunt și factorii culturali: o societate care promovează excesul, confortul imediat și un hedonism galopant creează un sol propice pentru răspândirea viciilor. Publicitatea agresivă la băuturi alcoolice, hipersexualizarea în mass-media și promovarea rețelelor sociale ca un stil de viață pot induce cu ușurință obiceiuri compulsive. Prin contrast, Biblia cheamă la cumpătare, la responsabilitate și la a căuta lucrurile de sus, stabilind un mod de viață complet diferit (Coloseni 3:2). 6. CONSECINȚE DEVASTATOARE ÎN PLAN FIZIC, PSIHIC, SOCIAL ȘI DUHOVNICESC Dependențele provoacă efecte distructive pe toate palierele. În plan fizic, abuzul de substanțe chimice duce la boli grave (ciroză, insuficiență hepatică, afecțiuni cardiace și neurodegenerative, risc de HIV în cazul utilizării comune a acelor, etc.). Statisticile OMS indică milioane de decese anuale asociate consumului abuziv de alcool și droguri, iar costurile pentru sistemele de sănătate sunt uriașe. În sfera psihică, apar depresia, anxietatea, paranoia sau chiar episoade psihotice. În plan social, se destramă familii, apar pierderi financiare, violență, izolare și stigmatizare. Din punct de vedere duhovnicesc, dependența ridică un zid între om și Dumnezeu, deoarece reprezintă o continuă cădere în păcat, o îndepărtare de la voia divină și o pierdere a sensibilității față de vocea Duhului Sfânt (Isaia 59:2). Prin urmare, lanțurile dependenței nu se limitează la individ, ci afectează întreaga comunitate. Familiile suferă, comunitățile religioase își văd membrii rupți de părtășie, iar societatea plătește un preț ridicat. Această „caracatiță” a viciului subliniază încă o dată nevoia de soluții profunde și cuprinzătoare. 7. PĂCATUL ȘI ROBIA: VIZIUNEA BIBLICĂ Biblia descrie păcatul ca pe o forță ce subjugă și înrobește voința omului. Domnul Isus a venit să elibereze pe cei robiți de această putere (Luca 4:18). Păcatul, înțeles ca ratare a scopului divin, are capacitatea de a corupe întreaga ființă, începând cu motivațiile și continuând cu gândirea și faptele. Astfel, dependențele se manifestă exact ca o dovadă a robiei păcatului: în ciuda repercusiunilor evidente, individul se simte constrâns să repete actul. „Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu” – (Romani 2:5). Teologia creștină afirmă că omul, după cădere, are nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a-și redobândi libertatea pierdută. „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” – (Tit 2:11-12). În lipsa intervenției divine, chiar și cele mai bune intenții pot eșua. Apostolul Pavel vorbește despre această neputință a firii de a se elibera singură, explicând că puterea vine din unirea cu Hristos, care a biruit însăși rădăcina păcatului (Romani 8:22) – „În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.” 8. STRATEGII PENTRU ELIBERARE: ABORDAREA MEDICALĂ ȘI PRINCIPIILE BIBLICE În plan medical și psihologic, terapia cognitiv-comportamentală, grupurile de sprijin (precum „Alcoolicii Anonimi”) și consilierea individuală s-au dovedit eficiente în abordarea multor forme de dependență. Detoxifierea sub supraveghere medicală e uneori necesară, mai ales la opioide sau alcool. Angajarea familiei și a prietenilor în procesul de reabilitare crește șansele de succes, iar evitarea factorilor declanșatori (triggers) este esențială pentru prevenirea recăderilor. Din perspectivă biblică, însă, este nevoie și de pocăință și reorientare spirituală. Pocăința înseamnă recunoașterea stării de păcat, iar mărturisirea sinceră înaintea lui Dumnezeu și, după caz, înaintea slujitorilor duhovnicești, deschide calea spre iertare și vindecare (1 Ioan 1:9). Credința în jertfa lui Hristos și în puterea Duhului Sfânt permite omului să se rupă de lanțurile robiei și să umble în noutatea vieții. Practicile duhovnicești, precum rugăciunea, postul, citirea Scripturii și participarea la viața Bisericii, pot remodela mintea și obiceiurile, ajutând la construirea unor noi repere și a unei identități ancorate în Hristos. 9. DE CE DEPENDENȚA ESTE UN PĂCAT ȘI CARE ESTE CALEA ÎNDREPTĂRII Dependența devine un păcat în măsura în care transformă substanța ori comportamentul în idol, punându-l pe om în postura de a-I refuza lui Dumnezeu supunerea și iubirea care I se cuvin (Isaia 42:8). Fiind robit de viciu, omul își dăruiește inima și energia unei „zeități” false, care îl conduce spre degradare. Apostolul Pavel, în Coloseni 3:5, asociază lăcomia cu idolatria, subliniind că orice dorință deviantă care stăpânește sufletul echivalează cu o încălcare a poruncii divine. Îndreptarea constă, așadar, în abandonarea idolului și în întoarcerea la Dumnezeu. Este nevoie de asumarea responsabilității („Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” – 1 Corinteni 6:19-20), de încetarea victimizării și de recunoașterea condiției de fiu risipitor care are nevoie să se ridice și să se întoarcă la Tatăl (Luca 15:18). Pe lângă vindecarea fizică și psihică, se impune restaurarea relației cu Domnul, fiindcă doar El poate da sens și completare nevoilor noastre cele mai adânci. 10. RESTAURAREA PRIN HRISTOS: EXEMPLUL ELIBERĂRII ȘI CONCLUZII FINALE Eliberarea din dependență nu este un proces liniar, nici unul lipsit de luptă. Cu toate acestea, zeci de mii de mărturii indică faptul că oamenii pot birui alcoolul, drogurile, pornografia sau alte vicii atunci când conlucrează cu harul lui Dumnezeu. Unii reușesc să scape brusc și miraculos (2 Corinteni 10:5), alții parcurg un drum anevoios, presărat cu recăderi și redresări, dar, în final, ajung să trăiască eliberați de lanțuri. „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” – (Galateni 6:1-2). Exemplul fiului risipitor din Luca 15 este grăitor: tânărul și-a cheltuit averea, și-a distrus demnitatea și s-a prăbușit moral, însă atunci când s-a ridicat și s-a întors la tatăl său, a fost primit cu bucurie și reabilitat pe deplin. Tot astfel, oricine se întoarce la Dumnezeu, recunoscându-și robia, va găsi brațele deschise ale unui Tată iubitor, care îl ridică și îi dă o identitate nouă. La nivel practic, restaurarea prin Hristos implică îmbinarea ajutorului specializat cu viața de credință. Consilierea psihologică, medicația unde e nevoie, grupurile de suport și disciplina spirituală (rugăciune, post, lectură biblică, participarea la slujbele Bisericii) pot lucra împreună pentru a reface mintea și inima. Conștiința curățită de vinovăție și rușine, prin jertfa lui Hristos, devine solul fertil în care se pot naște obiceiuri noi, sănătoase. „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” – (Galateni 5:24), „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” – (2 Corinteni 5:17). În final, indiferent de tipul și severitatea dependenței, există speranță reală de eliberare. Omul a fost creat să fie dependent doar de Dumnezeu, în sensul de a-L recunoaște ca sursă a vieții și a bucuriei. Orice altceva ajunge să-l subjuge și să-l îndepărteze de menirea lui. Dar, prin pocăință și credință în Domnul Isus, prin puterea Duhului Sfânt și prin cooperarea cu resursele pe care Dumnezeu le pune la dispoziție (biserică, specialiști, comunitate), oricine poate mărturisi ca apostolul Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întărește.” (Filipeni 4:13) Astfel, întrebarea rămâne: Ești dependent de Hristos, sau de altceva? „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”, şi cine aude să zică: „Vino!”, şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!” – (Apocalipsa 22:12,17). Iar răspunsul practic se vede în fiecare decizie zilnică, în fiecare alegere de a ne hrăni cu ceea ce zidește și sfințește, nu cu ceea ce degradează și înrobește. Odată gustată libertatea în Hristos, orice viciu își pierde puterea iluzorie, iar viața capătă un orizont al speranței și al împlinirii autentice. „cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.” – (Psalmii 103:12) „Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” – (Coloseni 3:23). BIBLIOGRAFIE: 1. Sfânta Scriptură (VDC) 2. Carter, D. , „Behavioral Addictions Explained”, Routledge, 2019.3. Jones, A. , „Genetics and Addiction”, Springer, 2016.4. Irinel Popescu, „Tratat de Chirurgie”, Editura Academiei Române, 2019.5. Richard J. Foster, „Celebration of Discipline: The Path to Spiritual Growth”, HarperOne, 1988.6. John Stott „The Cross of Christ”, InterVarsity Press, 2006.7. Sfântul Augustin, „Confesiuni ”, Editura Humanitas, 1998.