Când Lameh a ales numele Noe fiului său, a zis: "El ne va mângâia în munca şi truda mâinilor noastre, care vin din pământul pe care Domnul l-a blestemat" (cuvântul Noe sună asemănător cu termenul ebraic pentru alinare, tihnă). Citind versetele următoare, vom afla mai multe despre acest personaj, Noe, pentru ca mai apoi să putem creiona trăsăturile caracterului său:

"Noe a găsit har înaintea Domnului"

(Geneza 6.8)

"Noe a fost un om drept şi integru între cei din generaţia sa;

el a umblat cu Dumnezeu"

(Geneza 6.9)

"Noe a avut trei fii: Sem, Ham şi Iafet"

(Geneza 6.10)

"Noe a făcut toate [...] aşa cum i-a poruncit Dumnezeu"

(Geneza 6.22)

"Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi,

(în aceeaşi zi) pentru ca să scape de apele potopului"

(Geneza 7.7,13)

"Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate

şi din toate păsările curate şi le-a adus ca ardere de tot pe altar"

(Geneza 8.20)

În acele timpuri "răutatea omului era mare pe pământ" şi "toate creaturile de pe pământ îşi stricaseră căile". Totuşi, Dumnezeu îl alege pe acest bărbat integru într-o lume coruptă şi îi vorbeşte ca unui prieten, descoperindu-i pedeapsa ce urma să vină peste pământ. Cuvântul Domnului se împlineşte în totalitate, iar la ieşirea din arcă, omul salvat de la potopul de ape zideşte un altar şi aduce o ardere de tot. În acel loc Dumnezeu se prezintă din nou la Noe şi îl binecuvântează. Mai apoi, acelaşi mare Dumnezeu îşi dă cuvântul într-un legământ că nu va mai distruge pământul prin ape, chiar dacă înclinaţiile inimii omului vor fi spre rău încă din tinereţea lui - sunt impresionat să îl văd pe Dumnezeu într-o asemenea relaţie cu un om.

Pe paginile Bibliei am mai găsit că numele lui Noe este citat de profetul Isaia, de profetul Ezechiel, de Domnul Isus, de autorul cărţii Evrei şi de apostolul Petru, pentru a fi dat ca exemplu de om drept:

"chiar dacă Noe, Daniel şi Iov ar fi în mijlocul ei (cetăţii),

viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că ei nu i-ar putea scăpa nici pe fiu, nici pe fiică,

ci, prin dreptatea lor, şi-ar putea scăpa numai sufletele lor"

(Ezechiel 14.20)

"prin credinţă a ascultat Noe, când a fost avertizat cu privire la lucruri

pe care el încă nu le vedea [...] prin aceasta el a condamnat lumea

şi a devenit un moştenitor al dreptăţii care este potrivit cu credinţa"

(Evrei 11.7)

"a adus potopul peste lumea celor neevlavioşi,

însă l-a păzit pe Noe – un predicator al dreptăţii"

(2 Petru 2.5)

Până aici îmaginea lui Noe în mintea mea este copleşitoare: un titan al credinţei care experimentează zilnic o relaţie personală şi profundă cu Dumnezeu. Totuşi, tot despre Noe am mai găsit căteva cuvinte, puţine la număr ce-i drept:

"a băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezbrăcat în cortul său"

(Geneza 9.21)

"s-a trezit din beţie"

(Geneza 9.24)

"a zis: "Blestemat să fie Canaan" […]

"Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem""

(Geneza 9.25,26)

Aceste cuvinte au făcut ca toată admiraţia mea pentru acest om să se dărâme ca un zid de cărămidă zidit fără mortar. A urmat un asalt asupra minţii prin tot felul de întrebări: Cum de un om de o asemenea capacitate spirituală ajunge atât de lesne într-o ipostază nedemnă? Aceeaşi gură rosteşte blesteme la adresa unui fiu şi îl binecuvântează pe un alt fiu şi pe Dumnezeu?

Am citit şi recitit textul biblic care descrie această întâmplare tristă, încercând să observ ceva, vreun cuvânt, vreo idee de care să mă prind, şi care să îmi explice de ce a căzut Noe, până când am strigat dintr-o dată "Evrica!", pentru că totul s-a luminat:

"Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său

şi le-a spus despre acest lucru celor doi fraţi ai săi de afară"

(Geneza 9.22)

Ham - în jurul acestui personaj se întâmplă ceva esenţial pentru a pricepe totul. Ce trebuie să învăţăm de la fapta lui Ham – o faptă ruşinoasă? Nu Noe era principalul vinovat al povestirii, aşa cum credeam eu. Toată greutatea problemei se mută de la acţiunea lui Noe, la acţiunea fiilor săi.

Am înţeles în timp ce studiam această situaţie, cât de mult urăşte Dumnezeu vorbitul pe afară despre cel gol din casă. Multe dintre întrebările pe care mi le-am pus vis-a-vis de momentul trist surprins autor în viaţa lui Noe nu au primit încă răspuns, ceea ce înseamnă că a comis o greşeală nejustificată. Însă faptul că Biblia menţionează doar o singură abatere de acest gen de-a lungul vieţii, dar aminteşte mereu dreptatea şi credinţa sa ca fiind exemplare, constituie pentru mine un motiv suficient pentru a crede că a fost un nor trecător peste o viaţă biruitoare. Ham, aflat faţă în faţă cu tatăl său, avea două posibilităţi: să-i acopere goliciunea sau să o facă de cunoscut celorlalţi doi fraţi ai săi, afară. A ales să dezvăluie acest incident, ceea ce a atras blestemul lui Dumnezeu asupra sa şi asupra generaţiilor următoare. Atitudinea neînţeleaptă şi batjocoritoare a acestui fiu îl descalifică în ochii tatălui şi în ochii lui Dumnezeu. Ar fi trebuit să se raporteze diferit faţă de omul cu care vorbea Dumnezeu, prin care a fost salvat de la moarte, cu care Dumnezeu a încheiat un legământ şi care îi era, mai presus de orice, tată. Dacă Ham şi-ar fi acoperit tatăl, probabil că nimeni nu ar fi aflat de acest incident şi ar fi primit binecuvântarea lui Dumnezeu într-un mod special, dar aşa... vai, cum s-a pierdut.

"Când vezi un om gol, să-l acoperi"

(Isaia 58.7)

Aminteşte-ţi atunci când întâlneşti un om gol: simplul fapt că îţi este dat să îl vezi aşa, despuiat de orice haină bună, cuprins în slăbiciune, poate înseamna că e de datoria ta să îl acoperi, cu dragoste. A-l spune altora, afară, e o ispită puternică, dar nu uita că pentru aceasta Ham a fost blestemat!