Venirea lunii mai aduce după sine un gen de melancolie a primăverii, ce îţi dă speranţa unui nou început. De multe ori ajungem să fim atât de prinşi în roata vieţii de zi cu zi, încât uităm de lumea ce există în jurul nostru, şi de ce nu, de întregul univers.
Angrenaţi într-un stil de viaţă productiv şi consumist ajungem să uităm clipa pe care tocmai o traversăm şi să ignorăm ansamblul existenţei în mijlocul căreia trăim. Să fie acesta un semn al evoluţiei către o societate superioară? Sau tocmai invers, adică avansăm material dar pierdem tot mai mult componenta spirituală, ce dă sens tuturor lucrurilor?
Tocmai de aceea, am căutat să provoc trezirea facultăţilor înalte ale cugetării, aşternând câteva „Gânduri despre cunoaştere şi devenire”, în sensul unor meditaţii fără început şi fără de sfârşit, aşa cum este universul, şi cum poate ar trebui să fie şi viaţa noastră.
Octavian Lupu
Conexiuni Creştine Contemporane
Gânduri despre cunoaştere şi devenire
Când răsăritul zorilor de zi se revarsă peste faţa întregului pământ, speranţa înnoirii vieţii se revarsă în inima celui care înţelege marele adevăr al puterii infinite ce a creat întregul univers.
Ce este viaţa? Ce ar putea da un sens pe înţelesul nostru acestui cuvânt magic, magnific şi atotcuprinzător? Fiindcă dacă nu ar exista viaţă, atunci nu ar mai fi gând şi nimic nu ar mai putea contempla necuprinsul universului.
Ce este cunoaşterea? Doar o sumă de informaţii adunate sporadic din loc în loc? Nicidecum. Cunoaşterea înseamnă totul, iar ea presupune existenţa vieţii. Viaţa este cunoaştere. Cunoaşterea este viaţă în cel mai deplin înţeles al cuvântului.
Şi a trăi şi a cunoaşte înseamnă de fapt să fii asemenea Creatorului întregului univers, să te bucuri de bucuria Sa, să vibrezi de vibraţia inimii Sale, să contempli urma paşilor Săi prin univers şi să Îl urmezi în nesfârşita aventură a cunoaşterii.
Şi a cunoaşte înseamnă de fapt să te cunoşti tot mai mult în ceea ce eşti şi ceea ce devii cu fiecare clipă care trece, să uiţi trecutul şi să te îmbraci în mantia viitorului ce devine prezent în curgerea nesfârşită a timpului.