Credeam, cu ceva timp în urmă... că dacă nu mint, nu fur, mai şi ajut aproapele... dar şi muncesc, de-mi sar capacele, ca să traiesc, credeam că totul e ok... mă gândeam că Domnezeu e doar o formă de a "îmbrobodi" oamenii naivi...

Într-o zi, am căzut secerată de o durere necruţătoare... M-am internat... spital... nu povestesc acum amănunţit, dar esenţialul e că mi s-a depistat cancer, trebuia să fie extirpată tumoarea... au urmat trei operaţii... La ultima operaţie am crezut că plec... Înainte de operaţie, m-am retras într-o rezervă şi, fără să mă înveţe nimeni, m-am aşezat pe genunchi şi L-am rugat simplu: Doamne, am un copil de crescut... lasă-mă să trăiesc pentru a-l creşte şi am să-Ţi slujesc toată viaţa! (Nu am pretenţia că au fost exact cuvintele astea, dar acesta este esenţialul...)

Începusem să scriu într-un caiet sfaturi pentru băiatul meu, care era atunci în clasa a V-a, să-l învăţ cum să se comporte când va fi mare...

Am fost operată din nou (repet, a treia oară, într-o jumătate de an), medicul era tot pe lângă mine (nici măcar nu a vrut să se uite la "plicul" meu... mi-a spus că îl voi plăti când voi merge... aşa de dificilă fusese operaţia, care a durat aproape 5 ore...).

Şi l-am plătit: am mers... La început, ca un bebeluş, apoi, ca un prunc mai mare... Prindeam putere pe zi ce trecea şi-I mulţumeam Domnului că m-a salvat, dar asta nu mă împiedica să fumez în continuare... iar când mi-am revenit mai bine, să merg pe la ceva chefuri trăznet, că de! trebuia să-mi trăiesc viaţa!!!

Totul a fost ok, până fiul meu a implinit 16 ani... şi a început "să trăiască" şi el cum mă văzuse pe mine... Dar el avea ceva condiţii în plus pentru o viaţă de dezmăţ... (aşa cum e acum, să-mi fie cu iertare că spun asta...)

Până când, într-o zi, a fugit de acasă... am fost disperată... am crezut că mor! S-a întors şi, într-o zi, a venit cu un tânăr şi mi-a zis că vrea să mearga la ei la biserică... la pocăiţi. Normal că am sărit ca arsă şi i-am reamintit că este... de altă confesiune... A continuat să meargă, nu mai pleca seara de acasă, dimineaţa se trezea şi se ruga... Eram mulţumită că am linişte. Eram mulţumita că nu mai umbla aiurea... Dar când m-a chemat şi pe mine la biserică... nooo... asta-i prea de tot!!! De parcă nu ar fi ştiut ce mamă ocupată are!!! (că am refuzat pensionarea şi, ca să uit de boală, pe lângă profesia mea, am mai făcut rost de o preocupare)... Nu m-am dus, mult timp, până nu m-a străfulgerat un gând care nu mi-a mai dat pace mult timp: dacă e cu oameni care-l învaţă să facă lucruri şi mai rele? Aşa că m-am dus şi eu, dar foarte hotărâtă să-i privesc pe toţi de sus! Şi aşa am şi făcut, până la un moment dat, când am rostit cu toţii rugăciunea "Tatăl nostru"... Să nu crezi că exagerez... dar, în clipa aceea, m-am revăzut în genunchi, rugându-mă să trăiesc... A fost prima dată când am conştientizat că sunt o păcătoasă, mândră pe deasupra, care credea că poate rezolva totul prin puterile ei... şi, ce e mai important, am conştientizat că povestea despre Iisus Hristos, care a murit şi pentru iertarea păcatelor mele, e o poveste adevărată, iar Isus poate trăi în inima mea, fiindcă a fost înviat de Tatăl!!! A fost prima dată când am fost copleşita de acest adevăr!!!

De atunci Îl port în inima mea... Nu vreau să spun că nu mai am necazuri, probleme... Am!!! Poate mai multe! Dar am siguranţa că nu mai sunt singură, că este Cineva care mă iubeşte necondiţionat şi e atât de credincios încât se ţine de promisiune!!! Sunt fericită că sunt fiica Lui!!

Nu merg la biserică pentru oameni, ci pentru EL... Nu vorbesc cu EL doar la biserică, ci în fiecare secundă din viaţa mea! Chiar şi atunci când spăl vasele!!! Şi rugăciunea cea mai puternică este pentru fiul meu, copilul meu, care ne-a adus la Domnul, ne-a lăsat în pacea şi lumina Lui, iar noi, orbiţi de atâta frumuseţe, nu am văzut cum el aluneca, era târât înapoi, în capcanele stralucitoare şi pline de reclame ale lumii acesteia... În tot acest timp, m-am rugat, i-am fost alături... Cine? Noi, familia şi Domnul... Şi încă ne mai rugăm... zbuciumul din inima lui îl cunoaşte doar Domnul... Oamenii nu pot decât să-l judece... Însă admir la el că se găseşte singurul vinovat pentru tot ceea ce i s-a întâmplat...

Între timp, familia noastră a crescut numeric... mai avem şase copii, luaţi de la un centru de plasament, unde fiul meu a lucrat. Îi cunoştea pe primii doi, ştia cât sunt de neastâmpăraţi, obraznici, gălăgiosi, dar asta nu l-a împiedicat să-mi spună: ”Ia-l acasă, mamă, poate aşa nu îl va mai bate nimeni...”. A acceptat să renunţe la camera lui de adolescent, cu pereţii plini de versete, gânduri lăsate de prieteni, decupaje şi desene lucrate de persoane pe care atunci le ştia alături... Atunci a acceptat ca dragostea mea de mamă să nu se reverse doar asupra lui, ci şi asupra altor copii, care nu ştiau ce înseamnă să fie iubiţi, acceptaţi şi preţuiţi... Traiesc cu credinţa că Domnul mi-a încredinţat spre creştere şase copii, iar El îl are în grijă pe fiul meu. Ştiu că nu iubeşte tot ce face, dar ştiu că-l iubeşte pe el... şi nu-l va părăsi niciodata, aşa cum au facut-o oamenii... De aceea, am nevoie de sprijin în rugăciune...

Am citit undeva: ”Iubeşte-mă atunci când merit mai puţin, pentru că atunci sunt vulnerabil şi am nevoie de iubirea ta...” Oare nouă, oamenilor, de ce ne este greu să iubim când cineva ne dezamăgeşte? Biserica este spitalul păcătoşilor, iar noi, cei care reuşim să ne menţinem pe cale, suntem lucrătorii Domnului... datoria noastră sfântă este să le fim alături şi să le arătăm că diavolul îi minte, că sunt iubiti, ca sunt acceptati... Dumnezeu lucreaza prin oameni... dar oamenii vor oare sa lucreze?

Nu-ti pot spune ce vei pati tu, nu stiu, dar stiu ca EL te iubeste si pe tine!!! Stiu ca acolo, pe cruce, s-a varsat sange care spala pacatele tuturor oamenilor... Ma rog pentru tine, din toata inima! Nu te uita la oameni! Cauta-L pe Dumnezeu!! Te asteapta!!!

"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul LUI Fiu, pentru ca oricine crede in EL, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica!"( Ioan 3 : 16)

"Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezu L-a inviat din morti, vei fi mantuit." (Romani 10:9)

Domnul sa te binecuvanteze, cititorule, oricine ai fi si de orice confesiune ai fi!!!