Era prin anii trecuti, nişte ani atât de frumoşi... când ne amintim cei care eram pe atunci, cu dorinţa de slujire, am vizitat casele celor mai necăjiţi oameni, ale celor care strigau după ajutor, deşi nu mai aveau glas, nu mai aveau putere de a mai ridica o rugăciune în faţa lui Dumnezeu... totuşi am văzut în ei dorinţa neexplicată şi foame după Cuvânt... Lacrimile din ochii lor îmi mai trezesc şi acum nestinse amintiri, şi nu vom reuşi niciodata să uităm durerea şi, în acelaşi timp, bucuria cu care ne-au primit, nişte oameni atât de simpli, atât de doritori, la fel cum doreau pâinea care mereu le lipsea de pe masă... tot aşa erau de nerăbdători pentru ca sufletul lor să fie alinat. Undeva, într-un sat numit Noaptesa, din Oltenia, prin regiunea Motrului, se afla o biserică, unde am simţit cu adevarat împlinirea şi mângâierea celor care aveau atâta nevoie, o imagine care ne-a marcat destinul, o viaţă pe care nu am fi pregatiţi să o trăim, acolo, în acele locuri pustii, într-o sărăcie materială de nedescris, dar o bogăţie imensă a sufletelor şi o dragoste necondiţionată pentru aproapele lor... Ei ne-au primit cu atâta bucurie în suflet, ne-au oferit din puţinul pe care-l aveau, din bucuria pe care doreau să o împărtăşească împreună cu noi...

Trecând prin acele locuri, mi-am dat seama că sunt un suflet nemulţumit, fără niciun merit, fără nicio scuză pentru toate lucrurile care mi se întâmplă, şi mi-am dat seama că nu ar avea niciun sens să-L întreb pe Dumnezeu de ce uneori îmi merge rău... poate dacă aş fi fost în locul unuia dintre acei oameni, trăind acolo, aş fi fost mai mulţumită, mai fericită, sau poate niciodată nu aş fi rezistat...

De multe ori mă întrebam: oare oamenii aceia nu sunt ei binecuvântaţi?

Cel mai mult m-a marcat o bisericuţă formată din 6 persoane, membrii fiind numai bătrânei, undeva într-un sătuc, prin acea regiune, ascuns între nişte dealuri, în care se afla o căsuţă sărăcăcioasă, cu o masă veche şi câteva scaune. Am simţit atunci fiorul păcii lui Dumnezeu, când am intrat acolo, unde am luat cina împreună cu grupul cu care slujeam... îmi doream ca niciodată să nu uit acele momente care mi-au schimbat viaţa...

Inima omului este atât de nemulţumitoare, atât de plină de dorinţe, dar daca ar simţi măcar o clipa sau dacă ar trai măcar o singură zi în acele locuri, şi-ar da seama că sunt mulţi alţi oameni care o duc mult mai rău şi totuşi au pacea lui Dumnezeu în inimă.

Va urma...