"Din nou la altar venim fara putere
  Cu suflete saraci,sa-ti cerem iertare
  De atatea ori ti-am spus,ca vom umbla-n lumina
  Dar azi din nou venim sa-ti cerem mila"

  Inca o zi dintre multele ce trec cu repeziciune prin viata noastra,inca o zi in care am fost preocupati de ce vom manca si ce vom bea,inca o zi in care nu am luptat suficient,in care ne-am lasat ispititi...o vorba,un gand o atitudine...inca o zi in care privind in urma nu reusim sa distingem bine ce ar putea sa ramana pentru vesnicie!
  Am vrea sa facem mai mult,sa luptam mai mult,sa ne rugam mai mult,promitem D-lui ca ne vom schimba,ca vom fi mai buni,ce ne vom apropia mai mult de El,dar ceva ne tine legati,stagnam...intr-o stare de caldicei...
  Timpul trece...spun unii,timpul nu trece spun eu,trecem noi...fiinte vremelnice apasate de durerea suferintei si de  preocuparile infime ale lumii acesteia...tristi,apatici....merg crestinii,unul dupa altul...
  Este un paradox intre bucuria mantuirii si viata de zi cu zi nu?
  Ferice de cei ce cred...fara sa vada,de cei ce se bazeaza pe Cuvintele care spun,,cautand Imparatia mea celelalte lucruri ne vor fi date pe deasupra",nu bogatii,ci strictul necesar...
  Am obosit pe Cale,si avem nevoie de spijin,incercam sa ne ragasim in diferitele exemple din Scriptura,dar parca nu mai avem puterea sa mergem inainte...avem atata nevoie de un Brat ocrotitor,parca de o minune care sa ne trezeasca din oboseala...
  Astazi venim din nou la altar Doamne,obositi,infometati dupa Tine,ne plecam din nou genunchii slabanogiti,uitand de promisiunea de a umbla in Lumina...noi crestinii seculari,garboviti de preocuparile zilnice...ne apropiem de Altar...caci vrem sa stam de vorba cu Tine,vino la sfat cu noi Doamne...