Eternitatea

Atunci când totul pare pierdut, când zgomotul furtunii se transformă într-o tăcere abisală, când apusurile fac şi mai apăsătoare existenţa, în inconştient se naşte, abia simţit speranţa...Iar norii, norii care păreau că nu mai pleacă de pe cerul vieţii, într-un târziu, au făcut loc răsăritului...

Lumina celestă coboară peste gândurile răvăşite şi, sărutul dimineţii mângâie obrazul palid, lăsând parfumul său de rouă ca o pecete...În oceanul albastru al ochilor, curcubeiele speranţei ţes iluzii pe o pânză diafană de satin, iar lacrimile, mărgăritare ale suferinţei nemărturisite, se aştern covor, la picioarele infinitului. Fiecare picur, este cules cu grijă de palmele Luminii şi, cu căldura incandescentă a dragostei, sunt transformate rând pe rând, în rubine...Rubine sângerii, ce împodobesc o frunte rănită, încununată cu spinii trădării. Pe un mare ecran al conştiinţei, se desfăşoară o istorie a vieţii şi morţii, în care eu, îmi joc rolul de condamnat sau călău.

Sfâşiat de incertitudini, regrete, dorinţe, proştern la picioarele Adevărului exitenţa-mi efemeră, primind în schimbul renunţării, împăcarea supremă, Eternitatea...

16/08/10, Barcelona-Lucica Boltasu