Lumea dintre oglinzi

Visurile adolescenţilor variază de la adolescent la adolescent.

Eu, ca adolescent, am multe visuri, dar unul dintre cele mai multe visuri care îşi fac cuib în capul meu e unul… unul… Să vi-l povestesc?

          Poate sunteţi prea ocupaţi cu viaţa, de zi cu zi pentru a da importanţă la ce se întâmplă în jurul nostru.

Totuşi, am să încerc să vă descriu în cuvinte unul dintre visurile unui adolescent.

          Desigur, aproape toţi avem o casă, o maşină, haine, hrană, lista poate continua… Dacă nu le avem, există şansa de a le obţine cu mai mult sau mai puţin efort, putem obţine prin propiile puteri cele necesare pentru o viaţă decentă.

Ne-am oprit vreodată din alergarea noastră spre infinit să ne uităm în jurul nostru şi să le acordăm atenţie celor care nu pot să obţină aceste lucruri pentru că nu sunt binecuvântaţi cu sănătatea pe care noi am primit-o în dar de la D-zeu?

          Mă uit în jurul meu şi văd două categorii de persoane foarte diferite între ele. Pot admira pe cei bogaţi, care au tot ce e nevoie pentru o viaţă decentă, ba chiar mai mult decât au nevoie, şi cu cât au mai mult cu atât mai mult pofta lor pentru a acumula mai multă bogăţie creşte şi uită de cei nevoiaşi.

          Pe de altă parte, există cealaltă extremă, defavorizată, care nici măcar strictul necesar pentru a supravieţui nu şi-l poate permite. Pentru aceasta, pâinea cea de toate zilele e un lux, pe când cei favorizaţi dispreţuiesc mâncarea, şi nu doar atât, se fălesc că bunurile materiale le caştigă prin propiile puteri, şi da, e adevărat, muncesc dar uită că este un D-zeu  care dă sănătate pentru a putea munci.

          Nu doar aceasta uită, uită şi că trebuie să iubească pe apropele său ca pe sine însuşi, şi privesc cu dispreţ pe cei nevoiaşi. Visul meu îsi are rădăcini în această nedreptate, vă întrebaţi care este visul meu, sau vi se pare atât de banal ceea  ce am zis, încât nici măcar nu daţi loc să se nască această întrebare?

          Ei bine, visul meu, visul unui adolescent e ca fiecare dintre noi să conştientizăm că nu avem şi nu suntem ceva sau cineva pentru că merităm.

Într-adevăr este verificat proverbul românesc ‘‘fiecare cum îşi aşterne, aşa doarme’’. Noi decidem destinul nostru alegând binele sau răul, dar doar prin îndurarea lui D-zeu ne bucurăm de sănătate psihică si fizică pentru a putea diferenţia binele de rău şi a lupta pentru decizile corecte.

          Nu am să fiu eu cel care să vă spun care este atitudinea ce trebuie s-o avem faţă de aproapele nostru, indiferent de etnie sau poziţie socială. Am să las conşţiinţa să vă zică acest lucru, pentru că sunt sigur că o dată ce consţientizăm acest adevăr vom învăţa să privim în modul corect partea defavorizată a aceste lumi.

Motto: Să visăm împreună… şi să ne împlinim visele împreună!