Opaitul din Nazaret

Isaia 53:

V2 El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care iese dintr-un pamant uscat. N’avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile , si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa.

V5……Pedeapsa care ne da pacea , a cazut peste El, si prin ranile lui suntem tamaduiti.

Am iubit intotdeauna Ierusalimul fara sa-l fi vazut cu ochii fizici ci doar cu cei ai inimii mai ales pentru ca imi erau atat de scumpe lacrimile Domnului Isus varsate pentru Ierusalim si dragostea lui pentru el.

Imi este drag si imi este Ierusalimul gandindu-ma la Ierusalimul ceresc.

Am iubit Israelul ca tara daruita de Dumnezeu poporului sau.

Am reusit sa vad Israelul si Ierusalimul ca locuri cu izvoare scripturistice dar mai ales cu izvoare in inima mea.

A fost o experienta unica.

Am fost impresionata de tot ce-am vazut si in primul rand de faptul ca multi, foarte multi oameni ajung aici ca turisti doar pentru ca totul are legatura cu Dumnezeu.

Unii din cei care vin, vin sa-si implineasca un vis, sa transforme ceea ce au vazut cu ochii mintii in realitate.

Israelul nu este mare dar cuprinde in el atata istorie divina incat nu se poate compara cu nimic.

Dumnezeu a daruit poporului sau o tara ca o esenta tare intr-o sticluta mica de parfum.

Israelul este frumos si special : desert si vegetatie, munte si mare, palmier si leandru, cactusi care formeaza garduri, flori de piatra si flori de camp, maslini si portocali, bananieri si mandarini o imbinare de apa si uscat asa cum numai Dumnezeu poate face.

Este o tara binecuvantata, tara cea mai binecuvantata de Domnul pe pamant !

Ierusalimul este deosebit de frumos, bogat si mandru dar poarta in el istoria poporului evreu, mana Domnului si-a pus amprenta peste tot .

Toate casele sunt acoperite cu piatra ca o uniforma : doar o singura piatra le lipseste : piatra din capul unghiului pe care au lepadat-o.

Am tresarit cand am mers sa vad Gradina Ghetimani. Nu puteam sa vad in fata decat lacrimile de sange ale Domnului in rugaciunea catre Tatal ceresc inainte de cruce.

Am gasit aici un loc nu foarte mare, un fel de parculet in care se aflau niste batrani maslini de aproape 2000 de ani, natura frumoasa si veche care te chemau la rugaciune.

Este construita aici si o bisrica pentru reculegere.!

Toti vrem sa fotografiem dar imortalizarea momentului este pe paginile scripturii.

Am vazut mormantul gol si simplu, si sigur pe El nu l-am intalnit acolo, ci doar flori, si credinciosi care cantau plini de bucurie ca El este viu.

Am vazut Iordanul inconjurat de natura inverzita si frumoasa si m-am uitat la cer in amintirea clipei cand Domnul Isus s-a botezat si mi-am tinut mana in apa bucuroasa ca odata m-am cufundat cu El in botez in apa rascumpararii.

Multi vin sa vada Iordanul si multi se boteaza aici !

Cea mai apropiata de Domnul Isus m-am simtit insa in Nazaret si la Marea Galileei.

In Nazaret este construit un muzeu pe locul unde pasii Domnului Isus au calcat.

Muzeul nu are o stralucire in constructie, nu se aseamana cu unele cladiri impunatoare din Ierusalim.

Este simplu asa cum a trait El, smerit si bland.

Intri in muzeu printr-o poarta care contine in ea ca intr-un chenar o poarta mai mica, pe poarta cea mica(stramta) intrau in timpurile de atunci doar oamenii atunci cand erau singuri si nu erau insotiti de vite sau nu erau calari.

Am inteles cat de concret incerca D-l Isus sa explice celor de atunci adevarul, poarta cea stramta insemna drumul credintei in intimitatea ei, poarta cea mare era lumea de-a “valma”care nu are de-a face cu drumul credintei.

Muzeul prezenta la inceput crucea pe care El a fost rastignit, nu va imaginati o cruce slefuita ci una butucanoasa si grea si alaturi piroanele uriase si ingrozitoare. Doar privind comparativ cu mainile discrete si fine ale Domnului iti poti imagina poate partial inimaginabilul calvar al crucii.

Am trecut printr-un “petec de camp” cu flori de camp si oi pastorite, am vazut “atelierul lui Iosif ‘ asa cum ar fi aratat atunci cu unelte de tamplarie atat de vechi si de departate de vremurile noastre, am vazut casele de atunci si sinagoga si in rugaciunea facuta in sinagoga I-am simtit prezenta aproape fizica miscatoare pana la lacrimi, lacrimi pentru o simplitate care nu poate fi descrisa in cuvinte si o dragoste pe care infinitul nu o poate cuprinde.

Ultima camera pe care am vizitat-o din muzeu era o camera in care erau aprinse mai multe opaituri pe fond de intuneric ca simbol al luminii care a invins intunericul, ca simbol al aceluia care a spus sa fim lumini in lume si care a fost si va ramane o lumina vesnica.

Am primit in dar un opait si cand l-am tinut in mana am fost strafulgerata de o mare asemanare cu viata celui care este Domnul nostru : facut din lut, un rotund pe care il cuprinzi intr-o palma , se umple cu ulei si are un fitil scurt.

Intrupat El a locuit printre noi plin de har si de adevar dar noi nu l-am bagat in seama. El a fost bland si smerit cu inima intr-o viata pamanteasca scurta si vesnica in cer. A fost opaitul din Nazaret care a aprins o lume si lumineaza o vesnicie.

Opaitul pe care l-am primit in Nazaret ma urmareste ….din inima mea.

Zamfiroiu Maria