O dimineata de Mai iesi de dupa cortina noptii, facandu-si  prezenta  peste intreaga zona din inima Maramuresului, in vecinatatea muntilor Gutai. Soarele cu razele lui sclipitoare saruta din nou pamantul, fiecare frunza ii raspundea cu o adiere in semn de recunostinta, fiecare floare isi deschidea petalele adormite sub poavara intunericului, iar la orizon cerul parea ca reinvie si isi leapada podoaba fumurie.

In casuta modesta din spatele parcului forfota domnea din  primele ore ale diminetii, copii alergau pe scari mai voiosi ca niciodata, batrana casei isi pieptanna parul nins de fulgii anilor trecuti, stalpul familiei cu fata mai putin ferma ca alta data privea pe geam cu gandul in departare frecandu-si mainile, inchizandu-le instantaneu ca si cum nu ar vrea sa lase ceva sa-i scape, sa piarda, dar acest lucru parea inevitabil. 

In camera care avea deschidere spre gradina, o tanara se ridica de pe genunchi, unde zabovise mai mult in acea zi, se indrepta spre geam, aruncandu-si ochii spre cer. „E albastru”, isi spuse „o sa fie o zi frumoasa azi, o zi in care visul meu de a fi sotia lui Emanuel se va implini”. Isi aminti cum acel eveniment trebuia sa aiba loc cu un an urma, dar totul se naruise.

Emanuel, care era atunci misionar in China, cu o luna inainte de fericitul eveniment cand trebuia sa se intoarca in tara , fusese arestat si batut cu brutalitete. Cand auzise de acest eveniment, Maria simti ca se naruie cerul, simti ca propia ei viata se indreapta spre abis. Nu stiuse de el timp de 6 luni nimic, daca traieste sau nu, totul era intr-o ceata, cei mai multi ii spuneau insa ca nu sunt sanse sa fi fost lasat cu viata. Doar genunchii ei care au stat ore in sir aplecati langa acel pat, doar ochii  care i-au inundat fata cu suvoiul de lacrimi, doar gura  care nu a gustat zile in sir paine puteau sa marturiseasca si acum durerea de atunci. Slabise enorm fizic dupa atata lupta cu disperarea, cu dorul dupa el, cu noptile fara somn, dar intr-un final raspunsul venise: „Traieste, a fost eliberat si intr-o saptamana va fi acasa, in Romania.”  Simti atunci cum bucuria vietii ii coplesi din nou fiinta, cum speranta ii navalea in inima, Dumneu lucrase pentru ei intr-un chip minunat .