Una din cele mai marcante dureri care le traim in aceasta experienta terestra este cea a inimii ranite, chiar zdrobite in procesul descoperirii dragostei. Nimic nu-ti strecoara in suflet un gust mai amar ca sentimentul dezamagirii, al inselarii cu privire la trairile care ti-au fost trezite, si amagirea care ti-a ramas in urma risipirii iluziei dragostei neimplinite.

E fenomenul cel mai raspandit in zilele noastre, cand dragostea a fost atat de idealizata, cantata, elogiata, urmarita, descoperita si ...chiar impartasita. Sunt foarte putine cazurile fericite care au fost crutate de dezamagire, dar totodata poate nu au aflat niciodata care este adancimea setei dupa iubire, foamea care a fost lasata in sufletul nostru de Creator si care poate fi saturata pe deplin doar cand e invitat El in ecuatia unei relatii. Nu am fost facuti sa traim in solitudine, am fost creati sa traim in comunitate, sa daruim si sa primim la randul nostru valuri de iubire, personalizat, in nuante si intensitati diferite, in functie de natura relatiilor in care suntem implicati. Si dragostea este una din cele mai importante experiente. Nimeni  nu e scutit de alergarea dupa ea, e cea mai profunda nevoie a inimii umane, dar cele mai grave “accidente” sunt intampinate in cadrul acestui maraton. Si unde sa gasim ajutoare calificate in domeniul recuperarii unei inimi ranite? Raspunsul poate il vom gasi in persoane care au trecut pe acolo, au supravietuit durerii, au primit mangaiere si intelepciunea experientelor pe care le vor transmite mai departe.

   As dori sa fac o sinteza a trairilor ce insotesc procesul zdrobirii si refacerii inimii ranite in dragoste, rezultata din impartasirea unor suflete scumpe, din categoria femininelor:

-         Se proiecteza la orizont Dragostea. Este o surpriza, uneori te “ia” pe nepregatite. Apare invesmantata in culorile ei inconfundabile si cu tonalitatile vocii menite sa-ti starneasca interesul.

-         Spui : “de ce nu?” Ii deschizi usa inimii intai timid, nesigur, pentru ca dupa ce a pus deja piciorul pe prag sa nu-ti mai ramana decat optiunea deschiderii largi.

-         Dragostea te schimba, iti coloreaza personalitatea, descoperi noi impulsuri, noi dorinte, te face sa te simti feminina. Iti da aripi si devii capabila sa iti iei zborul minimalizand mult efortul care ti-l cere mentinerea ei in viata de casnicie. Iti da trairi intense, simti ca poti atinge fericirea, iar ea se lasa gasita de tine. Se poate intinde pe o perioada destul de lunga de timp pentru ca inima ta sa se lege de a lui.

-         Apare ceva.... Interesul lui incepe sa scada, incearca sa pastreze aparentele, dar curand nu-si mai poate ascunde lipsa lui. Pleaca pe un alt drum. Isi ia, sau nu, “la revedere!”.

-         Te simti “ciobita”, abandonul lui iti coboara foarte mult stima de sine, cumva crezi ca esti “defecta”. Ai impresia ca lucrul acesta se va mai repeta sau ca nu va mai aparea o alta sansa.

-         Sangerezi mult, plangi pierderea dragostei ce-ti lasa sufletul pustiit. Ti se alatura resentimentul si amaraciunea ca tovarasi de drum.

-         Iti poti construi ziduri inalte si te poti inchide intr-un turn al tau, strajuita de balaurii dezamagirii si temerii de a nu fi ranita din nou. Poti sta aici o vreme, dar constati ca acesti balauri se hranesc din tine si te vor devora. Singurul care ii poate ucide este doar Salvatorul tau si deschizi fereastra catre cer.

-         Il chemi pe Isus in ajutor. El isi face simtita prezenta si te asigura ca a fost alaturi de tine tot timpul, chiar daca privirea ta a fost orbita de proaspata descoperire. Te strange la pieptul Sau, te invita  sa-I povestesti tot ce simti. Petreci mult timp retraind sentimentele de fericire insotite de durerea pierderii lor. Poti merge cat de departe vrei in intimitate cu El, are rabdare din belsug pentru toate lacrimile tale si delicatete, mangaiere, respect pentru ele. Te indragostesti tot mai mult de El. Te poti decide sa-I ceri sa ramana singurul barbat din viata ta. Este incantat de invitatie, dar, cu noblete, iti da de inteles ca nu vrea sa ocupe acel loc. Si, dupa ce inima capata vindecare, pe masura ce durerea devine doar o amintire, percepi tot mai clar mesajul Lui: “te voi conduce spre cineva in care voi turna dragostea si pretuirea Mea pentru tine; increde-te in Mine!”.

-         Evacuezi resentimentele, ti se reface stima de sine, primesti o noua identitate in urma intimitatii create, incepi fiecare zi ascunzandu-ti mana in mana lui Isus, ascultand gandurile si calauzirea Lui. Viata are din nou sens, culoare, scop si viitor. Dragostea Lui este turnata in inimile noastre pentru a fi daruita si incepi sa te faci din nou vulnerabila pentru intampinarea sansei tale. La randul tau, devii un receptor al dragostei Mantuitorului pe care o vei oferii, impreuna cu aprecierea Lui, persoanei care va fi perechea ta.

   Am marturia unor prietene care au trecut nu o data, ci de doua, trei ori pe aici, dar au constatat ca lucrurile pe care le-au admirat la persoanele din relatiile anterioare se regaseau in sotii lor, lipsite de partea care le-a provocat durere. Astfel, au recunoscut ca ocaziile pierdute le pregateau, de fapt, pentru a aprecia tot ce aveau sa descopere in partenerul de viata.

   Cand e invitat Domnul Isus in scena, totul se schimba. Tragediile, suferintele devin un material valoros pentru El si are capacitatea sa le transforme in experiente pretioase, care au menirea de a-L pune in lumina. Ii reveleaza preocuparea si lucrarea Lui personal pentru tine, se creeaza ocazia pentru intimitate cu El si, incredintandu-I deplin toate compartimentele vietii tale, esti binecuvantat/a cu viata din belsug. Ranile, dezamagirile nu trebuiesc tratate cu ziduri de protectie, pentru ca vei fi nevoit/a sa traiesti doar in cadrul perimetrului lor, daca nu ajungi sfasiat/a de balaurii care intovarasesc, de multe ori, singuratatea. Istoria cunoaste destule cazuri de “printese” care s-au refugiat in propriile castele, dar, ajunse la finalul vietii, au regretat ca s-au vaduvit singure de sanse si sfatuiesc pe cele tinere sa nu faca aceeasi greseala.

Solutia sta in ridicare si a te face din nou vulnerabil/a, chiar de vei mai sangera din cand in cand. La urma urmei, nu am sti sa apreciem rasul fara pierderea lacrimilor, nici gustul fericirii daca nu am memora, mai intai, gustul amar al nefericirii...