“Acest eseu, este preluat dintr-o carte (Antiidolatrie de Iacob Lighezan) care a fost scrisă în 1993”. Este un capitol al cărţii.

Filmele religioase

“Feriţi-vă de orice se pare rău!”

Apariţia cinematrografului, ca artă, şi concret, a filmelor artistice religioase , pe ecrane şi mai ales pe video-casete, este recentă.

Probabil că micile şi marile companii producătoare, au descoperit o nouă comoară, o nouă sursă de îmbogăţire.

Cineva, plecat din ţară prin anii 1928-30, stabilindu-se la Paris, s-a repatriat după terminarea ultimului război mondial, povestind că prin anii patruzeci, a vizionat filmul “Patimile lui Isus”, rulat la un cinematograf din Paris.

Producţia de filme artistico-religioase, pe scara industrială s-a dezvoltat mult mai târziu, devenind metoda de şiretenie şi amăgire pentru creştini. Chipurile cioplite (icoane, cruci, statuete etc.) au devenit încetul cu încetul banale, plictisitoare, ieşind din modă; creştinii în general au început să le dispreţuiască; după ce se închinau, destul de formal, le înjurau, uneori cu expresii ruşinoase!

Era nevoie de înlocuirea “vechiului” cu ceva nou, palpitant, spectaculos şi Satan marele mincinos amăgitor, a lansat ideea transpunerii Domnului Isus, a apostolilor Săi şi a unor ucenici, precum şi personalităţi deosebite din Vechiul Testament, pe ecranele sălilor supraaglomerate şi pe caste, în cele din urmă, folosite în familii sau la alte evenimente religioase: serbări, aniversări, programe speciale etc., reprezentaţi prin artişti specializaţi, fiecare cu rolul lui, aleşi pe sprânceană, pentru realizarea succesului!

În anul 1986, mă aflam la Los Angeles, la una din bisericile creştine baptiste (româneşti); într-o duminică s-a anunţat, pentru prima sâmbătă, în localul clădirii, prezentarea filmului religios “Viaţa lui Isus”. Curiozitatea m-a convins să particip la “spectacol”; când am văzut prezentarea denaturat, cu scene privind naşterea Domnului, botezul şi chiar răstignirea Sa, mi s-a întărâtat duhul la aspectul idolilor-artişti şi acţiunilor prezentate.

Ioan Botezătorul avea o înfăţisare de sălbatec, fiind plasat în mijlocul râului (nu Iordanul) iar Isus (artistul cosmeticizat) s-a prezentat în faţa lui Ioan, scufundându-se singur în apă. Ucenicii lui Ioan, şi cei ai lui Isus – artişti de meserie – păreau necivilizaţi, ca înfăţişare şi comportare. Singur artistul care prezenta pe Isus, arăta ca un om stilat, îngrijit şi cu personalitate. Aspectul şi imaginea generală a filmului, mi-a dat peste cap toată imaginaţia sedimentată în inimă, ca credincios, eliminând supleţea, simplitatea şi gingăşia adevăratelor personaje.

Am închis ochii, am plecat capul şi am rămas descumpănit, cu dureri sufleteşti, până la finalul emisiunii!

După câteva zile, ocazional am discutat cu unul din pastorii bisericii, povestindu-i întâmplarea, insistând asupra concluziei statornicite în gândurile mele tulburate, că acţiunile scrise în Evanghelii sunt foarte mult denaturate, modernizate, ignorând adevărul curat. Fratele era de aceeaşi părere şi mi-a relatat că a discutat problema cu regizorul şi i-a prezentat observaţiile sale critice asupra formei şi conţinutului filmului.

Regizorul-producător a mărturisit sincer că acesta este un film comercial şi nu pentru educaţie religioasă!

Este limpede şi clar că toate filmele, inclusiv cele religioase, se realizează pentru a fi vândute şi prezentate publicului spectator, în scopul obţinerii unor câştiguri cât mai mari în dolari, pentru companiile producătoare şi pentru plata actorilor prezentaţi în film.

Nu sunt oare acestea fără excepţie, nişte false prezentări a evenimentelor petrecute pe pământ, în scopul îmbogăţirii? Sau produsul vicleniei şi şireteniei satanice, prin oameni, pentru amăgirea sufletelor şi deturnarea de la credinţă adevărată? Cine şi cui i s-a dat dreptul şi cinstea de a include în filme, teatru sau icoane, pe Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Nu reprezintă acest fapt, o profanare gravă la adresa sfinţeniei lui Dumnezeu? Toţi cei care o practică nu ţin seama de nici o moralitate şi de condescendenţă faţă de dumnezeire, prezentând hristoşi falşi, profeţi falşi etc., personaje care nu sunt identice cu cele biblice şi care ne invită la examene de conştiinţă asupra păcătoşeniei şi necesitatea pocăinţei, pentru salvarea vieţii!

Este cunoscut faptul că la Paris, spectatorii au distrus pelicula unui film “creştin”, în care se petreceau lucruri odioase, puse în seama personajului principal: Domnul Isus! (relaţii de dragoste cu Maria Magdalena).

Nu este nici o deosebire în falsificarea adevărului când este vorba şi de alte personaje ale Scripturii (Moise, David, apostolii etc).

Se ştie prea bine că în general, artiştii de cinematografie ca şi alţii din celelalte ramuri ale artei, duc în general o viaţă de libertinaj, petreceri, divorţuri repetate, scandaluri şi relaţii amoroase; aceştia nu sunt demni să poarte numele sfinţilor, nici chiar pe peliculă sau pe scenă!

Clubul 700 din SUA a prezentat recent filme religioase printre care o cruciada în India, cu scene indicând tragedia de pe Calvar, simulând chinurile cumplite, abateri şi agonia morţii Domnului Isus, în timp ce spectatorii au ajuns la lacrimi şi la plâns, compătimind mai mult personajele de pe peliculă, care reprezentau fals, oamenii şi în special pe Isus, Mantuitorul lumii!

Imaginile trucate sunt înşelătoare, creează sentimente străine de fenomenul pocăinţei şi nu duc la creştinarea celor prezenţi. Oare aprobă Dumnezeu asemenea manifestări? Domnul Isus, apostolii şi toţi urmaşii Săi, nu au folosit şi nu folosesc în activitatea evanghelică, trucuri care falsifică adevărul şi scamatorii care să impresioneze numaidecât pe oameni! Uneori cinematografia se aseamană cu un bâlci: departe de prevederile Cuvântului, ca misiunea dumnezeiască a evanghelizării compromisă să aibă acest aspect de bâlci!

Asemenea filme cu teme religioase sunt foarte multe, speculându-se faptul că masele, oamenii de rând le gustă, le caută şi consideră că un asemenea spectacol este echivalentul unei evanghelizări! Fals!

Există pericolul ca fenomenul să se generalizeze şi creştinii evanghelici, să înlocuiască frecventarea adunării pentru închinare, cu comoditatea unui spectacol, “gustat” în familie, poate tolăniţi în fotoliu; pe casete video, spectacolul mai “bogat” decât modestul proces evanghelic din casa de rugăciune şi scutit de mustrările Domnului, pentru stări spirituale căldicele, plictiseală etc.

Este necesară educarea credincioşilor în privinţa acestui flagel modern, arătarea falsurilor şi a grotescului uneori prezentate, precum şi faptul că, lipsind părtăşia în Duhul, a întregii adunări sau Biserici a Domnului, întâlnirea cu fraţii, mărturisirea slăbiciunilor sau biruinţelor, înflăcăreazaă puterile spirituale, secătuite în decursul săptămânii, petrecute în vârtejul lumii păcătoase!

De menţionat că cruciada indicată mai sus, a fost organizată chiar de fraţi credincioşi, baptişti, care se laudă cu faptul că sunt ai Domnului!

Este necesar, imperios, să se revizuiască şi cenzureze toată gama spectacolelor de tot felul, fie de către păstori şi prezbiteri, fie de către fiecare credincios în parte, sub influenţa Duhului Sfânt, care este în măsură să sfătuiască şi să dea puterea de decizie curată în asemenea situaţii; niciodată un film nu poate hrăni spiritual sufletul, oricât de exact şi de evanghelic ar fi prezentat, ca o dimineaţă de părtăşie cu fraţii în linişte şi-n pace, în prezenţa lui Dumnezeu, prin Duhul Adevărului!

Să nu ne mai amăgim pe noi şi mai ales pe aproapele nostru cu eroii peliculelor de cinema sau video-casete, cu hristoşi şi ucenici falşi! Pleiada norului de martori este mult mai mobilizatoare!