© Stolear Gicu 

introducere

Pentru această lucrare avem ca scop să înţelegem scopul Bisericii lui Cristos pe pământ, însă nu putem discuta despre această temă până nu facem o incursiune terminologică şi însăşi momentul fondării ei, ca reieșind din acestea să înţelegem intenţia Lui Cristos pentru Biserica Sa.

Terminologii şi definiţii

Pentru termenul Biserică este folosit grecescul εκκλησία, care este derivat din εκ (afară din) şi καλεο (a chema), prin urmare Biserica este ,,un grup chemat afară”. Εκκλησία apare în Noul Testament de 114 ori, de 3 ori în Evanghelii şi de 111 ori în Epistole. În Evanghelii el apare doar în Matei 16:18 şi 18:17. Pentru descrierea unei adunări în Vechiul Testament se foloseau două cuvinte, şi anume: קהל şi דה primul cuvânt are un spectru amplu al înţelegerii, el se foloseşte pentru descrierea unei adunări unde sunt oameni şi mari şi mici, adunarea celor păcătoşi şi celor drepţi, unde sunt adunate şi femeii şi bărbaţi. Prin acest termen în Septuaginta se înţelegea ideea poporului Evreu, or poporul Domnului. Este de menţionat faptul că cuvântul discutat de noi קהל este tradus în Septuaginta ca şi εκκλησία ,,Deci cititorul textului grecesc a Vechiului Testament înţelegea sub acest cuvânt anume ideea de poporul Domnului”.

Al doilea cuvânt דה de asemenea înţelegem prin el o adunare de oameni, şi diferenţa dintre aceste două este greu de-o găsit. Deseori prin acest cuvânt se are în vedere că adunarea dată sa adunat cu un anumit scop. Când se discută în contextul ekklesiologiei atunci cuvântul דה se foloseşte mereu cu verbul ,,a plănui, a stabili, a desemna etc.” de asemenea acest cuvânt este strâns legat de obiceiurile religioase ale evreilor. Dacă să vorbim de traducerea lui în Greacă, scrierile de la moarea moartă ne spun că mereu pentru cuvântul דה se folosea συναγωγη şi niciodată εκκλησία deşi viceversa întâlnim. Deci dacă ar fi să conchidem, atunci cuvintele קהל şi εκκλησία redau ideea de popor al Domnului, care au intrat cu Domnul într-un legământ. Pe când cuvintele דה şi συναγωγη restrâng ideea unui popor adunat cu anumite scopuri. Definirea acestor termeni este foarte importantă, deoarece identificarea lor este un pas spre înţelegerea scopului Bisericii, pentru că anume aici Dispensaţionalişti vorbesc despre o Biserică care ar fi existat în Vechiul Testament şi anume diferitele dispensaţii, în vremea mozaică, patriarhală etc. De aceea înţelegerea ideii despre un popor care l-a ales Domnul prin Avraam o vedem prezentă de-lungul istoriei poporului Evreu şi cum se raportează acest popor faţă de Dumnezeu şi ce anume vrea Dumnezeu de la ei. De aceea poporul evreu, ne va readuce la scopul Bisericii, despre care vom vorbi.

Formarea Bisericii şi paşii spre înţelegerea scopului Bisericii Lui Cristos

Întrebarea este, când a început Biserica ? cum am mai menţionat aici părerile sunt împărţite şi există mai multe poziţii dispensaţionalişti, amilenişti etc. care îşi argumentează poziţia Biblic. Însă părerea tradiţională este că la Rusalii şi mai mult Paul Enns zice că nu poate merge vorba despre existenţa Bisericii în Vechiul Testament, deoarece reproșează el cu un argument Biblic Matei 16:18 ,,îmi voi zidi Biserica mea” arătând că zidirea ei era de domeniul viitorului. Însă în lumina acestor afirmaţii ar trebui să ne punem întrebarea, ce facem cu credincioşii din Vechiul Testament ? înseamnă oare aceasta ,,că noi vom fi într-o comunitate separată de grupul credincioşilor din Vechiul Testament” de aceea Erickson zice că, mai degrabă credincioşii Vechiului Testament au fost incorporaţi ca o Biserică la Rusalii. Însă aş vrea să privim la un concept despre Biserică destul de interesant, care deschide o uşă pentru înţelegerea scopului Bisericii Lui Cristos pe pământ. Omul a fost creat în calitate de reprezentant al său pe pământ şi anume ne referim la cuvintele חלמ (chip) şi רמשח (asemănare) din (Geneza 1:26-28) care aduc lumină asupra identităţii omului. Omul a fost pus între două lumi cea văzută şi nevăzută pentru împlinirea planului Său şi anume aici И. Кобяковский zice că în spatele termenilor חלמ şi רמשח chip şi asemănare din Geneza 1:26-28 se arată intenţia creării omului şi anume: ca îndeplinitor a voii sale, care este pus capul lucrurilor în această lume Fizică. Însă omul a fost făcut şi pentru arătarea slavei Lui Dumnezeu ,,Isus Cristos când a trăit între noi pe pământ ni la făcut cunoscut pe Tatăl, în acelaşi sens noi suntem purtători a slavei Domnului, arătând-o pe acest pământ” . Acest lucru devine şi mai important după căderea omului în păcat, deoarece Domnul a căutat anumiţi oameni prin care să-şi arate voia Sa. De aceea ne îndreptăm aici în perioada patriarhilor, când Domnul alege anume prin ei să-şi arate slava, în perioada statelor, el alege Israelul pentru acelaşi lucru. Legământul dintre Evrei şi Dumnezeu în perioada Vechiului Testament exprimă cerinţele Lui Dumnezeu cu privire la viaţa omului, aceste legi cuprind sfera apropierii omului de Dumnezeu. În legământ Domnul se descoperă într-o formă accesibilă pentru mintea umană şi în final acestea duc la acest scop - cunoaşterea Domnului şi prezentarea Lui popoarelor care înconjurau Israelul. Şi revenim iarăși la cele vorbite mai sus proslăvirea Lui Dumnezeu ori cu alte cuvinte, prezentarea a ceea cine este Dumnezeu. Şi dacă să facem o paranteză vom vedea că atunci când teologii abordează subiectul Scopul Bisericii pe pământ ei prezintă mai multe puncte cum ar fi predicarea evangheliei zidirea Bisericii etc. dar care reiese până la urmă din acesta că oamenii trebuie să se întoarcă la cunoaşterea Domnului şi să-i de-a slava de care a fost lipsit din partea lor. Ron Mad profesor al cursului de Teologia Închinării spunea că omul chiar din grădina Edenului atunci când ei au căzut prin faptul că au vrut să devină ca Domnul au refuzat să i se închine, de aceea ceea ce trebuie să facem noi astăzi şi până la urmă aici se concentrează scopul misiunii, e ca să îi readucem pe oameni la o închinare corectă în faţa Lui Dumnezeu. De aceea pasul din partea Lui Dumnezeu spre om prin legământul Avraamic este foarte important. Pentru că pacea cu Dumnezeu omul o putea obţine doar în mijlocul poporului Său care era guvernat de un set de legi, care trebuia să ducă la o închinare corectă care să-i aducă slavă Lui Dumnezeu. Pacea Lui Dumnezeu se afla doar în mijlocul poporului Lui Israel. Dacă ar fi să facem aici o paralelă cu Noul Testament atunci cei care sunt Biserica trebui să îi aducă pe oameni într-o relaţie normală cu Dumnezeu prin Cuvântul Lui Dumnezeu.

Funcţia care a avut poporul Lui Dumnezeu în Vechiul Testament

putem spune într-un fel oarecare că aceeaşi funcție o are şi Biserica în Noul Testament anume scopuri identice. Dumnezeu urmăreşte aceleaşi puncte pe care le-a stabilit de la creare ,,transformarea omului în chipul lui Dumnezeu, care de fapt fiind în adevăr prima intenţie a Lui Dumnezeu în proiectul proslăvirii Lui Dumnezeu de către om (Ef. 4:24 Col. 3:9-10)” . Din această pricină este şi necesitatea de-al cunoaşte pe Dumnezeu ceea ce vorbesc şi autorii Noului Testament şi anume transformarea mai mult şi mai mult după Chipul Lui Dumnezeu descoperit nouă prin Isus Cristos (2Cor. 4:4).

Scopul Bisericii Lui Cristos pe pământ

Dacă ar fi să privim în patristică, atunci nu vom găsi concret cum sau pronunţat ei faţă de această temă. Desigur că găsim ceva despre Biserică în lucrările lui Augustin de domeniul Biserica vizibilă şi invizibilă etc. şi de asemenea în Pastorul Hermas. Înţelegem că în primele secole, nu sa văzut necesitatea de-a scrie în domeniul Ekklesiologiei, apologeţii au fost nevoiţi să se pronunţe visa vi de alte domenii, ca să nu permită circularea ereziilor prin Biserică.

a. Perspectivă catolică

Când vorbim despre Scopul Bisericii, Calvin zicea altădată că ,,Biserica în sânul căreia Lui Dumnezeu Îi face plăcere să îi strângă pe fii Săi, nu numai pentru că ei să fie hrăniţi cu ajutorul ei şi prin slujirea ei câtă vreme sunt bebeluşi şi copii” dar ca mai apoi primind grija maternă (adică din partea Bisericii) până când se maturizează, ca să poată în cele din urmă să ajungă obiectivul credinţei. În lucrările sale Augustin menţionează că, Biserica este împărăţia Lui Dumnezeu, de aceea în Evul mediu Biserica a încercat nu doar ca să ea un control asupra întregii activităţi a societăţii, dar a avut ca scop lărgirea împărăţiei Lui Dumnezeu pe pământ. De aceea Papa este vicarul Lui Dumnezeu a împărăţiei văzute. Mai departe Biserica a fost despărţită în 2 grupe diferite şi anume: ecclesia docens (Biserica care învaţă) şi ecclesia audiens, discens, credens, (ascultătoare, care învaţă şi cea care crede). În prima categorie clericii în frunte cu Papa, iar în a doua toţi cei credincioşi Domnului. Biserica este asemenea construcţiei umane, are suflet şi trup. Cei care mărturisesc în exactitate credinţa creştină alcătuiesc trupul Lui Cristos. Sufletul însă este alcătuit de cei care au fost să creadă în Cristos şi care este unit cu Cristos prin darurile supranaturale care iau fost dat de Domnul prin Har. De aceea Biserica în exclusivitate este unica cale de-ţi salva viaţa. De aceea scopul ei în această lume este :

• Să răspândească credinţa adevărată

• Sfinţeşte pe cei care îi aparţin ei prin taine

• Aduce la îndeplinire conducerea cu credincioşii, în conformitate cu legea duhovnicească

Acum ceea ce avem noi în rezultat: Biserica a luat locul Cuvântului Lui Dumnezeu ceea ce este contrar cu convingerile lui Calvin şi mai mult, nu cuvântul aduce omul în Biserică, dar Biserica aduce oamenii la Cuvântul şi Dumnezeu.

b. Perspectivă Ortodoxă

Ceea ce sa păstrat odată şi pentru totdeauna în Biserica ortodoxă este ideea spusă de Ciprian că ,,Biserica este o instituţie Dumnezeiască pentru perfecţionare calităţilor morale (Teozis) ale oamenilor” . În acelaşi timp Metodiu foloseşte ca alegorie crearea Evei pentru Biserică. Astfel cum din coasta lui Adam a fost creată Eva, astfel Biserica a fost creat din Duhul Sfânt, care purcede de la Isus. În acest fel Biserica este carne din carnea Lui Cristos şi coastă din coastele Lui Cristos. Biserica este Sfântă pentru că începutul şi fundamentul îi aparţine Domnului. Ea este unică pentru că Dumnezeu a creat doar o singură Biserică, un singur popor al Lui Dumnezeu. Este una sobornicească pentru în componenţa ei intră oameni de pe toată faţa pământului până la sfârşitul veacului acesta. Astfel că Sf. Macarie ar putea face aici o concluzie:

Biserica are ca scop sfinţirea oamenilor păcătoşi şi unirea lor cu Dumnezeu. Şi pentru atingerea mântuirii este nevoie de taine prin care vin puteri Dumnezeieşti şi viaţă sfântă. Anume pe această cale trebuie să meargă creştinul (îndumnezeirea) acumularea calităţilor Duhovniceşti astfel zic în alt mod.

Şi această se face doar în raport cu Biserica, care până la urmă este şi copul ei.

c. Perspectivă Protestantă

Paul Enns zice că pot fi descrise 2 scopuri suprapuse ale Bisericii,

- Biserica adunată la un loc, slujind trupului,

- Biserica împrăştiată slujind lumii.

Biserica slujind trupului: Scopul adunării Bisericii este ca ea să crească în maturitate (Ef. 4:13). Gândindu-ne la această noi privim în Biserica primară care s-au dedicat ferm învăţăturii apostolilor (Fapte 2:42), nucleul mesajului care era în învăţătura lor era Isus (Mesia) Fapte 5:42; 17:3). Un alt lucru era părtăşia. Biserica primară era cea care avea părtăşie în suferinţe, în unitate, în lucrare, în rugăciune şi nu în ultimul rând la cina Domnului. Biserica slujind lumii: ,,Biserica primară nu căuta să facă evanghelizare între pereţii unei clădiri, ci mai degrabă în lume” , porunca fundamentală o găsim în Matei 28:18-20. Cele două cuvinte din originale pentru Evanghelie sunt בשר (basar) şi εύαγγελιον (euanghelion). Isus a încredinţat ucenicilor săi vestea care va trebui să ajungă până la marginile pământului şi prin care fiecare om să-l cunoască pe singurul Dumnezeu adevărat care este viaţa veşnică. însuşi Isus Cristos după ce a fost Botezat şi ispitit în pustie, a mers după aceasta slujind lumii şi predicând Evanghelia. Millard Erickson ne dă mai jos o înţelegere foarte concludentă a problematicii noastre. Se pare că toată discuţia de sus putem s-o concentrăm în aceste trei fraze.

1. ,,Biserica există datorită relaţiei cu Dumnezeul triunic. Ea există ca să realizeze voia Domnului prin puterea Duhului Sfânt.

2. Biserica este continuarea prezenţei şi lucrării Domnului în lume.

3. Deşi Biserica este o creaţie divină, ea este alcătuită din fiinţe umane imperfecte. Ea nu va ajunge la sfinţire sau glorificare perfectă până ce nu se va reîntoarce Domnul ei” În primele 2 puncte vedem 2 scopuri care de fapt au fost discutate în această lucrare mai sus, şi în cel de-al treilea vedem clar că creştinii ca Biserică trebuie să realizeze voia Lui, să continue ceea ce a început Isus, dar cât har nu ar acorda Biserica Catolică prin vicar şi clerici, şi oricâte sacramente nu s-ar administra pentru primirea darurilor supranaturale, noi suntem fiinţe umane imperfecte expuse la păcat. De aceea însăşi vârful şi ţinta scopului Bisericii va fi perfect la reîntoarcerea Domnului Isus.