Împărăţia lui Dumnezeu - numită şi „Împărăţia Cerurilor”, conform bisericilor creştine un tărâm spiritual în care Dumnezeu va domni ca rege. Denumirea apare de mai multe ori în Noul Testament, fiind folosită pentru prima oară de Iisus Hristos. Este considerată ca fiind tema centrală a predicării lui Hristos. Denumirea apare rareori în scrierile evreieşti pre-creştine, dar ideea unui Dumnezeu rege este fundamentală în iudaism. Isus foloseşte termenul aramaic „malkut”, care nu se referă la un teritoriu geografic locuit, cât mai ales la activitatea regelui acelui teritoriu, rege care îşi exercită suveran puterea. Evreii timpului lui Isus Cristos aveau părerea că lumea ajunsese la o asemenea degradare încât nimic nu mai putea salva situaţia decât intervenţia divinităţii la scară cosmică, intervenţie supranaturală făcută cu ajutorul unui trimis supranatural, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului, care va decide, în urma unei Judecăţi finale cine va moşteni Împărăţia, accentuându-se că acest lucru se va întâmpla ca urmare a dăruirii ei de către Dumnezeu, şi nu a vreunor merite omeneşti.

Pe vremea lui Iisus dezvoltarea acestei speranţe escatologice în iudaism luase o diversitate de forme, în care predomina elementul naţional sau cel cosmic şi apocaliptic. Această speranţă poate fi legată în trecut de vestirea profeţilor din Vechiul Testament cu privire la restaurarea tronului lui David şi venirea lui Dumnezeu pentru a înnoi lumea. Proclamarea Împărăţiei de către Isus are un caracter mai cuprinzător. Deşi locurile în care Isus vorbeşte explicit despre Împărăţie nu sunt numeroase, întreaga lui propovăduire şi lucrare sunt marcate de această realitate dominantă.

Isus însuşi vestea un regat lumesc al lui Dumnezeu, care urma să vină în timpul generaţiei cu care discuta el.[1] Acesta este consensul istoricilor americani şi germani din momentul publicării lucrării The Quest of the Historical Jesus (Geschichte der Leben-Jesu-Forschung) a lui Albert Schweitzer.[1] Apostolul Pavel, deasemenea, credea că el însuşi va fi încă în viaţă la venirea Fiului Omului.[2] Istoricul biblic american Bart Ehrman afirmă că venirea Împărăţiei lui Dumnezeu a fost prezisă în cursul fiecărei generaţii de după Isus Hristos.[2]

De exemplu Montanus a prevăzut sfârşitul lumii în secolul al II-lea, marele apologet creştin Tertulian fiind montanist.[2] În Evul Mediu celebre sunt profeţiile lui Gioacchino da Fiore, care a vestit venirea Antihristului în 1260, cu argumente aşa de convingătoare (extrase din Scriptură) încât a convins mare parte din teologii vremii.[2]

William Miller (profetul care a produs naşterea Adventismului de Ziua a Şaptea) a vestit sfârşitul lumii între 21 martie 1843 şi 21 martie 1844.[2] După ce a trecut ultima dată, şi-a revizuit calculele în baza calendarului evreu karait, anunţând sfârşitul lumii pentru 18 aprilie 1844.[2] Samuel S. Snow a preluat mesajul lui Miller, vestind sfârşitul lumii pe 22 octombrie 1844.[2] Cu acest prilej, mii de americani au renunţat la tot ce aveau, mergând pe ideea că deoarece vine sfârşitul lumii, ei vor fi ridicaţi în văzduh să-l întâmpine pe Domnul, aşa că nu vor mai avea nevoie de bani, terenuri, case, etc.[2]

Hal Lindsey a vestit sfârşitul lumii la sfârşitul anilor '80, într-o carte vândută în 28 de milioane de exemplare (cea mai citită carte din lume, după Biblie).[2] Edgar Whisenant, un inginer de rachete de la NASA a publicat o carte în care revela 88 de motive pentru care sfârşitul lumii se va petrece în 1988, în timpul sărbătorii evreieşti de Roş Haşana.[2] El recunoştea cu umilinţă că nu ştia ziua şi ora în care acest eveniment se va petrece, însă ştia săptămâna în care se va petrece.[2] După ce 1988 a trecut, a observat că primul deceniu al erei noastre a avut 9 ani în loc de 10, aşa că a anunţat din nou sfârşitul lumii pentru 1989.[2]

Atât Lindsey cât şi Whisenant au pornit de la ideea că smochinul din Biblie este un simbol al poporului lui Israel, iar după somnul de iarnă al smochinului (exodul lui Israel printre neamuri), smochinul va face din nou frunze (adică va deveni din nou un stat suveran, ceea ce s-a şi întâmplat în 1948).[2] În Biblie o generaţie durează 40 de ani, iar 1948+40=1988, acesta fiind unul din motivele pentru care ambii erau de părere ca sfârşitul lumii se va petrece precis/cel mai târziu în 1988.[2]

Mulţi creştini evanghelici au fost convinşi de mesajul apocaliptic al lui Lindsey, acesta devenind consilierul preşedintelui Ronald Reagan.[2] Lindsey era de părere că dezmembrarea Uniunii Sovietice era o manevră la derută a sovieticilor, pentru a împiedica construirea sistemului anti-rachetă american, urmând ca sovieticii să se regrupeze şi să atace SUA cu ferocitate, conform proorociilor Sfintei Scripturi în cele zece state ale Comunităţii Economice Europene urmând să guverneze Antihristul, care va lansa un atac atomic care va aduce o iarnă nucleară pe planetă, urmată de revenirea în glorie a lui Isus Hristos.[