Dacă vrei să trăieşti, „ Adevărat, adevărat, vă spun,că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă” spune Domnul Isus în Ioan 12:24.

   Când am recitit cuvintele acestea, mi-am adus aminte de noaptea în care a fost vândut Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. După ce a instituit Cina cea de taină, împreună cu ucenicii a cântat cântarea, consacrată evenimentelor pascale, şi apoi, spune Cuvântul Sfânt că a trecut pârâul Chedron şi S-a suit în grădina Ghetsimani, unde la o parte, faţă de ucenici, ca la o aruncătură de piatră, pe o stâncă, a îngenunchiat şi Domnul Isus S-a rugat cu lacrimi amare şi cu sudoare ca de moarte, că dacă este cu putinţă, Tatăl din cer, să ia paharul, adică să ia suferinţa prin care avea să treacă încă de la ivirea zorilor. Dar în timpul rugăciunii, Domnul Isus Îşi aduce aminte de faptul că dacă nu moare, aşa ca şi bobul de grâu căzut pe pământ, atunci rămâne singur şi fără nici un rod. Şi, cu glasul stins, înnăbuşit de durere spune: "Totuşi, nu voia Mea, ci voia Ta să se facă Tată”  - Luca 22:24. Ştiu Tată că dacă nu mor Eu, nu voi aduce nici un rod pe pământul acesta, şi toată lucrarea pe care Am făcut-o este zadarnică, de aceea, voia Ta, Tată să se facă.

    Pentru că voia Tatălui era ca să zdrobească pe Fiul, pe singurul Său Fiu, şi să-L supună suferinţei, absolvindu-ne astfel pe noi oamenii de pedeapsa pe care trebuia să o suferim din pricina păcatului. Astfel că, după ce-Şi va da viaţa şi va fi îngropat în pământ, ca bobul de grâu, să învieze biruitor. Şi prin învierea Sa, să aducă un rod bogat, o sămânţă de urmaşi care să fie BUCURIA, DESFĂTAREA şi ÎNVIORAREA sufletului Său, aşa cum spune Isaia în Cap. 53:11, cu 750 de ani înainte de naşterea Domnului în lume.

   Tocmai de aceea Domnul Isus, coboară întotdeauna cu atâta plăcere în mijlocul celor ce au primit jertfa Sa mântuitoare şi se adună în Numele Lui Cel Sfânt. Pentrucă aici se bucură întotdeauna de roadele suferinţelor Sale.

   În Proverbe 8:19, Domnul spune: „Rodul Meu este mai bun decât aurul cel curat” . Sărbătoarea adevărată este sărbătoarea roadelor suferinţei Domnului Isus. Uitându-ne unii la alţii ne bucurăm că suntem rodul suferinţelor de la Golgota, şi împreună ne bucurăm de Cel care merită sărbătoarea, şi slava şi cinstea şi gloria în veci de veci, adică Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

   Ce am putea sărbători noi astăzi fără El? Cu ce ne-am putea prezenta înaintea Tatălui ceresc ? Cu ce roade să venim înaintea Domnului? Tot ce avem, avem de la El. Tot ce suntem, suntem prin El. Nimic nu este al nostru.

   Nu avem decât o inimă, pe care, am vrea să o încredinţăm astăzi în mâinile Mântuitorului şi să-I spunem: Doamne, fă ce vrei cu ea.

   Acum te invit suflete drag, să-ţi predai şi tu viaţa în mâinile bune ale Mântuitorului, să-ţi îngropi omul cel vechi, păcătos şi să te îmbraci cu Neprihănirea lui Dumnezeu în omul cel nou, iertat, spălat în Sângele Sfânt şi vei avea viaţa veşnică, alături de Mântuitorul sufletului tău, Isus Domnul.