Odata, intr-o toamna, o copila, mergea la scoala, intr-o dimineata racoroasa, cand era inca intuneric pe strada. Era singura, numai ea si vantul de toamna care scutura frunze ingalbenite, si castane..

Ea nu stia in acel moment, ca acea zi urma sa ii schimbe viata. Ajunsa la scoala, se aseza timida in banca, in liniste, cuprinsa de o tacere , o teama, fiindca invatatoarea ei era aparent severa, cu aerul ei de doamna. Pe acea vreme, scolile erau modeste, caci era prin anul 1990. si cum statea copila, in banca ei, la numai cei 7 ani, doamna invatatoare se apropie de banca ei. Era ora de desen.

Ea le spusese copiilor sa deseneze ceva frumos de primavara. Acea fetita, a desenat un ghiocel, si l-a desenat atat de frumos, incat  invatatoarea nu a crezut ca ea l-a desenat.

A pus-o sa deseneze din nou, ca sa dovedeasca, ca acel desen este facut de ea, ci nu de altcineva.#

 A doua oara nu a mai reusit fiindca s-a intimidat asa de mult incat a pierdut curajul.

Doamna invatatoare s-a apropiat de ea, si a lovit-o puternic peste obraz, cu palma ei grea. Fata a inceput sa planga, in hohote, fiindca nu intelegea de ce s-a intamplat astfel...

 Doamna i-a reprosat faptul ca nu a desenat acelasi desen ca inainte. Fiind mahnita in inima ei, si-a propus ca din acea zi sa inceapa sa deseneze mereu, in asa fel incat sa ajunga pictorita, cand va fi mare.

Astazi, ea picteaza tablouri pentru toti cei din jurul sau, incurajeaza lucrarea lui Dumnezeu prin darul ei deosebit.

Aceasta poveste adevarata ne aminteste ca orice clipa de greutate din viata noastra, ne poate conduce sa realizam lucruri la care nici nu am visat vreodata ca se vor implini in viata noastra