1.      Introducere

Revista Time a dedicat articolul de pe prima pagină a numărului din 16 aprilie 1997 acestei mişcări dinamice: „Islamul este acea mai tânără credinţă universală din lume, aflându-se pe locul doi între cele mai răspândite religii, cu 750 milioane de aderenţi (astăzi 1,2 miliarde), faţă de creştinism care numără 985 milioane (astăzi 1,8 miliarde). În emisfera estică, dar mai ales în acea semilună care se suprapune strategic peste intersecţia celor trei continente, musulmanii îşi redescoperă rădăcinile spirituale şi îşi reafirmă puterea politică a stilului islamic de viaţă. Dezgustaţi de fructul amar al modernităţii şi cuprinşi de o mândrie zeloasă faţă de moştenirea lor de veacuri, umma islamului (comunitatea din întreaga lume) se pregăteşte să revină la viaţă… Occidentul nu-şi mai poate permite să ignore sau să respingă puterea vie a mesajului Profetului.”[1] Cunoaşterea Islamului ne va da posibilitatea de a relaţiona cu ei într-un mod mai înţelept şi productiv, ne dă mari şanse de a-i aduce la cunoaşterea adevărului. În timp ce Islamul pătrunde tot mai mult în societatea noastră, cu atât mai mult suntem puşi în faţa unor noi provocări de a riposta cu vehemenţă pentru păstrarea credinţei creştine în casele, familiile şi inimile noastre. În rândurile ce urmează vom analiza succint majoritatea aspectelor Islamului pentru o mai bună documentare personală, cât şi comunitară.

2.      Termeni folosiţi în  Islam

·         Hajj – pelerinaj anual la Mecca, acesta trebuie făcut de fiecare credincios o dată în viaţă, dacă e posibil din punct de vedere financiar.

·         Hijrah – călătoria lui Mohamed de la Mecca la Medina în anul 622 d.Cr., folosită ca şi punct de pornire pentru calendarul islamic.

·         Iftar – masă de seară de la sfârşitul fiecărei zile de post din timpul Ramadan.

·         Janna – în traducere literară grădină, termen folosit pentru a descrie paradisul.

·         Jihad – literar un efor de luptă; război religios; luptă spirituală.

·         Kaaba – templu în formă de cub de la Mecca.

·         Ramadan – luna a noua din calendarul islamic, lună de post.

·         Shiah – musulmani ce cred că succesorul de drept a lui Mahomed a fost Ali, rudenia sa cea mai apropiată.

·         Sunni – literar unul al cărării; islamul ortodox; majoritatea celor care îi urmează pe succesorii lui Mahomed prin alegere.

·         Talaq – cuvânt folosit de un bărbat pentru a divorţa de soţia lui. El trebuie să-i spună acesteia de trei ori Divorţez de tine!

·         Tawaf – înconjurarea templului Kaaba de şapte ori.

3.      Apariţia Islamului şi date istorice

Situaţia religioasă din Arabia de dinainte de apariţia Islamului este descrisă de istoricii musulmani prin sintagma vremuri de ignoranţă. Arabii erau triburi idolatre, politeiste, uneori animişti. Potrivit unor surse, la Kaaba erau venerate peste 360 de zeităţi.[2] În aceste locuri se aflau deja şi evrei, cât şi creştini. Evreii fiind comercianţi în oraşele mari, arabii au prins ceva cunoaşteri de suprafaţă despre tradiţia iudaică şi despre scrierile vechi testamentare. Creştinismul care la influenţat pe Mahomed a fost cel adus de aşa zişii eretici ai creştinismului veniţi din Imperiul Bizantin.

·         Mahomed

Mahomed s-a născut în oraşul Mecca, aflat pe teritoriul Peninsulei Arabice. Anul naşterii lui Mahomed nu este bine cunoscut, acesta este în jurul anilor 570-573 d. Cr. Însă conform tradiţiei islamice el s-a născut pe 22 aprilie, în anul 571 d. Cr., anul Elefantului.[3] Cu câteva luni înainte de naşterea sa tatăl său moare, iar mama lui decedează când el avea şase ani. El a rămas să fie crescut de fratele tatălui său, Abu Talib. Familia sa făcea parte din tribul Quaraysh şi se ocupa la vremea aceea de administrarea templului Kaaba.[4] La vârsta de douăzeci şi cinci de ani Mahomed s-a căsătorit cu Hadige, negustoreasă bogată. Li se naşte mai mulţi fii care mor toţi la o vârstă fragedă, şi mai multe fiice, printre care şi Fatima. Mahomed era considerat un om sincer şi integru.

În decursul a mai multor perioade de timp, când avea circa patruzeci de ani, Mahomed, căutând adevărul despre scopul vieţii, se refugia în peşterile din muntele Hira.  Fiind foarte îngrijorat de lipsa de reliogizitate a compatrioţilor săi, el medita despre lumea de dincolo, lumea spiritelor. Odată, conform spuselor lui, cu el sa petrecut o situaţie stranie, care l-a dus la faza de a-şi schimba radical cursul vieţii. El a văzut o creatură duhovnicească, cerească direct în faţa sa. El a încercat să se întoarcă pentru a nu vedea creatura, însă în orice patru nu s-ar fi întors, Mahomed, vedea în continuarea în faţa sa acea creatură supranaturală. Creatura a vorbit cu el. Îngerul ia spus Citeşte!, însă Mahomed a răspuns Eu nu ştiu să citesc!, acest fapt s-a repetat de trei ori, după care îngerul i-a spus a patra dată Citeşte, în Numele Domnului tău, care a făcut omul. Citeşte, şi milostivul tău Dumnezeu care învaţă omul să se folosească de pană, a învăţat omul să facă şi ceea ce el nu ştia! (Sahih Muslim, Tom 1, p. 97).[5] Mai apoi Coranul a adeverit că îngerul ce i s-a arătat lui Mahomed a fost îngerul Gabriel. În timpul a douăzeci şi trei de ani Mahomed a primit din partea lui Gabriel tot felul de revelaţii, mesaje de la Dumnezeu. Aceste mesaje au format în final o carte, pe care musulmanii o respectă ca fiind cuvântul lui Dumnezeu – Coranul. Mahomed a avut mai multe revelaţii printre care şi una în care îngerul Gabriel îl asigură că Domnul este şi a fost mereu lângă el.

Mahomed a început să propage noua revelaţie locuitorilor din Mecca. Primii adepţi ai islamului au fost membrii familiei sale: soţia, nepoţii, un fiu adoptat. Însă primul adult din afara familiei sale care a aderat la noua credinţă a fost un negustor bogat pe nume Abu Bakr, care după moartea lui Mahomed a fost primul lider religios al islamului. Acest Abu a atras de partea lui Mahomed mulţi alţi adepţi cureişiţi, aşa că prin anii 610-613 d. Cr. au ajuns deja la un număr de circa cincizeci de persoane.

·         Heghira

Odată cu creşterea numărului de adepţi au apărut şi dintre cei ce au manifestat dizgraţie faţă de Mahomed şi învăţătura lui. Principalii oamenii ce au prigonit şi luat în batjocură mahomedanii au fost membrii tribului Curaiş – Abu Lahab, unul din unchii lui Mahomed, şi Abu Jahl. Ei au început să provoace masele la ostilitate faţă de noua mişcare. Astfel în anul 622d.Cr., pe 22 septembrie Mahomed şi cu adepţii săi au plecat de la Mecca la Medina, acest an marcând şi data oficială a apariţiei noii religii – Islamul, cât şi începutul anului în calendarul musulman. Odată venit aici profetul întemeiază prima comunitatea religioasă – musulmanii( moslim-credincios). La început el spunea ca toţi să se roage cu faţa spre Ierusalim, însă mai apoi, deoarece a fost respins de iudei ca profet, el a început să proclame caracterul absolut al revelaţiei pe care o primise, susţinând că aceasta este o variantă nouă a religiei lui Avraam. De atunci tuturor musulmanilor li s-a poruncit să se roage cu faţa spre Kaaba din Mecca.

În timpul petrecut la Medina, doctrina lui Mahomed s-a cristalizat. El a început să-i înveţe pe oameni că revelaţia finală şi supremă o reprezintă Coranul. Momentele zilnice de rugăciune precedate de ritualuri de spălare au devenit acum obligatorii. Ziua de vineri a fost consacrată ca zi de închinare publică în moschee. A fost stabilită de asemenea şi luna de post. La Medina Mahomed a devenit un om de stat, legiuitor şi judecător.[6]

·         Sunniţii. Şiiţii           

Mahomed a murit în anul 632 d. Cr., la vârsta de şaizeci şi doi de ani, după ce a făcut un pelerinaj la Mecca. Poziţia sa de calif fiind ocupată după el de Abu Bakr, unul dintre primii săi adepţi. După el au urmat alţi doi califi: Umar şi Uthman. Însă destui de mulţi musulmani socoteau de drept ca unul din succesorii lui Mahomed să ocupe locul de calif. În aşa fel în anul 644 d. Cr., al patrulea calif devine Ali, ginerele lui Mahomed. Totuşi alţi, şi mai mulţi, credincioşi credeau că este mai important să fii bun musulman decât rudă a profetului. Aşa că după un război civil dintre cele două tabere în anul 661 d. Cr. a fost asasinat Ali, constituindu-se cele două ramuri ale lumii islamice: sunniţii – oamenii comunităţii şi ai tradiţiei; şiiţii – pentru care doar urmaşii lui Ali ar trebui să fie califi. Majoritari în islam este latura sunniţilor (88%), iar minoritari sunt şiiţii (12%). Declaraţia de credinţă a Sunniților diferă de cea a Şiiţilor. De exemplu, sunnitul trebuie să spună: „Nu este Dumnezeu înafara de Allah şi Mohamed este mesagerul lui Allah.” Pentru Şiiţi, această declaraţie sună diferit, şi anume, ei trebuie să spună: “Nu este alt Dumnezeu înafara de Allah şi Mohamed este mesagerul lui Allah, Ali este prietenul lui Allah, succesorul mesagerului lui Allah şi primul său Calif.” De aici devine foarte evident că în gruparea Şiită, Ali este una din persoanele cheie, ceea ce nu este la Sunniţi.[7]

·         Expansiunea

Sub conducerea lui Abu Bakr, Islamul s-a consolidat ca o putere stabilă, iar Siria a capitulat înaintea armatelor sale. În jurul anului 656 d. Cr. Islamul a cuprins Irakul, Persia, Egiptul şi atingea deja Afganistanul la răsărit, Libia la apus şi Munţii Caucaz înspre nord. Cucerirea Africii de Nord şi intrarea în Franţa prin Spania au fost oprite abia în anul 732 d. Cr. printr-una din marile bătălii ale istoriei omenirii, desfăşurată undeva între oraşele Tours şi Poitiers.[8] Succesul acesta s-a datorat în mare parte faptului că triburile arabe s-au unit sub un singur conducător şi faptului că imperiul Bizantin era într-un vid politic imens. La sfârşitul secolului al VIII-a musulmanii se întindeau de la Atlantic până la hotarele Chinei, formând un imens imperiu islamic. În secolele X-XV, islamul s-a răspândit în nordul Indiei, în China şi în Asia Centrală. Capitalele moderne ale islamului sunt Samarkand, Istanbul şi Delhi.

4.      Scrierile Sfinte ale Islamului

·         Coranul

„Slăvit să fie Allah! Îngrijitorul şi Susţinătorul Lumilor; Cel plin de Har, Cel plin de Îndurare; Stăpânul Zilei Judecăţii. Ţie ne închinăm, şi ajutorul Tău îl căutăm. Arată-ne calea cea dreaptă, calea celor peste care Tu Ţi-ai revărsat Harul, a celor a căror (parte) nu este mânia şi care nu se abat de la cale.” Acesta este primul surat (capitol) din Coran, este la fel ca şi Tatăl nostru pentru creştini. Coranul are în total 144 de surate, formate în total din 6 226 versete. Coranul este scris în limba arabă, în aceeaşi limbă în care a fost primită de la îngerul Gabriel. Coran înseamnă lectură, carte, recitare, în surata 96 acest cuvânt este începutul lui Vesteşte! (sau Citeşte!) în Numele Domnului şi Îngrijitorului tău! Primele cinci versete din acest surat sunt considerate de obicei ca fiind revelaţia iniţială.[9]

Musulmanii cred că Coranul a fost revelat lui Mahomed de către îngerul Gabriel. Acesta este o revelaţie divină ce nu i-a fost dictată toată dintr-odată de la început până la sfârşit, ci i-a fost dată pas cu pas, a venit la el în fragmente,[10] în dependenţă de necesitate, în decursul a circa 23 de ani, ultimii din viaţa profetului. Aceste descoperiri nu au fost scrise se Mahomed, ci doar dictate şi propovăduite, iar discipolii săi le-au scris pe diferite materii, unii chiar memorându-le. Apoi între anii 650-656 d. Cr. califul Uthman a hotărât ca toate documentele scrise pe frunze, piatră sau piele să fie sistematizate într-o unică scriere sfântă, iar toate celelalte manuscrise să fie nimicite.

Pentru un musulman, Coranul este cuvântul lui Allah în sensul cel mai literar posibil. Mahomed nu a fost decât omul care l-a primit şi l-a dat mai departe. Cuvântul nu poartă nici cea mai mică amprentă a caracterului profetului. Nici un musulman pios nu va bea, nu va fuma, şi nu va face gălăgie atunci când cineva citeşte cu voce tare din Coran. Musulmanii cred în Coran că este perfect şi fără eroare sau cusur. Musaq Qutub şi Vazir Ali susţin că el este singura carte care va „rezista unei examinări cu microscopul şi cu telescopul, şi nu va avea nici o greşeală”.[11]

·         Hadisi  şi Sunna

Cuvântul hadis înseamnă mijloace de comunicare sau narativ, ceva care este pronunțat și înregistrat. Pluralul din arabă este ahadis. Din perspectiva islamică, ahadis-urile se referă la mai multe cărți compilate de către cărturarii islamici care au adunat împreună vorbirea, decretele și faptele lui Mohamed. Musulmanii folosesc ahadis-urile ca un mijloc de a-și ghida viețile lor și ca un model de trai și comportament. Ele sunt o sursă importantă pentru înțelegerea contextului la versetele Coranului deoarece explică interpretarea Coranului prin prisma vieții lui Mahomed. Un termen adesea utilizat în legătură cu ahadis-urile este sunna. Sunna, în limba arabă înseamnă calea, drumul. În legea islamică, prin Sunna se are în vedere declaraţiile şi acţiunile profetului Mahomed. Sunna este a doua sursă a legii Şaria, după Coran.[12] Aceasta se referă la obiceiurile și tradițiile pe cere le-a practicat Mohamed și primii musulmani în comunitatea lor. Unii musulmani cred că legea, cu care a venit profetul Mahomed este o revelaţie divina de la Allah. Totuşi sunt multe persoane care cred că numai Coranul este unica formă de revelaţie divină, ca sens literal al cuvântului lui Allah.

Inițial, aceste obiceiuri ale profetului au fost transmise oral de tovarășii lui Mahomed generațiilor viitoare. Unele colecții musulmanii le socotesc mai puternice sau mai credibile, altele mai defective. Hadis-urile puternice sunt precedate de titlul sahih, care înseamnă autentic. Autenticitatea ahadis-urilor se bazează pe credibilitatea celui ce le-a scris sau adunat, fiabilitatea lanțului de naratori, credibilitatea documentelor potrivit cu tradiția și viața lui Mahomed.[13]

5.      Doctrinele Islamului

Conform Coranului şi Sunna fiecare musulman trebuie să creadă în Dumnezeul Unic (al-tawhid), îngeri (al-malai’ka), Scrieri (al-kutub), proroci şi trimişi (al-anbiya wa-l-rusul) şi Ziua Judecăţii (yam al-din). Coranul la surata 4 versetul 136 c spune: „Cel care nu crede în Allah, în îngerii Săi, în Cărţile Sale, în trimişii Săi şi în Ziua de Apoi, acela pribegeşte în cea mai îndepărtată rătăcire.”[14]

·         Dumnezeul Unic

„Domnul vostru este un Domn Unic. Nu există divinitate în afară de El. El este cel Milostiv, Îndurător (Ar-Rahman, Ar-Rahim).” (Coranul 2:163). Dumnezeu este centrul şi magnetul  pentru credinciosul musulman şi întreaga lume islamică.[15] În Dumnezeu nu este loc pentru trinitate, Coranul afirmă că semnul unuia care nu este credincios este tocmai credinţa în trinitate: „ Necredincioşii sunt aceea care spun Dumnezeu este treimea din trei, căci nu există altă divinitate în afară de Allah cel Unic.” (Coran 5:73). Isus în nici un caz nu este Dumnezeu. Coranul 5:72 scrie: „Necredincioşi sunt aceia care spun: "Dumnezeu e Mesia, fiul Mariei!" Doar a zis Mesia: "O, fii ai lui Israel, adoraţi-L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!"

Musulmanii nu au nimic în comun nici cu atei şi nici cu politeişti. Lumea arabă, pentru Dumnezeul Unic – Allah, nu admit forme feminine, nici forme de plural. Dumnezeu este Unul şi este capabil să facă tot felul de lucruri. Adică El are o multitudine de atribute. Dumnezeu nu este doar creator, dar este şi arhitectul tuturor lucrurilor: El conduce cerurile şi pământul; nimic nu se mişcă fără cunoaşterea şi permisiunea Lui. Profetul Mahomed a spus că Allah are nouăzeci şi nouă de cele mai frumoase nume, pentru cele nouăzeci şi nouă atribute principale: creator, esenţa existenţei, înţelept, drept, milostiv, omniprezent, atotputernic, atotcunoscător, Cel căruia îi aparţine viaţa, moartea, învierea, etc., etc.[16] Musulmanii cred că numele cu numărul o sută este un nume măreţ (al-ism al-a’zam) şi va fi descoperit în viaţa de apoi, fiind cunoscut numai prorocilor şi aleşilor. Alţii însă susţin că numele cu numărul o sută este însuşi cuvântul Allah.[17] Allah este atotputernic, cel preaînalt, chiar înfricoşător, şi în acelaşi timp El este milostiv, compătimitor şi iertător. El este mai aproape de om decât coloana lui vertebrală.[18]

·         Îngerii

Îngerii sunt oştirile cerului şi al pământului (Coran 48:4, 7), vestitorii şi trimişii lui Dumnezeu, împlinitorii voii Lui. Ei nu mănâncă, nu beau şi nu au gen. Ei sunt creaţi din foc, conform Coranului, iar conform hadiselor – din lumină. Conform Coranului îngerii au câte două, trei sau patru aripi (35:1), ei sunt în ceruri, în rai şi în iad. Ei înconjoară şi susţin tronul lui Dumnezeu şi îi cântă Lui slavă. Îngerii pot lua şi trup de om, aşa cum a ost în cazul arătării lui Lot, Zaharia şi Maria (Coran 15:51-75; 3:38-41, 45-46). Coranul arată că sunt îngeri care se află mai aproape de tronul lui Dumnezeu, chiar necontenit (Coran 4:172). Aceştia sunt îngerul Gabriel (principalul mijlocitor, cel ce transmite mesajele de la Allah), Mihail (ocrotitorul Islamului şi ajutorul lor în lupte), Israfil (vestitorul marii Judecăţi). În Coran sunt menţionaţi şi îngerul morţii, îngerul Izrael, îngerii Harut şi Marut (care i-au învăţat pe oameni vrăjitoria), îngerii Muncar şi Nakir.[19]

Diavolul este tot un înger sub numele de Iblis, care din mândrie s-a împotrivit lui Dumnezeu prin nesupunere (Coran 15:28-31). Diavolul are permisiunea de a face rău până în ziua judecăţii, dar este neputincios împotriva oamenilor care ascultă de voia Domnului. Alt nume al diavolului este Şaitan (satana). După Judecată Iblis va fi aruncat în iad împreună cu cei ce l-au urmat (Coran 38:84-85).

În Coran se întâlnesc şi îngerii Djinn, creaţi din foc. Ei sunt asemănători oamenilor, creaţi pentru a-L slăvi pe Allah. Unii din Djinni au crezut în Allah, însă alţii nu au dorit să urmeze calea dată. Dumnezeu va judeca Djinni în ziua de apoi, la fel ca pe oameni, iar cei necredincioşi for fi aruncaţi în gheenă (Coran 7:179).[20]

·         Cărţile lui Dumnezeu

Coranul are următoarea poruncă cu privirea la ceea ce ar trebui să creadă ei despre scrieri: Spuneţi: “Credem în Dumnezeu şi în ceea ce ne-a fost pogorât nouă, în ceea ce a fost pogorât lui Abraham, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob, triburilor, în ceea ce i s-a dat lui Moise, lui Iisus, în ceea ce li s-a dat profeţilor de la Domnul lor şi nu facem nici o deosebire între ei, căci noi Lui îi suntem supuşi.” (2:136).  Aceasta înseamnă că ei cred în toate cărţile care sunt menţionate în Coran: Tora, Psalmii lui David, Evanghelia, Pergamentele lui Avraam. Dar musulmanii nu se ghidează după aceste scrieri, ei urmează doar Coranul. De ce doar Coranul? Pentru că doar el nu a fost modificat şi nu şi-a pierdut din valoare, pe când celelalte cărţi da. Alexei Juravskii în cartea sa Islamul scrie: Coranul avertizează că iudeii şi creştinii treptat au alunecat de la Scripturile lor sau le-au uitat: „Oare nădăjduiţi ca ei să vă creadă vouă, de vreme ce unii dintre ei, după ce au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, l-au răstălmăcit, cu bună ştiinţă, deşi îl înţeleseseră?” (Coran 2:75).[21] Musulmanii susţin: „Doar noi avem cuvântul revelaţiei şi comunicării voii lui Dumnezeu către oamenii.”[22]

·         Profeţii

În terminologia Coranului, mesagerii umani ai lui Dumnezeu sunt numiţi diferit: nabi (profet), bashir (reprezentant), nadhir (cel ce avertizează), etc. Profeţii sunt oameni pioşi, cu un comportament model, spirituali. Coranul menţionează mai profeţi: Adam, Enoh, Avraam, Iacov, David, Moise, Salih, Hud, Isus, Ioan Botezătorul şi Mahomed, dar Coranul este explicit în privinţa lui Mahomed susţinând că nu a fost altul asemenea lui şi că el este ultimul şi cel mai important dintre profeţi care a adus mesajul lui Dumnezeu.[23] Legat de Isus, Coranul spune că el este dintre cei apropiaţi lui Dumnezeu (Coran 3:45), acest epitet se foloseşte în Coran nu numai pentru a caracteriza profeţii, ci şi îngerii. Dumnezeu i-a dat cunoştinţe clare (bayyanat) şi l-a întărit cu Duhul Sfânt (Coran 2:87, 253). Dumnezeu l-a învăţat pe Isus Scriptura, înţelepciunea, Tora, Evanghelia, i-a dat puterea de a face minuni. Mulţi dintre cei ce studiază Islamul susţin că Mahomed a adunat mai multe idei despre Isus de la ebioniţii emigraţi din Imperiul Bizantin, care credeau în Isus ca proroc, iar împreună cu dochetiştii credeau că Isus este o fiinţă cerească deosebită. Alţi cercetători însă spun că în Coran nu se anatemizează tot creştinismul, ci doar anumite erezii şi incapabilitatea creştinilor de a înţelege învăţătura lui Isus.[24]

Profeţii sunt dovada iubirii lui Allah faţă e oamenii, pentru că El nu îşi abandonează creaţia, ci o informează. După ce oamenilor li s-a dat mesajul ei sunt responsabili de a-l accepte şi împlini, în final fiind răsplătiţi sau pedepsiţi în funcţie de alegerea lor.

·         Ziua Judecăţii

În Islam Ziua Judecăţii mai este numită: Ziua Socotirii, Ziua cea Adevărată, Ziua Adunării, Ziua Veşniciei, Ziua Chemării. Coranul descrie Ziua Judecăţii cu următoarele cuvinte: „Când pământul fi-va zgâlţâit de cutremur, când pământul îşi va arunca afară lăuntrurile sale, se va întreba omul: “Ce s-a întâmplat, oare?!” În Ziua aceea, el îşi va spune povestea precum i-a dezvăluit-o Domnul tău. În Ziua aceea, oamenii se vor scula în cete ca faptele să şi le vadă. Chiar cât un fir de praf, cine a făcut un bine, îl va vedea. Chiar cât un fir de praf, cine a făcut un rău, îl va vedea.” (99:1-8). Conform Coranului nimeni nu ştie timpul când va fi Ziua de Apoi. Mahomed învăţa că în afară de lumea aceasta mai există şi o altă lume, viaţă: „Fericit va fi cel care se mântuieşte, cel care aminteşte numele Domnului său şi se roagă. Voi sunteţi legaţi de Viaţa de Acum, însă Viaţa de Apoi este mai bună şi mai trainică.” (87:14:17).

            Legat de Iad şi Rai Coranul se exprimă destul de clar. Iadul este locul pregătit pentru necredincioşi şi păcătoşii dintre djinni şi dintre oameni, la fel şi dintre armatele lui Iblis. Cel mai des este descris ca focul (al-nar) sau gheena (al-djahannam,la fel şi al-djahim). Iadul este descris fie ca o beznă plină cu foc în flăcări, fie ca ceva care clocoteşte gată să se sfărâme de furie (Coran 67:7-8).  Coranul descrie păcătoşii din Iad: Îi vei vedea în Ziua aceea pe nelegiuiţi, încătuşaţi, cu straie de păcură, iar focul le va acoperi chipurile, Dumnezeu răsplăteşte fiece suflet pentru ceea ce şi-a agonisit. Dumnezeu este Grabnic la socoteală. Aceasta este o înştiinţare pentru oameni cu care să fie preveniţi ca să ştie că Dumnezeu este numai Unul şi ca să chibzuiască cei dăruiţi cu minte. (14:49-52). Raiul însă este descris în primul rând ca o grădină (al-djanna, sau al-djannat) veşnică şi muntoasă, loc al păcii şi veşnic, loc sigur, unde curg râuri şi izvorăsc izvoare, unde este umbră şi răcoare, castele şi şatre, cei neprihăniţi sun îmbrăcaţi în haine din atlas verde, sunt serviţi la o masă bogată; acolo este răsplata pentru ceea ce ei au făcut mai înainte.[25] Coranul descrie această stare: „În Grădinile Plăcerii vor fi mulţime dintre primii şi puţinii dintre ultimii, e paturi împletite, întinşi pe ele faţă în faţă. Flăcăiandri nemuritori  vor umbla printre ei cu potire şi ibrice, şi un pocal de la izvor de care nu-i va durea capul şi nici nu se vor îmbăta; fructele vor fi pe alese şi carnea de pasăre după poftă. Vor avea acolo hurii cu ochi asemenea mărgăritarelor ascunse drept răsplată a faptelor lor. Şi nu vor auzi acolo vorbe deşarte şi nici învinuiri de păcate ci numai un singur cuvânt: “Pace!... Pace!” Cei de-a dreapta! Ce va fi cu cei de-a dreapta? Ei vor sta sub lotuşi despinaţi, sub salcâmi frumos înşiraţi, sub umbră întinsă, lângă apă curgătoare, cu fructe din belşug neculese dinainte şi neoprite, pe aşternuturi înălţate.” (56:12-34).

·         Destinul

Înţelesul destinului pentru musulmani constă în faptul că tot ceea ce se întâmplă în lume, atât bine cât şi rău, cât şi faptele oamenilor, fiecare pas a lor este dependent de Cel Preaînalt.[26] Oamenii nu pot avea ceea ce Dumnezeu hotărăşte să nu aibă. Numai Allah cunoaşte destinul oamenilor. Credinţa în destin nu contrazice voinţa liberă a omului, acesta fiind liber să aleagă între bine şi rău. Responsabilitatea este de partea omului, de a merge pe calea pe care i-a pregăti-o Allah. Nimeni nu se poate scuza de păcatele sale aducând ca dovadă destinul său. Coranul scrie: „Dumnezeu v-a creat pe voi şi ceea ce faceţi” (37:96); Binecuvântat fie Cel ce a pogorât Legea asupra robului Său ca să fie lumilor predicator, Cel ce are împărăţia cerurilor şi pământului, Cel ce nu şi-a dăruit Sie însuşi copii, Cel ce nu are părtaş întru împărăţia Sa, Cel ce a creat fiece lucru hotărându-i soarta. (25:1-2).

6.      Pilonii Islamului – Arkan-Ud-Din

Pilonii Islamului sunt un set de practici ale credincioşilor care sunt practicate aproape inevitabil de orice musulman. Aceste sunt îndatoriri stricte pentru fiecare, ele fiind bazate pe Coran sau hadise. De menţionat că unii musulmani adaugă la cei şase piloni pe al şaptelea, acesta fiind Jihadul. Musulmanii cred că pentru a fi mântuit trebuie să îndeplineşti cu stricteţe aceşti şase piloni. Pe unele clădiri musulmane sunt desenate două talere sub formă de balanţă care le amintesc de ceea ce este scris în Coran: „Aceia ale căror balanţe vor atârna mai greu, aceia vor fi cei fericiţi,¸ iar aceia ale căror balanţe vor atârna mai uşor, aceia sunt cei care şi-au pierdut sufletele lor şi ei în Gheena vor avea sălaş veşnic.” (23:102-103).

·         Şahada – Mărturisirea de credinţă

Mărturisirea de credinţă este primul stâlp al Islamului. Fiecare musulman are datoria de a-l şti. Mărturisirea de credinţă sună aşa: „Mărturisesc că nu este alt dumnezeu în afară de Allah; mărturisesc că El este Unul Singur şi că nu are nici un egal.; mărturisesc că Mahomed este robul Lui şi mesagerul Lui.”[27] Aceasta este forma mai desfăşurată a mărturisirii. Forma mai scurtă, în arabă sună: La illaha illa Allah ua anna Mahomedan rasulu Allah, iar în română: Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu în afară de Allah şi Mahomed este trimisul Său. Mărturisirea de credinţă este principala modalitate prin care musulmanii îşi afirmă apartenenţa la religia islamica. Mărturisirea de credinţă este omniprezentă în viaţa musulmanului.

·         Salah – Rugăciunea

Fiecare musulman trebuie să se roage, şi mai ales să se roage corect. Rugăciune ocupând un loc important în viaţa religioasă şi zilnică a unui islamist. Sunt câteva aspecte ce nu trebuie omise atunci când este făcută o rugăciune. Primul lucru ar fi îmbrăcămintea. Ea trebuie să fie în aşa combinaţii încât musulmanul să poată atinge pământul cu fruntea. După tradiţie, îmbrăcămintea occidentală nu este potrivită pentru un adevărat musulman. În al doilea rând un musulman când se roagă trebuie să fie curat, spălat. Spălatul este de obicei de trei feluri, în funcţie de locul şi condiţiile în care se află: wudu – spălare mai superficială, cea mai des întâlnită; se spală faţa, palmele până la coate, un sfert din corp este frecat cu mâna umedă şi picioarele până la gleznă; ghusl – spălarea întregului corp după anumite întinări; tayammum – purificarea cu nisip sau pământ (este folosită pentru împrejurări speciale: nu există apă în rază de 3 km, apa îi face rău persoanei date); obiceiul constă în a trece palmele deschise pe suprafaţa solului şi freci apoi faţa şi mâinile până la coate.[28]

            Al treilea aspect al rugăciunii este recitarea ei. Rugăciunile sunt prescrise. Acestea se rostesc particular sau colectiv. De menţionat că rugile colective şi rostite în moschee sunt mai valoroase. Direcţia de rugăciune este Mecca, adică faţa trebuie îndreptată spre Mecca. În fiecare moschee este o mihrab, o nişă care indică direcţia respectivă. Alt aspect ar ritului de rugăciune este chemarea credincioşilor la rugăciune. Chemarea este incantată printr-o tonalitate foarte pătrunzătoare, de către muezin, din fruntea minaretului moscheii. Chemarea răsună de cinci ori pe zi. Cuvintele chemării la rugăciune sunt adecvate timpului în care se cheamă. De exemplu, dimineaţa muezinul cheamă cu următoarele cuvinte: „Rugăciunea este mai bună decât somnul. Allah este mare. Nu există un alt Allah în afară de Allah.” Rugăciunile propriu zise sunt anumite pasaje din Coran, capitole mai scurte. Cel mai des fiind suratul unu. Închiderea ochilor nu este binevenit în timpul rugăciunii. Ultimul aspect al ritului de rugă este cel al numărului de rugăciuni obligatorii pe zi, aceste sunt cinci. Aceste se numesc după cum urmează: fair – în zori; zuhr – imediat după amiază; asr – la mijlocul după-amiezii; maghrib – imediat după apusul soarelui; isha – după lăsarea întunericului. Menţionăm că musulmanii se rog şi rugăciuni voluntare, în funcţie de o problemă sau situaţie apărută în viaţa credinciosului.[29] Religia islamică interzice rugăciunea la Mahomed, alţi profeţi sau îngeri. Musulmanul se roagă doar la Dumnezeu - Allah.

·         Hajj – Pelerinajul la Mecca

Înainte de vremea lui Mahomed exista deja în Arabia obiceiul de a face pelerinaj la marea piatră neagră meteorică de la Mecca, templul Al-Kaaba (Casa lui Dumnezeu). Odată cu apariţia Islamului şi a lui Mahomed, acesta scrie în Coran că pelerinajul este o obligaţie, cel puţin o dată în viaţă, dacă credinciosul nu este împiedicat de boală, sărăcie extremă sau alte evenimente majore din viaţa lui. Coranul afirmă: „Este o datorie a oamenilor faţă de Allah (să împlinească) Pelerinajul.” (3:97b). Terenul din jurul templului este considerat sfânt, presupunându-se că aici a avut loc scena suferinţei lui Agar pentru fiul ei Ismael.

Cel mai important ritual ce trebuie făcut atunci când mergi la Mecca este acela de a înconjura templul de şapte ori (tawaf). Toţi pelerinii sun îmbrăcaţi în alb. În timpul înconjurării templului pelerinii trebuie să sărute Piatra Neagră. Conform tradiţiei Mahomed a spus: Piatra Neagră a coborât din paradis. Ea era mai albă ca laptele, însă păcatele copiilor lui Adam au făcut-o neagră (sărutând-o). dacă cei veniţi nu reuşesc să sărute piatra ei trebuie cel puţin să o atingă cu mâna sau cu un toiag, apoi să sărute obiectul care a venit în contact cu piatra. După ce are loc tawaf-ul, pelerinii merg şi vizitează şi alte locuri sfinte, printre care şi mormântul lui Mahomed de la Medina. După ce un musulman a înfăptuit aceste rituri el este cunoscut şi respectat ca hajji sau hadji (unul care a făcut pelerinaj la Mecca).[30]

·         Sawm – Postul

Luna Ramadan este a noua lună a anului musulman. În prima zi a aceste luni începe postul cel mare, cu o durată de 30 de zile, în timpul căruia musulmanii postesc de la răsăritul până la apusul Soarelui. Postul pentru ei înseamnă abstinenţă, în timpul orelor de post, de la mâncare, băutură, fumat, parfumuri şi  de la relaţii conjugale. Mesele se servesc noaptea, imediat ce apune soarele se serveşte o masă uşoară numită iftar. Copii şi persoanele cu handicapuri mintale sunt scutiţi de la post, însă cei care sunt în călătorii, femeile ce sunt însărcinate şi cele ce alăptează şi bolnavii pot amâna postul. Bătrânii şi infirmii, în loc de post, trebuie să hrănească un sărac. Postul fără a-ţi schimba faptele nu este binevenit, aşa că musulmanul în timpul postului nu va minţi, nu va jigni pe ceilalţi ş.a. La sfârşitul postului de 30 de zile are loc un festival în timpul căruia bucuria se manifestă din plin (id-ul-fitr).[31]

·         Zakat – Daria anuală

Zakat-ul este plătit numai în cazul în care musulmanul are 85g de aur, sau suma de bani (venit) corespunzătoare cantităţii date de aur. Darea se plăteşte în fiecare sfârşit de an şi constituie 2,5% din venitul anual.[32] Coranul direcţionează strict în ce scopuri să fie cheltuite milosteniile: Milosteniile sunt pentru cei săraci şi nevoiaşi, pentru cei care trudesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi sunt zdrobite, pentru răscumpărarea înrobiţilor, pentru cei înglodaţi în datorii, pentru calea lui Dumnezeu şi pentru drumeţi. Aceasta este o îndatorire de la Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept! (9:60). O altă formă de milostenie, alta decât zakat-ul, este sadaka. Aceasta constă în a da daruri de bună voie în orice timp doreşti, aceste ritual este unul benevol şi nu unul obligatoriu, faptă recomandată (mandub). De menţionat că are dreptul de a primi o milostenie de felul dat numai acea persoană care nu are posibilitatea de dărui el însuşi acel lucru.[33]

Notă: Jihad-ul nu este considerat un pilon al Islamului, totuşi este considerat adesea o îndatorire religioasă pentru toate persoanele de sex masculin.  Jihad poate însemna război sfânt,  dar şi un înţeles mai general, însemnând  efort sau luptă. Termenul are o mulţime de interpretări, printre care (1) lupta spirituală pentru puritatea morală (2) încercarea de a îndrepta răul şi de a încuraja ce este drept prin vorbe şi fapte (3) războiul armat împotriva ne-musulmanilor cu scopul răspândirii Islamului.[34]

7.      Şaria sau Legea Islamică

Şaria înseamnă cale corectă, mod de conduită, iar direct din arabă înseamnă izvor. De remarcat faptul că ghidul în formarea legilor islamice sau Şaria sunt Ahadis-urile, descrise mai sus. Cele mai multe legi din Şaria își găsesc baza lor în ahadis-uri, nu în Coran. Aceste legi sunt cu privire la diferite aspecte: căsătorie și divorț, cum să tratezi pe credincioși și pe necredincioși, diferite tranzacții, medicină, îmbrăcăminte, etc. Legile Islamice vorbesc despre ceea ce este permis (halal) și ceea ce este interzis (haram).[35] Aici sunt expuse normele etico-morale şi legile religioase ale Islamului. Aceste legi cuprind o mare parte a vieţii unui musulman, fiind socotite ca „veşnice şi neschimbate” hotărâri ale lui Dumnezeu. Şaria include elemente constituţionale, civile, penale, drepturi administrative, norme în cadrul familiei precum şi norme morale, etice şi comportamentale (normele de politeţe).[36] Legea islamica reprezintă un sistem judiciar complex bazat in principal pe Coran, învăţăturile profetului Mahomed cât şi din interpretări ulterioare ale acestor învăţături. Legea Şaria a continuat să fie reinterpretată şi adaptată la noi circumstanţe sociale. Un judecător încercând să rezolve un caz trebuie să consulte întâi Coranul, apoi învăţăturile lui Mahomed. Daca răspunsul nu se găseşte în acestea, el urmează opinia generală a judecătorilor Musulmani sau dacă este un caz cu totul nou, îl rezolva prin analogie cu cel mai apropiat caz cunoscut. Legea Şaria ajunge la forma clasică in jurul anului 900, deşi continuă să se dezvolte şi în următorii 1000 de ani. Legea Şaria tradiţională cuprinde printre altele: pentru adulter - pedeapsa cu moartea; pentru furt – tăierea mâinii drepte; pentru consumul de alcool - 80 de lovituri de bici. Crima sau rănirea grava se pedepseşte 'ochi pentru ochi'. Începând cu secolul XIX, Şaria este influenţată puternic de sistemul legal occidental. Unele ţari (Turcia) abandonează complet Şaria, pe când altele o adaptează (interzicând poligamia spre exemplu). Majoritatea specialiştilor în Şaria cred că aceasta poate fi adaptată condiţiilor lumii moderne fără a abandona spiritul legii islamice. Astfel de sisteme judiciare moderne bazate pe Şaria sunt folosite spre exemplu în Arabia Saudită şi Iran. Un număr mic de autorităţi locale în Africa continuă încă să aplice Şaria tradiţională.[37]

Printre altele, religia islamica interzice: carnea de porc, carnea animalelor care au murit natural, băuturile alcoolice, drogurile (în cazul în care nu sunt folosite ca medicament), vânătoarea ca sport, cultivarea drogurilor şi a tutunului, adulterul, prostituţia, divorţul fără motiv sau ameninţarea cu divorţul, maltratarea soţiei, neascultarea părinţilor, dispreţul, aroganţa, minciuna, superstiţiile, vrăjitoria, înşelăciunea, blestemele, invidia, specula, împrumutul cu dobândă, jocurile de noroc, sinuciderea, mita, risipa, bârfa şi indiferenţa în relaţiile umane. Cele 10 porunci au o importanţă la fel de mare în Islam ca în iudaism sau creştinism - deşi nu au aceeaşi forma. Multe lucruri nu sunt interzise în mod absolut; când musulmanul se află într-o situaţie dificilă şi nu are de ales, unele lucruri devin permise.[38]

Femeia nu este nici pe departe lipsită de drepturi. Ea are dreptul de a-şi alege singură soţul, să aibă şi să moştenească avere, să divorţeze în anumite condiţii (când bărbatul nu îşi îndeplineşte îndatoririle de soţ, nu o poate întreţine sau o maltratează). Ea nu este supusa bărbatului, ci doar lui Allah, şi are dreptul să-l înfrunte pe soţul sau tatăl dacă i se cere să meargă împotriva poruncilor lui Allah. Coranul stabileşte reguli cu privire la felul in care trebuie să se îmbrace o femeie, dar acestea au fost interpretate în diferite culturi cu diferită stricteţe.[39]

8.      Sărbătorile Islamice

În Islam sunt câteva sărbători importante, dintre care enumerăm doar câteva: 1. Muharram - începutul unui nou an musulman. Celebrează plecarea Profetului Mahomed de la Mecca la Medina în 622, ceea ce a dat naştere la crearea ummei, a comunităţii musulmane. În această zi se fac cadouri şi sunt amintite episoade din viaţa profetului şi a contemporanilor acestuia. 2. Ashura (a 10-a zi a lunii Muharram)- zi de post. Când Profetul Mahomed a ajuns la Medina, în 622, a descoperit că evreii de acolo posteau în această zi şi i-a întrebat motivul pentru care ţineau post. Ei au răspuns: „Aceasta este o zi binecuvântată. În această zi Allah i-a salvat pe Copiii lui Israel de duşmanul lor (din Egipt) şi, ca urmare, Profetul Moise a postit în ziua aceasta, preamărindu-L pe Allah.” Profetul Mahomed a spus: „Noi suntem mai apropiaţi de Moise decât sunteţi voi.” A postit în ziua aceea şi le-a poruncit musulmanilor să postească în aceeaşi zi. 3. Al Isra wa Al Mi'raj - Noaptea călătoriei şi a ascensiunii la cer - Celebrarea călătoriei Profetului Mahomed de la Mecca la Ierusalim şi din acest loc la cer, în decursul aceleiaşi nopţi. În timpul acestei călătorii i-a fost revelată obligativitatea celor cinci rugăciuni cotidiene. 4. Aid al-Fitr - la finele lunii de post Ramadan, în prima zi a lunii Shawwal, se celebrează Aid al-Fitr sau Aid al-Saghir (Mica Sărbătoare) şi aceasta începe în momentul în care se zăresc primele luciri ale semilunii.[40]

9.      Islamul astăzi

Conform unor estimări oficiale numărul creştinilor pe globul pământesc constituie 34%, pe când numărul musulmanilor este de circa 25%. Islamul este a doua religie din lume socotind cifra adepţilor. Numărul lor însă este în creştere, atât prin sporul natural (familiile de musulmani au în general mulţi copii) dar şi prin imigraţie şi prin tot mai multe convertiri. În România, exista o comunitate musulmană tradiţională (turci, tătari şi ţigani mahomedani), mai ales în Dobrogea, însă, în acelaşi timp, tot mai mulţi imigranţi musulmani vin în Romania. În România sunt aproximativ 120.000 de credincioşi de religie islamică. În prezent, Islamul este a doua mare religie a Rusiei după Ortodoxism. Islamul va deveni religia predominantă în Federaţia Rusă până în anul 2050, datorită creşterii ratei natalităţii în republicile musulmane, este anunţul şoc făcut de sociologii ruşi şi cei ucraineni, citaţi de publicaţia rusa, Pravda. Cele mai mari comunităţi musulmane din Federaţia Rusă sunt situate în zona Mării Negre şi în zona Mării Caspice, acolo unde se află minorităţile cecene, daghestane, tătare, başkire, balkare, kârgâze, kabardine. Numărul musulmanilor în Rusia constituie circa 21.000.000 de oameni. În Ucraina, minoritatea musulmană, numără aproximativ 2.000.000 de persoane. În anul 2003, populaţia musulmană în Japonia era de 29,50%. Printre ţările musulmane, cel mai mic procentaj de musulmani se găseşte în Malaiezia cu 52%, în rest toate au între 55% şi 100% musulmani. Ţara non-musulmană cu cel mai mic procentaj de musulmani este Botswana cu 0,20%, iar ţara non-musulmana cu cel mai mare procentaj este (de fapt sunt două) Republica Malgaşa şi Malawi, cu 35% musulmani fiecare.[41]

Potrivit ultimelor informaţii furnizate de Vatican, la nivel mondial numărul musulmanilor depăşeşte numărul catolicilor. La sfârşitul anului 2008 erau 1.280.000 de musulmani şi 1.165.000 de catolici, a declarat Vittorio Formenti, Directorul Biroului de Statistică al Bisericii Romano - Catolice. Ziarul Il Tempo afirmă că, la nivel mondial, numărul creştinilor ajunge la 2.145.000. menţionăm că în stabilirea numărului musulmanilor nu s-au luat în considerare diferitele comunităţi musulmane. Formenti a spus, de asemenea, că numărul musulmanilor este estimat în funcţie de rata naşterilor în ţările musulmane. S-a presupus că o persoană născută într-o ţară musulmană este musulmana.[42]

Statistici foarte clare nu avem în legătura cu musulmanii din Europa. Guvernele laice europene au tendinţa să realizeze mai puţine statistici religioase decât Statele Unite. O altă problemă este faptul că o parte dintre musulmanii din Europa stau ilegal aici, din această cauză ei nu apar în statistici. Islamul este a doua religie practicată în Europa. Se estimează că numărul musulmanilor s-a dublat în ultimii 10 ani, în Europa ajung la 15-20 milioane. 

În cele ce urmează vom exprima în cifre situaţia comunităţilor de musulmani din Europa.

Numărul musulmanilor în Europa de Vest

Austria 340 000

Belgia 500 000

Danemarca 160 000

Elveţia 310 000 

Finlanda 20 000

Franţa 6 0000 000

Germania 3 500 000 

Grecia 250 000

Irlanda 19 000

Italia 1 000 000

Luxemburg 6 000

Marea Britanie 1 600 000

Norvegia 75 000

Olanda 880 000

Portugalia 35 000

Spania 1 000 000

Suedia 400 000

Statistica 2005 pentru Europa de Est

Albania 35 000

Belarus 80 000 

Bosnia 2 200 000

Bulgaria 2 600 000

Croaţia 400 000

Kosovo 2 000 000

Macedonia 500 000

Republica Moldova 25 000

Polonia 20 000 

Romania 120 000

Rusia 21 000 000

Serbia 800 000 

Slovenia 250 000

Tarile Baltice 35 000

Ucraina 2 000 000

Ungaria 80 000

Numărul moscheilor şi a centrelor religioase din Europa Occidentală

Belgia 300

Danemarca 60

Franţa 1 500 

Germania 141 moschei, 2400 centre islamice

Italia 180 

Marea Britanie 1000

Olanda 450 

Atena este singura capitala din U.E. care nu are nici o moschee oficiala. [43]

Pe plan mondial numărul de musulmani este desfăşurată mai jos.

1. Indonezia 188.619.000

2. Pakistan 144.788.000

3. India 131.213.000

4. Bangladesh 118.512.000

5. Turcia 67.864.000

6. Iran 67.610.000

7. Egipt 64.647.000

8. Nigeria 54.891.000

9. Algeria 31.729.000

10. Maroc 31.642.000