“…vie imparatia Ta”, din rugaciunea Tatal nostru, capata si un alt sens atunci cand privim mai adanc cuvantul “vie”. E adevarat si asa va ramane, nu il schimba si nu il va schimba nicicand pe cel ce face referire la chemarea imparatiei lui Dumnezeu. Dar iata ca “vie” mai poate duce credinciosul cu gandul la faptul ca Imparatia lui Dumnezeu este prezenta in viata omului, si nu este o iluzie! Imparatia este vie si nu moarta, asa cum vie trebuie sa fie si in om, care este madular al bisericii, Biserica la randul ei devenind mireasa a Celui ce este viu si lucrator! Este lucratoare in dragostea care o impartaseste Sfanta Treime catre om, catre intreaga creatie a Lui de care se ingrijeste si ii poarta de grija si prin slujba ingerilor. Ea se face viata pentru om si catre om si devine statornica si prezenta in viata omului, atunci cand omul devine un pamant bun pentru fundatia si asezamantul Imparatie Sale. Cum? Prin ascultarea si implinirea cuvantului lui Dumnezeu! “Vie”, daruieste speranta omului acum, fiind un izvor de speranta imediata… imediata pentru ca putem vedea si simti imparatia in binele si dragostea care o faptuim noi pentru altii. Intelegerea lui “vie”, ne poate darui si noua intelegerea faptului ca pentru a fi vii locuitori ai Imparatiei inca de aici, trebuie sa fim vii si prezenti in lume prin tot ceea ce se poate face si manifesta mai bun in afara, in Numele Lui, a Mantuitorului. Vie, in sensul de prezenta vietii implinatoare de bine, face posibila si venirea imparatiei lui Dumnezeu in noi si pentru noi. Sa luam ca atare cele doua sensuri nu e o greseala, ci o binecuvantare, caci intelesul devine mai deplin si mai adanc duhovniceste. “Vie imparatia Ta”(in timp) poate fi legat de cuvantul “fac posibila existenta imparatiei Tale, prin primirea si faptuirea cuvantului Tau” (acum, in fapta marturisitoare si pilduitoare). Deci, iata ca noi putem fi partasi si constructori activi ai imparatiei ceresti (prin chemarea ei), daca acceptam ca implinirea cuvantului sa devina fapta, iar fapta sa devina o manifestarea dumnezeiasca in noi si in afara noastra pentru slujirea binelui si a omului.