Uneori,în pragul nopţii,când trupul obosit îşi caută odihna în aşternutul moale,gândurile mele zboară departe,se desprind,şi caută răspunsuri la întrebări pe care încă nu a reuşit să le dezlege...

Ce-ar fi fost viaţa mea fără Tine ,Doamne?

Oare pe care drumuri m-ar fi purtat paşii dacă mâna Ta binecuvântată nu m-ar fi luat la pieptu-Ţi?

Dacă n-aş fi simţit dragostea Ta minunată revărsându-se asupra mea,mă întreb Doamne,cum aş fi putut iubi necondiţionat pe toţi cei din jurul meu?

Uneuri sunt vorbe ce rănesc,uneori tăcerea doare mai mult decât o sută de cuvinte,când aştepţi încurajare şi primeşti în schimb...tăcere!

Dar Tu eşti aici Doamne!

Îmi vorbeşti....prin soare...prin flori...prin picurii de rouă...prin zâmbetul copiilor mei...

Îmi vorbeşti Doamne!

Îmi spui cât mă iubeşti!

Voi putea vreodată să-Ţi mulţumesc îndeajuns???