Închide gura celor ce hulesc Numele Tău !
Autor: Maria Luca  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de maria23luca in 11/10/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Doamne ,din această seară am adăugat la motivele de rugăciune cu care vin înaintea Ta  ,încă unul care îmi dădea târcoale de ceva vreame ,mă înţepa ca un spin când îmi era viaţa mai dragă ,dar l-am ignorat ! Însă acum nu o mai pot face !

Te rog Dumnezeule închide Tu gura celor ce hulesc Numele Tău !

Mă trezesc dimineaţa cu sufletul curat după noaptea plină de pace pe care mi-ai dăruit-o şi,după ce vin înaintea Ta şi-mi las jertfa la altar ,pornesc cu tot avântul să-mi fac datoria de om în societate .
Dar, la primul pas pe care am îndrăzneala să-l fac afară din casa mea ,numele celui rău începe să-mi bâzâie sâcâitor la urechi şi mă asaltează din toate părţile .  Multe ore din zi le petrec cu oameni care nu cunosc -sau nu vor să cunoască- dragostea Ta ,care trec nepăsători pe lângă cuvintele prin care încerc să le spun despre Tine ,despre jertfa Ta ! Şi dacă ar fi numai atât....Dar în ignoranţa lor fără limite ei hulesc Numele TĂU , aruncă cu vorbe ce nu-şi au rostul şi care rănesc şi prin nepăsarea cu care sunt rostite ,şi prin însăşi conţinutul lor .Numele Tău este luat în derâdere ,dar cel rău este pomenit des şi îşi face loc tot mai mult în vocabularul uzual . De ce Doamne ? Cât vei mai îngădui acest lucru ? Mă doare atunci când numele Tău nu este rostit cu evlavie ,când nu este cinstit cum se cuvine  şi simt că devin şi eu murdară sufleteşte .Atunci aştept cu nerăbdare să vină timpul când mă reântorc în oaza de linişte şi dragoste care este familia mea ! Aici sufletul meu îşi găseşte liniştea şi pot preţui şi mai mult harul pe care mi l-ai dat atunci când am cunoscut iubirea Ta ce nu are asemănare .Te rog Doamne ajută-mă să pot spune lumii întregi despre Tine şi închide Tu gura celor ce hulesc numele Tău ! Închide-le gura Doamne şi deschide-le inima şi mintea  să Te descopere pe Tine ,ca apoi de pe gura lor să se reverse doar cuvinte pline de laudă şi închinare dăruite Ţie !

Eu ştiu Doamne că Tu poţi să faci acest lucru ,căci la Tine totul este cu putinţă !

Nu-i lăsa Doamne să ia în derâdere NUMELE TĂU !  Amin !

Vulcan 11-10-2011  Mary

 

 

draga sora Maria,de azi am un motiv inn plus de a mijloci in rugaciune!Domnul sa va ajute sa biruiti si sa fiti o lumina vie in continuare!
Adăugat în 11/10/2011 de cost_ana
Statistici
  • Vizualizări: 1339
  • Comentarii: 1
Opțiuni