Tatal orfanilor

      Iarna pusese stapanire pe orasel. Copiii mai mici priveau prin ferestre minunatiile iernii, iar cei mai marisori ieseau prin curti batandu-se cu zapada.

      Prin parculet, oamenii treceau grabiti. Un baietel de vreo sapte-opt anisori, singur si tremurand de frig, statea pe o banca. Ii era tare frig, caci hainutele de pe el erau subtiri; pantalonasii aveau doua gauri mari in genunchi. Buzele-i erau vinete de frig si fata slaba era galbena ca ceara.

      Probabil, era foarte necajit, caci plangea si din cand in cand isi indrepta privirea spre cerul acoperit de nori.

     Trecura multi barbati si femei pe langa el. Toti erau grabiti si nu aveau habar de intristarea baietelului.

      Deodata, pe aleea parcului, aparu un barbat mai varstnic. Pasea foarte incet si ganditor. Observatorul atent ar fi citit pe fata lui intristarea, care se asocia de minune cu cerul acoperit de nori.

      Unicul sau fiu nu se mai intorsese din razboi. Ramasese cu sotia lui sa isi planga amarul vietii, lipsiti de fiul lor- speranta batranetii.

     Cararea, pe care mergea ganditor, trecea prin dreptul  bancii pe care statea baietelul inghetat de frig.

     - Ce faci acolo, micutule? Astepti pe cineva? zise barbatul descretindu-si fruntea.

     - Da, domnule, raspunse baietelul. Il astept pe Dumnezeu sa ma ia la El.

     - Ce vrei sa spui, baietelule? Esti bolnavior? crezi ca vei muri?

     - Nu, dar anul trecut, Dumnezeu i-a luat pe tatal meu si pe fratele meu cel mic, ca sa-i aiba in casa Lui, in cer. iar ieri, la spital, mama mi-a spus ca si ea pleaca tot acolo si ca Dumnezeu nu ma va parasi in nici un fel. Acum, adauga el, n-am pe nimeni, care sa ma imbratiseze si sa-mi dea sa mananc. Si iata, e atata vreme de cand ma uit in sus, sa vad daca vine Dumnezeu, dar nu vad nimic! Totusi, Dumnezeu va veni desigur, daca Il mai astept putin, nu-i asa, domnule?

     - Da, copile draga, zise domnul ganditor, napadindu-l lacrimile. Nimeni nu-L asteapta in zadar pe Dumnezeu. El m-a trimis sa port de grija de tine. Vino cu mine! Nu te voi lasa sa duci lipsa de nimic.

     Ochii baietelului stralucira de bucurie si pe fata lui aparu un zambet de biruinta.

     - Stiam bine, zise el, ca Dumnezeu va veni sau va trimite pe cineva, caci mama niciodata n-a spus minciuni.

Dar cat ati intarziat pe drum si cat a trebuit sa va astept!

     Prin parculet, oamenii treceau grabiti.

     Nimeni nu stia ce bucurie se asternuse in cele doua inimi.

     Tatal Ceresc lucrase la aceasta bucurie, El, Tatal orfanilor.