Evanghelizările sunt o normalitate în zilele noastre. Toată lumea știe că în perioada în care frigul ne bate la ușă, predicatorii și cântăreții aleargă cutezători din biserică în biserică pentru a îmbogăți programele, pentru a-i trezi pe enoriași din amorțeala de toamnă și pentru a câștiga suflete pentru Împărăție. În fond, acesta e scopul evanghelizărilor, să ducă vestea bună celor din afara bisericilor.

Predicatorii și cântăreții sunt în prima linie a frontului, dar imediat după ei se află Biserica. Pregătirile sunt în toi, telefoanele sună, se stabilesc invitații pentru fiecare seară din săptămâna de evanghelizare, se tipăresc invitațiile și se fac anunțurile cu săptămâni înainte. Se programează zile de post și rugăciune pentru bunul mers al activităților și pentru ca mesajul să aducă roade.

Cea de-a treia linie o reprezintă enoriașii. Ei sunt cei care trebuie să invite oamenii la evanghelizare, să îi convingă să vină pentru două ore într-o biserică în care nu au mai fost, cu rugăciuni aprinse, muzică gălăgioasă, oratori dârzi și coruri aproape îngerești.

Problema e că enoriașul întâmpină dificultăți în a-i invita la biserică pe cei din jur. Vecinul de la etajul doi l-a surprins certându-se cu soția, astfel că o invitație nu este de bun augur. Cu cel de la parter s-a certat când i-a făcut invitația la evanghelizarea de anul trecut. Vecinii de etaj nici nu-l salută pentru că nu mai suportă îngâmfarea cu care se uită la ei în fiecare duminică când pleacă la biserică împreună cu familia. Colegii de muncă i-au cam întors spatele de când le-a spus că vor arde în iad datorită glumei la care au râs.

Până la urmă, enoriașul nostru găsește persoana perfectă pe care să o invite: bătrâna care locuiește singură în scara vecină, pe care a mai ajutat-o din când în când să-și care plasa de cumpărături. Începe și ii explică faptul că vor veni invitați de seamă, că atmosfera va fi una de sărbătoare, că are loc asigurat pentru cele două ore de program. . . Până la urmă bătrânica înțelege că de obicei serviciile sunt plictisitoare și lungi, dar poate profita de ocazia de a le face pe plac și a merge cu ei la biserică pentru un program care se anunță spectaculos.

Iată o poveste cu final ”fericit”: bătrânica face pe placul enoriașului care a ajutat-o de atâtea ori, fratele nostru și-a îndeplinit misiunea de a aduce un suflet la evanghelizare, iar biserica e arhiplină de ”bătrânici” care se bucură de program și aproape promit că vor participa la evanghelizare și anul viitor!

Dacă vi se pare că situația prezentată seamănă cu situații reale din evanghelizările bisericii dumneavoastră, atunci dați-mi voie să vă spun că ceva nu merge bine! Evanghelizarea la care ne-a chemat Isus nu este un eveniment unic în an. Haideți să vedem care sunt motivele pentru care fratele din exemplul nostru a eșuat în a-și evangheliza apropiații.

În primul rând, motivația lui a fost una greșită. Dumnezeu nu ne-a poruncit să mergem în toată lumea și să propovăduim Evanghelia la orice făptură pentru a ne satisface orgoliul nostru de pocăiți. Îmi și închipui fazele ce se petrec de atâtea ori, când ”pocăitul” se uită cu dispreț sau milă (în cel mai bun caz) la cel pe care îl cheamă la biserică și îi spune: ”Haide la evanghelizare că altfel ajungi în iad” sau ”Mi-ar părea rău să nu fi cu mine în rai”. Astfel de cuvinte și atitudini arată mândria și certitudinea mântuirii ce sălășluiește în ”credincios” (oricât de discrepantă este asocierea celor două), iar motivația evanghelizării nu este deloc corectă. Ceea ce trebuie să ne motiveze în a le spune oamenilor despre Dumnezeu și mântuire este dragostea noastră pentru Dumnezeu și pentru iubiții Lui.

Da, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii, iar noi nu avem niciun motiv să nu facem la fel. Dimpotrivă, dacă nu îi iubim, încălcăm porunca ce cuprinde toată legea și toți proorocii: ”Să iubești. . . pe aproapele tău ca pe tine însuți! ”. Atunci când simțim dragoste față de cei din jur, nu putem să ne purtăm cu superioritate cu ei. Îi vedem la același nivel cu noi și vedem potențialul pe care Dumnezeu l-a pus în fiecare dintre ei! Îi purtăm mereu în rugăciunile noastre și ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea oportunități pentru a le vorbi despre El într-un mod plin de blândețe și smerenie, punându-ne întotdeauna în locul lor și gândindu-ne cum ne-ar plăcea ca altcineva să ne vorbească despre Dumnezeu. Dacă tot ce le spunem sunt amenințări cu iadul, s-ar putea să nu le captăm deloc interesul!

În al doilea rând, evanghelizarea trebuie să o facem zi de zi, prin tot ceea ce facem și vorbim! Ea trebuie să devină modul nostru de viață, trebuie să ne stăruie mereu în minte înainte de orice acțiune pe care o întreprindem. Cei din jur trebuie să vadă modul nostru frumos de trai și bucuria mântuirii mereu pe chipul nostru. Să nu ne vadă vreodată disperați, ca unii fără speranță, ci, dimpotrivă, încurajând mereu, ajutând ori de câte ori avem ocazia pe oricine are nevoie de ajutor. În momentul în care cei din jur vor vedea faptele noastre, ne vor cere să le spunem secretul fericirii noastre, să le spunem cum putem avea pace în mijlocul furtunii prin care trecem. . . și momentele acelea sunt momentele binecuvântate oferite de Dumnezeu ca prilejuri perfecte pentru a le vesti oamenilor mântuirea!

De asemenea, în calitate de sare a lumii, trebuie să avem grijă să ne păstrăm gustul! Încrederea și respectul sunt virtuți pe care le putem pierde o singură dată. Niciun apropiat nu te va asculta cum îi vorbești despre corectitudine și dreptate dacă tu, pe de altă parte, te lauzi cum reușești să ocolești fiscul, sau să beneficiezi de drepturi care nu ți se cuvin! Legile statului sunt parte din legea lui Dumnezeu (atâta timp cât nu le contravin pe cele din urmă), iar un mântuit va fi primul care le va respecta! De asemenea, nimeni nu te va asculta vorbind despre smerenie dacă mașina ta exprimă opulență, iar hainele tale îi fac pe cei din jur să se simtă stingheri când intră în biserică.

Nu în ultimul rând, evanghelizarea trebuie să transmită mesajul simplu și concis a ceea ce ne cere Dumnezeu pentru a fi copiii Săi. Toate datinile cultelor sunt în plus atunci când noi căutăm să ajutăm la apropierea de Dumnezeu a celor din jur! Dumnezeu nu ne-a trimis să chemăm oamenii la neoprotestanți, ci să facem ucenici, oameni ai credinței! În primul rând trebuie să ajutăm oamenii să creadă cu adevărat în Dumnezeu! Având în vedere secularismul în plină expansiune, mai ales printre tineri, trebuie să fim pregătiți să vorbim cu oameni care nu cred în Dumnezeu, așa cum Pavel a trebuit să vorbească atenienilor și atâtor altor păgâni!

Trebuie să fim conștienți că oamenii sunt gata să creadă în orice altceva, mai puțin în Dumnezeu! Cred în explicațiile științei, în spirite eterne, în extratereștri, în puterile vrăjitorilor, chiar și într-un Dumnezeu căruia trebuie să-i aducă ofrande, dar nu mai cred în adevăratul Dumnezeu! Și acestor oameni mergem degeaba să le spunem că trebuie să poarte fuste, să renunțe la bijuterii și să nu trăiască în concubinaj, atâta timp cât ei nu au o credință în Dumnezeu! Nimic în această lume nu te obligă la moralitate în afară de credința în Dumnezeu.

Trebuie să-L vestim pe Hristos, Cel care a murit pentru ca ei și noi să putem avea viața veșnică, și trebuie să le vorbim despre adevărurile de bază ale Scripturii despre care nu știu absolut nimic! Să ne dezobișnuim de automatismele superficialității care ne fac să credem ca Dumnezeu așteaptă de la noi să ajutăm oamenii să se lase de băut și fumat și să vină la biserică să se boteze, indiferent dacă s-au întâlnit cu adevărat cu Dumnezeu sau nu!

Dumnezeu vrea să îi aducem pe oameni la El, chiar dacă asta înseamnă să mergem cu ei la biserica altui cult, chiar dacă nu ne place modul în care Dumnezeu vorbește inimii lor, chiar dacă uneori devenim geloși pe dragostea lor fierbinte pentru Dumnezeu și pe modul în care Dumnezeu lucrează vizibil în viața lor! Vă invit cu mare drag să citiți cartea ”Creștinismul redus la esențe” de C. S. Lewis, pe care o puteți asculta aici.

Fie ca de acum înainte evanghelizările să se facă săptămânal, la fiecare întâlnire a bisericii, având în spate rugăciunile și comportamentul nostru de adevărați creștini și iubitori de oameni!