Abuzuri în numele lui Dumnezeu şi fascinaţia demonicului
Autor: Niculaie Meleaca  |  Album: fara album  |  Tematica: Sub flamurile crestinismului
Resursa adaugata de nickbagsandhrist in 03/11/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
Abuzuri în numele lui Dumnezeu şi fascinaţia demonicului

Introducere

După încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor, vine mult aşteptata libertate religioasă prin Edictul de la Milan din anul 313, promulgat de către împăratul Constantin cel Mare (306-337). Mai târziu, mulţi dintre împăraţii Imperiului roman, de Răsărit sau de Apus, sprijină creştinismul şi consolidează poziţia acestuia în relaţia cu statul, excepţie făcând Iulian Apostatul (361-363). Teodosie cel Mare (379-395) a emis Edictul de la Tessalonic - Cunctos populos (pentru toate popoarele sau tot poporul) - prin care religia creştină a devenit religie oficială de stat a Imperiului Roman. Supuşii Imperiului trebuiau să accepte creştinismul necondiţionat, iar cei care nu erau de acord cu învăţătura Bisericii erau consideraţi ca fiind eretici. Împăratul Justinian (527-565) va declara, încercând să refacă unitatea imperiului după căderea din 476 a Imperiului de Apus, că „aşa cum există o singură Biserică a unui singur Dumnezeu, tot la fel, trebuie să existe un singur împărat şi un singur stat”.

 

I. Ereziile, Inchiziţia şi Vrăjitoarele. Din secolul al IV-lea până în secolul al VIII-lea                (325-787), au loc în sânul Bisericii creştine mai multe sinoade, ecumenice sau locale (Biserica ortodoxă recunoaşte doar 7 Sinoade Ecumenice), în care s-au discutat probleme legate de organizarea şi administrarea Bisericii creştine, dar mai ales s-au combătut  ereziile, greşelile, abaterile de la învăţătura dreaptă a Bisericii, suţinută de Sfinţii Părinţi pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii. Încă din acele vremuri s-a pus problema pedepsirii celor care, cu voie sau fără voie, cu rea voinţă sau din ignoranţă, se îndepărtau de adevărul promovat de Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur, Ambrozie al Milanului şi Fericitul Augustin sunt printre cei care susţineau că e o mare greşeală să ceri condamnarea la moarte a unui eretic, deoarece „se doreşte îndreptarea păcătosului şi nu moartea acestuia”. Cu toate acestea, în  Alexandria secolului V, chiar în timpul păstoririi Sfântului Chiril şi în mare măsură din cauza predicilor sale îndreptate împotriva filosofiei greceşti, este ucisă de către creştini cu o violenţă ieşită din comun, Hipatia, conducătoarea Şcolii Neoplatonice din acel oraş, care era foarte preţuită pentru ştiinţa şi viaţa ei exemplară. În anul 662, la Constantinopol, Sfântul Maxim Mărturisitorul este obligat să renunţe la învăţătura sa despre Iisus Hristos, şi anume că în Iisus Hristos sunt două voinţe şi două lucrări. Pentru că a refuzat, i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă. Mai târziu, Biserica i-a reabilitat memoria şi l-a aşezat în rândul sfinţilor pentru mărturisirea credinţei adevărate chiar cu preţul vieţii. În concluzie, creştinii uitaseră trecutul foarte repede. La puţin timp după ce scăpaseră de persecuţii, devin chiar ei persecutori ai acelora care aveau opinii diferite de-ale lor.

Marea Schismă din anul 1054 rupe unitatea Bisericii creştine, formând două mari Biserici: Catolicismul şi Ortodoxia. În Apus, în Biserica catolică, se naşte o nouă instituţie menită să rezolve problema ereziilor, şi anume, Inchiziţia. Termenul ,,Inchiziţie” este un termen latin - inquirere, a cerceta; inquisitio, cercetare - şi desemna un tribunal ecleziastic însărcinat cu rezolvarea cazurilor de erezie. În anul 1224, împăratul Frederic al II-lea, Rex Romanorum (rege al Romei), care deşi era un om foarte învăţat, dă o lege prin care aprobă arderea ereticilor. Papa Grigorie IX acceptă această lege cu condiţia ca Biserica să se pronunţe în legătura cu vinovăţia celor cercetaţi. Prin interpretarea ad litteram a unui verset din Scriptură - ,,Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic, Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard (Ioan 15, 5-7) – cei aflaţi vinovaţi de erezie erau torturaţi pentru mărturisirea greşelii sau a păcatului şi apoi executaţi prin ardere pe rug. Începând cu anul 1235 această funebră instituţie devine un instrument oficial al Bisericii catolice. Ca un mic amănunt, Inchiziţia va fi abolită în Spania abia în anul 1834.

Procesele intentate de către Inchiziţie încep să se extindă apoi şi asupra vrăjitoarelor.

În credinţa populară, vrăjitoarele erau femei înzestrate cu puteri magice capabile de vindecări miraculoase sau având capacitatea de a aduce nenorociri cu ajutorul forţelor demonice. Credinţa aceasta în existenţa şi puterea vrăjitoarelor îşi are radăcinile în perioada politeistă, când oamenii credeau în existenţa zeilor, buni şi răi. Chiar în poporul român se vorbeşte despre existenţa ielelor, a strigoilor sau a altor făpturi malefice ale nopţii. În timpul Inchiziţiei, vrăjitoarele erau acuzate de satanism, spiritism şi de colaborare cu demonii, motiv pentru care erau condamnate la moarte şi arse pe rug.

Perioada de apogeu a ,,vânătorii de vrăjitoare” e cuprinsă între anii 1450 – 1750. Urmărirea vrăjitoarelor se baza tot pe un verset biblic din Sfânta Scriptură: ,, Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor face vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor” (Levitic 20,27). În anul 1484, Papa Inocenţiu VIII dă o bulă papală prin care se cerea urmărirea vrăjitoarelor şi condamnarea lor. Doi ani mai târziu, apare o carte intitulată ,,Lovituri împotriva vrăjitoarelor”, scrisă de doi inchizitori dominicani, carte ce va rămâne manualul de bază al condamnării şi executării vrăjitoarelor. Nu se cunoaşte exact numarul de persoane ucise sub această acuzaţie, dar ca o curiozitate, un profesor de drept penal de la Universitatea din Leipzig, care se lăuda cu faptul că citise Biblia de 53 de ori, era extrem de mândru că semnase în viaţa lui peste 20.000 de condamnări la moarte pentru vrăjitorie. În Transilvania, vânătoarea de vrăjitoare a încetat oficial în anul 1768, printr-o lege promulgată de împărăteasa Maria Tereza.

 

II. Istoria Halloween-ului. Expresia ,,Halloween” provine din limba engleză, din prescurtarea sintagmei All Halow Even sau All Saints Day, adică Sărbătoarea tuturor sfinţilor (Sollemnitas Omnium Sanctorum, în limba latină). La creştinii ortodocşi Sărbătoarea tuturor sfinţilor se celebrează în prima Duminică după Rusalii.

Sărbătoarea Halloween este premergătoare sărbătorii catolice Sărbătoarea tuturor sfinţilor din data de 1 noiembrie, deci se ţine în data de 31 octombrie, în ajun de Sollemnitas Omnium Sanctorum.

Originea acestei sărbători trebuie căutată, mai întâi, în vechea credinţă a celţilor. Vechea populaţia celtă, în perioada precreştină, avea un festival închinat zeului Samhain, zeu al morţii, deoarece exista credinţa că în noaptea de 31 0ctombrie (în ajun de anul nou la celţi) se desfiinţau graniţele dintre lumea celor morţi şi lumea celor vii, iar spiritele morţilor reveneau pe pământ pentru a distruge liniştea şi recoltele oamenilor. Pentru îmblânzirea zeului Samhain şi pentru alungarea spiritelor, oamenii faceau focuri mari în aer liber, pe care ardeau grâne şi sacrificau animale, iar ei se îmbracau în costume şi măşti speciale făcute din blănuri şi capete de animale. După ocuparea Galiei de către romani, această sărbătoare a morţii s-a suprapus cu sărbătoarea romană Feralia, închinată zeiţei Pomona, zeiţa roadelor de toamnă, iar oamenii din acele zone au păstrat o singură sărbătoare cu caracteristici din cele două sărbători, închinate morţilor şi roadelor pământului.

Aceste obiceiuri păgâne ajung în America, în Lumea nouă, prin intermediul imigranţilor irlandezi, iar incepând cu anul 1846, sărbătoarea de Halloween capătă o importanţă sporită de la an la an datorită costumelor şi măştilor folosite cu această ocazie, dar şi datorită carnavalurilor şi distracţiei care însoţesc această sărbătoare a grotescului.

Formula de cerere TRICK OR TREAT (farsă sau trataţie) îşi are originea în obiceiul creştin de a colinda casele oamenilor în ajun de All Saints Day, pentru a cere ,,prăjiturele pentru suflet” făcute din pâine, de formă pătrată şi ornate cu stafide. Cu cât mai multe prăjiturele, cu atât mai multe rugăciuni pentru sufletele celor morţi. La noi, la românii ortodocşi, acest obicei se întâlneşte în ajunul Crăciunului, iar copiii care colindă casele creştinilor gospodari primesc covrigi, nuci, mere sau biscuiţi, spunând formula ,,Bogdaproste”, care înseamnă ,,Dumnezeu să-I ierte pe morţii tăi”.

Dovleacul sculptat, cu lumină în interior, îşi are originea într-un straniu mit irlandez. Este vorba despre Povestea lui Jack cel zgârcit, Stingy Jack, care îşi găseşte corespondent în limba română, în basmele populare româneşti, adică în Povestea lui Ivan Turbincă, având ca autor pe marele nostru scriitor Ion Creangă. Rezumatul poveştii lui Stingy Jack este următorul: Un om zgârcit, pe nume Jack, îl invită la masă pe diavol, iar la sfârşitul mesei îi cere acestuia să plătească ce a consumat. Diavolul neavând bani e sfătuit de Jack să se prefacă într-o monedă cu care să plătească masa. Necuratul face ce i se cere, iar Jack introduce moneda-diavol în buzunar, lângă o cruciuliţă de argint, lucru care-l împiedică pe diavol să revină la forma iniţială. Jack negociază cu diavolul eliberarea acestuia în schimbul unui an de linişte, cu condiţia ca cel rău să-l lase în pace un an de zile şi să nu se atingă de sufletul său. Trece anul şi cel rău revine, dar e păcălit şi de această dată de Jack, care-l convinge să se urce într-un copac. În timp ce diavolul se urcă în copac, Jack scrijeleşte pe scoarţa copacului o cruce, care-l împiedică să mai coboare. Negocierea de data aceasta îi aduce lui Jack promisiunea din partea diavolului că-l va lăsa-n pace zece ani şi nu se va atinge de sufletul lui. Apoi, Jack moare. Dumnezeu refuză să-l primească-n rai, iar diavolul îşi ţine promisiunea şi nu-l  primeşte-n iad. Dar, pentru a nu rătăci pe întuneric diavolul îi dă lui Jack un dovleac sculptat, cu un cărbune aprins în interior; şi de atunci, Stingy Jack, bântuie lumea cu dovleacul aprins după el.

În opinia mea, parcă tot mai frumoasă e povestea lui Creangă.

 

III. Aspectul comercial al sărbătorii de Halloween. În lumea modernă a milenului III, o lume secularizată, care se străduieşte din răsputeri să se rupă de influenţa religiei care obligă la o oarecare umbră de moralitate, se fac pregătiri cu ocazia zilei de Halloween la fel ca de Sfintele Paşti sau pentru Crăciun. Dar numai în ceea ce priveşte partea de cumpărături, pentru că Halloweenul nu are nimic în comun cu spiritualitatea sau cu religia.  În jurul acestei sărbători s-a creat o adevărată industrie generatoare de profituri de sute de milioane de euro sau dolari. În această perioadă se comercializează accesorii, măşti, costume, care au misiunea de a ne transforma măcar  pentru o noapte în fantome, strigoi, zombi, dragoni, vrăjitoare, leproşi, diavoli sau frankesteini de dragul amuzamentului sau de dragul profitului. Se vând casete cu filme horror, se fac emisiuni TV legate de Halloween, în care tinerii învaţă un nou stil de dans – stilul zombi, iar tinerii mai curajoşi în căutare de senzaţii tari merg în cimitir pentru a-şi proba curajul sau pentru a face spiritism. Toate acestea se fac pentru bani, pentru distracţie, pentru amuzament.

Încheiere.

Părinţii sau profesorii de astăzi au o grea misiune, dar nu imposibilă. Ei trebuie să-şi unească forţele într-un efort permanent şi neobosit pentru a cultiva în sufletele inocente ale copiiilor dragostea pentru adevăr, bine şi frumos, aşa cum au făcut-o şi înaintaşii noştri. E necesar să avem grijă ca nu cumva sub masca divertismentului cu orice preţ să promovăm cultul şi personificarea morţii, gustul pentru macabru, hidos, demonic sau magie, lucruri care pot tulbura sufletele tinerilor, dar mai ales sănătatea lor spirituală.

Tinerii noştri au dreptul să cunoască adevărul, pentru că doar adevărul îi va ajuta să trăiască cu adevărat în libertate. Creştinismul e mai mult decât o religie, e un mod de viaţă, pentru că Iisus Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa.

,, Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6,33)

,,Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi       (Deuteronom 30, 19).

Deci, Alege viaţa!

Cat de multe pericole ne pasc la tot pasul , dar mai ales pe cei care sunt foarte curiosi si curajosi sau se cred "tari " in credinta si apoi nu mai pot scapa din cursa diavolului ?
Domnul sa aiba mila si sa ne pazim de tot ce se pare rau.
Adăugat în 29/11/2011 de talosadrian
Statistici
  • Vizualizări: 1964
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni