Domnul este la cârma vieţii

Psalmul 37:1-8 (23)

„Nu te mânia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul; căci sunt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.

Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.

Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra, El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.

Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.

Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.”

„Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui.”

   Din clipa în care se naşte, omul, îşi începe călătoria spre veşnicie. De la naşterea sa, omul porneşte pe marea învolburată a vieţii, într-o călătorie, uneori plină de primejdii de tot felul.

   De multe ori norii negri ai desnădejdii acoperă cerul şi soarele se arată tot mai puţin. Însă credinciosul are o ţintă precisă, el nu pluteşte în derivă, pentru că la cârma corăbiei lui este Cel ce niciodată nu a scufundat nici o navă. El este Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

   A Lui să fie gloria!

   Credinciosul porneşte de pe un ţărm, care se cheamă ţărmul suferinţei, a deznădejdilor, a eşecurilor, a dezamăgirilor şi continuă călătoria spre un alt ţărm care se cheamă ţărmul fericirii veşnice unde domneşte Fericitul Dumnezeu.Şi în toată călătoria aceasta, aşa cum spune psalmistul în versetul 23, „Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea pe care merge.”  Niciodată, în viaţa crdinciosului, niciodată în umblarea  copilului lui Dumnezeu nu este întâmplare, nu este baftă şi nu este noroc. Chiar dacă în limbajul nostru, limbaj de care nu am putut să ne debarasăm, spunem de multe ori: Am avut noroc. Sau: noroc, cu fratele, noroc cu sora...

   Nu, suflete drag Domnului! Dumnezeul nostru nu ne lasă la voia întâmplării, a hazardului.

   Nu ne lasă în voia soartei sau a norocului. Ci Dumnezeul Cel viu care ne este Tată, controleză fiecare mişcare a noastră. El controlează fiecare gând al nostru. El, Domnul controlează fiecare pas pe care-l faci pe Cale. El porunceşte îngerilor să te ia pe braţe, să te ridice deasupra obstacolelor care îţi apar în cale, astfel ca nici măcar piciorul să nu ţi-l loveşti de vre-o piatră.

„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie.” Spune psalmistul în Psalmul 34:7 Sau în Psalmul 91: 11-12 Cuvântul Domnului spune: „Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale şi ei te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.” „Ci cum se îndură, cum se îngrijeşte un tată de copiii săi, aşa se îndură şi aşa se îngrijeşte Domnul de cei ce-L caută cu toată inima."

   În călătoria sa spre Roma, Pavel împreună cu cei aflaţi în corabie au fost surprinşi de o furtună puternică pe mare, astfel încât corabia s-a sfărâmat de stânci, însă toţi cei ce erau împreună cu el au scăpat cu viaţă. Totuşi Pavel nu a spus: Ce noroc. Am scăpat cu viaţă. Lui Pavel i-a vorbit un înger al Domnului (F. Apostolilor 27:24 „Nu te teme Pavele...” Când a fost părăsit de toţi pe când era închis la Roma, nu a spus Pavel: ce noroc am avut. Ci a spus în 2 Timotei 4:17 „Toţi m-au părăsit, însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit.

   Tot astfel Domnul stă lângă mine şi lângă tine suflete drag. Ştii de ce? Pentru că ne iubeşte cu o iubire veşnică.

   Dacă stăm în picioare, dacă avem pâine pe masă, dacă încă ne mai putem bucura de un lucru sau altul, nu este noroc şi nu este întâmplare, ci este binecuvântarea făgăduită de către Domnul domnilor.

   Dacă astăzi putem să mai lăudăm şi să înălţăm rugăciuni către Tatăl ceresc, nu este întâmplare, ci este Harul şi îndurarea Domnului care se înoieşte în fiecare dimineaţă pentru toţi cei ce au credinţă.

   De aceea, te îndemn, suflete drag Domnului, primeşte binecuvântările Tatălui ceresc!

   Domnul este cu noi ca să ne întărească paşii şi să ne ajute să părăsim ţărmul acesta al durerilor şi să ajungem la ţărmul fericirii veşnice.

   Şi zic: Doamne ajută-ne la aceasta.

   Nu sta nepăsător, privind spre marea înfuriată a vieţii acesteia, urcă-te degrabă în barca salvării.

   Primeşte-L pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu ca Domn al inimii tale şi vei fi salvat, vei fi mântuit şi în călătoria spre cer, paşii îţi vor fi întăriţi de Cel ce stă la cârmă şi veghează.

   El este Isus şi este Domnul.

   El îţi face invitaţia aceasta şi nu un om.

   A Domnului să fie toată slava acum şi în veşnicii, Amin.