"Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!" (Ioan 5:40)

Prin tot Cuvântul lui Dumnezeu se vede foarte clar un mesaj de răscumpărare prin sângele crucii Calvarului. Nu este mântuire de păcat cu nici un chip decât prin moartea lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru, în locul nostru. Oamenii pot să-şi declare credinţa într-o fiinţă supremă, într-o Biblie de inspiraţie divină, şi chiar şi într-un cer veşnic şi un iad care arde în flăcări, şi totuşi să piară în păcatele lor fără nădejde şi fără Dumnezeu. Căci Cuvântul lui Dumnezeu spune clar, „fără vărsare de sânge, nu este iertare” a păcatelor (Evrei. 9:22).

Hristos este „calea”, oamenii fără El sunt pierduţi, pribegind în pustia păcatului. Hristos este „lumina”, cei fără El sunt în întuneric. Hristos este „adevărul”, cei fără El trăiesc o minciună. Hristos este „viţa”, cei fără El sunt nişte mlădiţe uscate ce vor fi aruncate în foc. Hristos este „stânca”, cei fără El sunt luaţi de şuvoiul judecăţii. Hristos este „pâinea” şi „apa vieţii”, cei fără El vor flămânzi şi vor înseta pentru totdeauna.

Faptul că aceste adevăruri sunt scrise atât de clar în Cuvântul lui Dumnezeu, şi propovăduite cu credincioşie zi de zi de la amvon, de la radio, şi în cărţi, ne face să punem întrebarea, de ce nu vin oamenii la Hristos? De ce continuă să trăiască în nelinişte, nefericire şi păcat, când venirea la Hristos înseamnă odihnă, bucurie, şi mântuire de păcat? Pentru a găsi răspunsul acestei întrebări, trebuie să ne ducem la Scripturi.

I. Cei păcătoşi sunt orbi spiritual. Oamenii nu vin la Hristos pentru că spiritual sunt orbi, şi Evanghelia le este ascunsă. Pavel spune, „dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia [Satana], ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos” (2 Corinteni. 4:3-4). Un orb nu va avea nici o apreciere pentru peisajul frumos al munţilor Smoky (din Tennessee). Un surd nu va avea nici o apreciere pentru muzica glorioasă a orchestrei simfonice; de asemenea un păcătos orbit care nu are ochi spirituali nu va primi şi nici nu se va bucura de lucrurile spirituale ale lui Dumnezeu. Toată omenirea este într-o stare de pierzare din cauza păcatului; cu toate că unii vor fi răscumpăraţi din orice seminţie, limbă şi neam, căci Dumnezeu i-a ales, Duhul i-a chemat şi Hristos i-a răscumpărat, ceilalţi vor fi pierduţi pentru totdeauna, nevăzând adevărul niciodată căci ochii lor sunt orbi, şi sunt lăsaţi în voia minţii lor fără pricepere, ca să facă lucruri neîngăduite (Romani. 1:28).

Biserica nu trebuie să înceteze din munca ei până nu va fi predicată Evanghelia oricărei făpturi! Trebuie să ne dedicăm misiunii, evanghelizării şi predicării, astfel împlinind Marea Însărcinare a Mântuitorului nostru. Dar toate trucurile, metodele, pledările şi implorările noastre ca oamenii pierduţi să ia decizii şi să facă mărturisiri sunt fără rost dacă Duhul lui Dumnezeu nu face o operaţie divină în minţile lor orbite şi le deschide ochii să primească adevărul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este singurul care poate „conduce oameni la Hristos”. Numai Tatăl poate „atrage oameni la Fiul”. Cei păcătoşi nu vor veni şi nu pot veni la Hristos de bună voie, pentru că sunt orbiţi şi nu-şi pot vedea starea şi nevoia de Hristos. Oamenii fireşti nu văd că sunt răi şi că „Dumnezeu...Se mânie în orice vreme” (Ps. 7:11). Nu pot înţelege că mântuirea este în sângele lui Hristos, ci dimpotrivă propovăduirea crucii este o nebunie pentru ei. Toate aceste adevăruri glorioase pot fi descoperite numai de Duhul Sfânt prin propovăduirea Cuvântului. Noi trebuie să propovăduim, da, dar trebuie să aşteptăm ca Duhul să convingă şi să convertească. Accentul nu se mai pune azi pe propovăduirea cu credincioşie a întregului Cuvânt al lui Dumnezeu, ci este pus pe „înscrierea celor necredincioşi” şi presarea oamenilor să-L „accepte pe Hristos”, termeni care nu se găsesc nicăieri în Cuvântul lui Dumnezeu. Nicăieri în Biblie nu-i găsim pe predicatorii lui Dumnezeu ducându-se şi implorând pe cei răi să „se decidă pentru Hristos” şi să-L „accepte pe Isus”, ci ei au osândit păcatul, au propovăduit Cuvântul, şi i-au ţinut pe păcătoşi pe jar până când, străpunşi de îndemnul Duhului, au strigat: „ce trebuie să facem ca să fim mântuiţi?”

Cunoştinţa acestor adevăruri nu duce nici la fatalism nici la un spirit împotrivitor evanghelizării, ci ne va face să punem accent pe toate doctrinele biblice, cum se cuvine, şi ne va corecta metodele nebiblice, folosite aşa de des ca să înscriem ca membri în biserică numere mari de oameni care nu sunt mântuiţi, care au luat o decizie pentru Hristos dar care nu s-au născut din Duhul niciodată. În goana nebună după numere şi lauda oamenilor o anumită biserică din partea de sud din S.U.A. a dat un ceas de aur persoanei care „a câştigat cele mai multe suflete pentru Isus” în anul precedent! O altă biserică de seamă în alt stat dă pastorului zece dolari ori de câte ori un om devine membru din biserică! Recent un evanghelist de seamă din partea de sud a S.U.A. a rugat ca cinci voluntari să vină în faţa bisericii în timpul chemării din acea seară ca să pornească lucrul, încurajând pe cei păcătoşi să iasă în faţă pentru Hristos. Ca rezultat al acestui vodevil nebiblic bisericile noastre sunt pline de păcătoşi care încearcă să ducă o viaţă creştină fără Hristos, încercând să se abţină de la anumite distracţii lumeşti fără să le fie scârbă de ele, şi care sunt „orbii” care încearcă să „călăuzească pe orbi”.

Fraţii mei, predicătorilor, să fim drepţi faţă de Dumnezeu. Este un păcat împotriva lui Dumnezeu şi a păcătosului să înşelăm şi să convingem pe oameni să facă mărturisiri fără credinţă, şi să ia decizii fără naşterea din nou. Isus a zis, „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl”, şi „tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine” (Ioan 6:44, 37).

II. Cei păcătoşi sunt morţi spiritual. Oamenii nu vin la Hristos pentru că sunt morţi în greşelile şi în păcatele lor şi trebuie înviaţi de Duhul lui Dumnezeu. În inima omului nu locuieşte nimic bun. În sufletul omului nu este viaţă spirituală. În mintea omului nu este dor sau căutare după Dumnezeu. Oamenii afară de Dumnezeu sunt morţi. Sunt atât de morţi şi neajutoraţi spiritual la fel cum un hoit este neajutorat fizic. M-aş aştepta ca un mort să se ridice din coşciugul lui şi să se ducă în bucătărie ca să bea ceva apă la fel de mult cum aş aştepta ca un păcătos să se ridice din păcatele lui şi să se ducă la Hristos, care este apa vieţii, fără lucrarea Duhului în înviere şi naştere din nou. Dacă vreodată un om este mântuit de păcat, mai întâi îi va fi dată viaţă de către Duhul lui Dumnezeu în mod eficient. Pavel, scriind efesenilor, le atrage atenţia la faptul că au fost aduşi la viaţă (Efeseni. 2:5) de Duhul. Dumnezeu nu face această lucrare eficientă a Duhului în inimile tuturor oamenilor, ci numai în inimile acelora pe care a hotărât să-i mântuiască. „Mântuirea vine de la Domnul” (Iona 2:9) de la început până la sfârşit. Îi mântuieşte pe oameni dinadins, nu există întâmplare cu Dumnezeu. Fraza „Dumnezeu Şi-a făcut partea Lui, acum tu trebuie să-ţi faci partea ta” distruge cu desăvârşire mântuirea numai prin har şi-i permite să depindă de faptele omului, astfel încât nu mai este prin har, ci prin fapte şi lucrări. Omul şi-a luat decizia în Eden, a ales să nu-L asculte pe Dumnezeu şi să-l slujească pe Satana. Acea decizie controlează şi acum inimile celor ce nu sunt născuţi din nou. Acum Dumnezeu Îşi cheamă poporul din orice naţiune de sub cer şi-l răscumpără prin sângele Fiului Său. Nu ne-a spus că destinul oamenilor atârnă de faptul ca noi să-i convingem să devină membri în biserică, ci ne-a însărcinat să propovăduim Evanghelia la orice făptură şi să lăsăm lucrarea naşterii din nou în mâinile potrivite, acelea ale Duhului.

Orice predicator din ţară are o predică despre cuvintele lui Pilat, „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” (Matei 27:22). Ei o folosesc încercând să-i dovedească păcătosului că mântuirea sufletului lui stă în întregime în decizia lui pentru Isus sau împotriva Lui. Dar foarte puţini sunt suficient de cinstiţi ca vreodată să predice despre răspunsul pe care l-a dat Isus acestor cuvinte ale lui Pilat. Isus i-a spus lui Pilat, „N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus” (Ioan 19:11). Aşa este, păcătosule, eşti în mâinile unui Dumnezeu care face ce vrea, când vrea, cui vrea, şi nu este responsabil faţă de nici un om pentru acţiunile Lui. I-a spus lui Moise, „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea...Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” (Exod. 33:19). Charles Spurgeon, unul din cei mai mari predicatori după Pavel, a zis, „Propovăduirea doctrinelor alegerii, chemării eficiente şi răscumpărării personale ori vor face un om atât de mânios încât se duce acasă şi nu poate dormi din cauza urii, ori îl aduc la smerenie, simţind imensitatea lucrurilor pe care le-a auzit. În oricare caz îl provocă şi-l tulbură nu temporar, ci într-un mod de durată. Aceste doctrine îl bântuie, el aruncă înapoi cu piciorul într-un ţepuş, şi adesea Cuvântul intră forţat în sufletul lui. Ştiu că mai mulţi oameni au avut de câştigat printr-o predică care i-a deranjat decât printr-o predică plăcută lor. Căci fiind supăraţi au cugetat adânc adevărul şi acesta şi-a ars drum în inimile lor.”

III. Cei păcătoşi se împotrivesc termenilor de mântuire ai lui Dumnezeu. Oamenii nu vin la Hristos din cauza termenilor Lui de mântuire. Pocăinţa şi credinţa erau, sunt, şi vor fi întotdeauna ale lui Dumnezeu. Pocăinţa de păcat şi credinţa în sângele vărsat al lui Hristos sunt necesare şi nu trebuie lăsate deoparte din mesajele noastre. Bărbaţii şi femeile necredincioase îşi iubesc păcatele şi urăsc legea şi neprihănirea lui Dumnezeu. Omul de rând ar fi gata să accepte o mântuire de la foc dacă ar putea să o aibă şi să-şi păstreze şi păcatele. Ceea ce te-a îndepărtat de Dumnezeul tău este păcatul. Păcatul este ceea ce urăşte Dumnezeu şi ce iubeşte omul. Oamenii nu se duc în iad pentru respingerea lui Isus, ci pentru păcatele lor. Se răspândesc azi afirmaţiile nebiblice că importantă „acum nu mai este chestiunea păcatului, ci chestiunea identităţii Fiului”1, şi „singurul păcat care va trimite un om în iad este respingerea lui Isus”. Amândouă afirmaţiile n-au nici un cuvânt adevărat în ele. Sunt milioane de oameni azi în iad şi altele milioane în drum spre iad care n-au auzit nici o dată de numele lui Isus Hristos, darămite istoria morţii Lui pe cruce. Aceşti oameni nu s-au dus în iad pentru respingerea cuiva de care n-au auzit, ci s-au dus acolo şi se duc acolo cu miile zilnic ca plată pentru păcatele lor. Dumnezeu trimite oameni în iad ca să-i pedepsească pentru păcat. Plata păcatului încă este moartea. Cuvântul încă declară că sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Dacă singurul păcat care va trimite un om în iad este respingerea lui Isus, deci păgânul care n-a auzit niciodată nu este pierdut şi Dumnezeu este obligat să-l ia în cer. Să ne întoarcem la Biblie, predicatorilor, oamenii n-au să accepte o jumătate de adevăr, trebuie să aibă tot adevărul şi nimic altceva decât adevărul.

Ioan Botezătorul a venit strigând împotriva păcatului. Mă rog ca Domnul să ne dea oameni ca Ioan Botezătorul, căci aceasta este nevoia acestei generaţii. Oamenii urăsc pe Dumnezeu, urăsc legile Lui sfinte, urăsc poruncile Lui, şi iubesc păcatul. Nu vor veni la Hristos pentru că urăsc termenii Lui şi nu se vor supune lor. Nu-şi vor lăsa jos armele de război şi răzvrătirea până când Duhul lui Dumnezeu nu le va descoperi inimile, şi îi va dezbrăca de hainele lor mânjite prin care se socotesc neprihăniţi, şi va distruge toate temeliile lor false. Dumnezeu să ne dea azi predicatori care vor izgoni pe cei păcătoşi din refugiul minciunilor lor şi-L vor înălţa pe Dumnezeul Bibliei.

• 1. Joc cu cuvinte în limba engleza: "no longer the sin question now but the son question"

Preluat de pe NumaiHarul.org