Suflet descătuşat

-       “Aşa e cel mai bine!” -

Picioarele îmi hoinăreau pe potecile sufletului încătuşat în propriile legături păcătoase.

Credeam că sunt doar eu… şi atât, că sunt singură, dar nu! Chipuri neiubite, pizme, fapte rele, atitudini greşite, înşelătoare, cuvinte îndoielnice erau păzite cu străşnicie în cămăruţe tainice, ferite de priviri indiscrete.

Ochiul uman nu putea pătrunde înlăuntrul meu. Masca afişată, atât de spirituală, era suficientă pentru a păstra aparenţele.

Dar ochiul Tău mă vedea… El pătrundea dincolo de ceea ce izbeşte ochiul, până în cel mai ascuns colţişor al sufletului. Şi ceea ce vedeai nu Te încânta…

Ah, aş fi vrut atât de mult să îţi plac, să fii mulţumit de mine! Dar ochii Tăi blânzi erau întristaţi. Ştiam că eu eram pricina tristeţii din ei şi îmi era aşa de ruşine!

Faptul acesta mă durea… Credeam că sunt bine, că înfăptuiesc binele… dar răul sta strâns lipit de mine.

Şi luptam… mă luptam cu pumnul în vânt dar prin propriile eforturi nu mă puteam elibera din lanţurile păcatului… Şi mi-am îndreptat sufletul spre Tine; sufletul meu pradă neputinţelor…

Şi atunci am văzut o cruce şi pe ea erai Tu… Mă îngrozea gândul că eu Te răstignisem, gravitatea acestui fapt mă copleşea… Dar în acea clipă efemeră, ochii Tăi i-au întâlnit pe-ai mei şi buzele Tale mi-au şoptit: “Aşa e cel mai bine!”

Actul Tău de totală dăruire de Sine, de lepădare şi acceptare a voii Tatălui iubit îmi dărui curaj şi speranţă de salvare. Puteam fi altfel: un suflet nou, prin jertfa dragostei Tale. Mi-am smerit sufletul chinuit sub crucea Ta şi am rostit cuvintele pe care aşteptai să le auzi. Aceleaşi cuvinte: “Aşa e cel mai bine!” şi am primit harul Tău înnoitor. 

Cristina Magdalena Frâncu