"Într-o noapte, am lucrat din greu ca să asist o mamă la naştere, dar, în ciuda tuturor stradaniilor, ea a murit lăsând în urmă un bebeluş mititel, născut prematur, şi o fetiţă de doi ani, plângând. A fost dificil să păstrăm bebeluşul în viaţă, deoarece nu aveam incubator fiind o zonă fără electricitate. Cu toate că ne aflam la ecuator, nopţile erau deseori friguroase şi înşelătoare. Una din moaşele studente s-a dus după cutia pe care o aveam pentru asemenea copii şi după un scutecel de bumbac. Cealaltă s-a dus să pună lemne pe foc şi să aducă sticla cu apă fierbinte. S-a întors însă supărată, deoarece în timp ce umplea sticla,  aceasta s-a crăpat. Cauciucul se distruge uşor în climatul tropical. Şi era...ultima noastră sticlă specială pentru apă fierbinte.

Bine! i-am spus, pune copilul cât se poate mai aproape de foc ca să fie în siguranţă şi tu culcă-te între bebeluş şi uşă, ca să-l aperi de curent. Misiunea ta este să ţii copilul cald.

Următoarea zi, în jurul prânzului, m-am dus să mă rog cu copiii orfani aşa cum făceam în majoritatea zilelor. Le-am dat sugestii pentru rugăciune şi le-am spus şi de bebeluş. Bebeluşul putea muri imediat dacă făcea friguri. Le-am spus şi despre sora lui de doi ani, care plăngea pentru că mama ei a murit.

O fetiţă de zece ani, Ruth s-a rugat astfel: "Doamne, Te rog, trimite-ne o sticlă specială de apă. Nu mâine căci e prea târziu ci chiar în după amiaza aceasta. Şi dacă tot Te ocupi de aceasta, trimite, Te rog şi o păpuşică pentru fetiţă, astfel încât să ştie că Tu te gândeşti la ea".

Ascultând-o, am fost pusă într-o situaţie dificilă... puteam să spun din toată inima AMIN,  dar pur şi simplu nu credeam că aşa ceva e posibil. O, da, ştiam că El poate face orice, dar sunt şi limite...Singurul mod prin care ar fi putut răspunde, era primirea unui pachet de acasă. Eram în Africa de patru ani şi nu primisem nici un pachet până atunci. Şi chiar dacă aş primi unul, cine ar pune o sticlă specială de apă fierbinte pentru bebeluşi?  Eram doar la Ecuator!

La jumătatea după-amiezii, în timp ce predam asistentelor, cineva m-a anunţat că era o maşină chiar în dreptul casei mele. Când am ajuns, maşina plecase, dar acolo, pe verandă era un pachet mare...am simţit lacrimile adunându-se în ochii mei.

Am trimis după copiii orfani să desfacem împreună pachetul. Curiozitatea şi emoţia erau mari. În jur de patruzeci de ochişori priveau cu atenţie cutia mare de carton. Întâi, am scos pluovere împletite, frumos colorate. Le străluceau ochii în timp ce le împărţeam. Am găsit şi bandaje tricotate pentru pacienţii leprozeriei. Apoi am găsit o cutie cu stafide- aveam să umplu un cuptor cu minunate chifle pentru weekend!

Când am introdus din nou mâna, am simţit... ce ar fi putut fi? Am apucat şi am scos afară din cutie - da, o sticlă de cauciuc pentru apă fierbinte destinată nou-născuţilor!  Ruth era în primul rând al copiilor ce mă priveau. S-a repezit lângă mine zicând: "Dacă Dumnezeu a trimis sticla, trebuie să fie şi păpuşa!" Începu singură să scotocească şi în clipa următoare, scoase o păpuşă mică, îmbrăcată minunat.

Ochii îi străluciră! Nu se îndoise deloc... acel pachet călătorise timp de cinci luni.

Fusese trimis de fostul meu instructor de la Şcoala Duminicală, care a auzit şi a ascultat de îndemnul lui Dumnezeu de a trimite o sticlă pentru apă fierbinte chiar la Ecuator.

Şi o fetiţă pusese în acel pachet şi o păpuşă pentru un copil african- cu cinci luni înainte- ca răspuns la rugăciunea plină de credinţă a unei fetiţe de zece ani care a spus: "...în după amiaza asta!...".

"Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde"

Helen Roseveare, doctoră şi misionară în Zair, mărturie spusă în Biserica Baptistă Thomas Road de Jerrz Falwell