Acesta nu este un eseu peste care să-ţi arunci privirea. Acesta este un mesaj. E un mesaj pentru toţi cei care la un moment dat şi-au pierdut busola vieţii. Un mesaj pentru acei copii spirituali cărora li s-a terminat brusc copilăria spirituală, cărora un eveniment le-a schimbat lumea şi gândirea pentru totdeauna.

   Voi, cei care v-aţi născut din nou şi apoi aţi fost botezaţi în suferinţă, voi ştiţi ce înseamnă să nu mai aveţi niciun sprijin în mintea voastră în afară de nădejdea în Hristos

   Toţi cei născuţi din Duh au nevoie de o perioadă de adaptare la realitatea nouă în care trăiesc,exact ca bebeluşii în primele lor luni de viaţă. Când brusc, realizezi că realitatea imediată nu e cea în care ţi-ai construit visele, că realitatea e mult mai crudă decât ţi-ai imaginat, că realitatea crudă este că lumea întreagă moare în păcat şi că în jurul tău, oamenii dragi pe care odată i-ai admirat sunt prinşi în capcana naturii lor decăzute şi zac fără suflare de Viaţă în păcat, că soarele acestei realităţi apune, că întunericul spiritual e din ce în ce mai gros, şi că tu, cel care abia te-ai născut din nou, nu poţi face nimic...

   Apoi, cumva, te adaptezi datorită focului primei iubiri dar, tot nu poţi face nimic, doar să te rogi...Şi după mii de rugăciuni, în loc să-ţi fie netezită calea, se întâmplă ceva îngrozitor. Poate cineva drag te părăseşte într-un fel sau altul, poate cineva drag se îmbolnăveşte grav, poate ţie ţi se întâmplă ceva, poate o sarcină pierdută, poate un soţ sau o soţie căruia nu-i pasă de schimbarea ta sau de Hristos, poate un copil rebel...poate...poate...Şi atunci eşti botezat în suferinţă dar nu ştii să primeşti botezul şi începi să-L întrebi: de ce eu?, de ce tocmai acum?, de ce el/ea?, de ce lui?, de ce mie? - Doamne mare, e doar un copil!!!

   Şi plângi. La început de ciudă şi furie, apoi de tristeţe şi amărăciune, apoi, de dor...şi la un moment dat te simţi golit şi nu mai poţi...Nu mai poţi să gândeşti sau să te rogi, nu mai poţi să-i asculţi pe alţii şi te închizi în tine pentru că, pur şi simplu nu mai poţi.

   Vouă, care lăcrimaţi citind acest mesaj, vouă vă scriu, ascultând un îndemn interior. Nu vă pot da exemplul personal deşi, sunt atâtea lucruri care mă apasă...O, Doamne...

   Pot doar să vă dau câteva citate: 

   Ioan 16:20 " Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui,iar lumea se va bucura; vă veţi întrista dar întristarea voastră se va preface în bucurie."  

   Ioan 16:22 " Tot aşa şi voi:acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră."

Ioan 16:32-33 " Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când vă veţi risipi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea."

   Luca 12:35-37 " Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă."

  Apocalipsa 7:14-17 "...Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”