"Să vă iubiţi unii pe alţii toată viaţa voastră, să-l luaţi din când în când pe micuţul Hans în braţe pentru mine...iar dacă tata va fi şi el închis, să aveţi grijă unul de altul...Domnul să vă păzească pe toţi ca să fiţi uniţi".

Cu puţin timp înaintea execuţiei, Maeyken Wens i-a scris băiatului ei cel mare de 15 ani, cerându-i să aibe grijă de frăţiorii şi surioarele lui mai mici, în special de Hans, cel mai mic. De asemenea, l-a îndemnat să-l urmeze pe Isus întocmai cum făcuse ea, chiar dacă lucrul acesta ar fi însemnat suferinţa vremelnică a închisorii şi a morţii. Ea spera să-l revadă pe Adriaen în Noul Ierusalim.

Din închisoarea în care se afla, Maeyken a scris două scrisori lui Adriaen, două soţului ei, pastor, şi una prietenului lor Jan de Metser. Sunt printre cele mai mişcătoare scrisori încondeiate în închisoare, deoarece ea îşi exprimă în ele propriile emoţii în faţa morţii care se apropia.

Era bucuroasă de curajul insuflat în faţa inchizitorilor ostili din curtea de judecată. Spera într-o viaţă mai bogată, ce avea să vină în curând. Însă perspectiva morţii o îngrozea şi pe ea. Era o victimă ce trăia în aşteptarea execuţiei, oscilând între disperare şi speranţă.

Deşi în acea perioadă rata alfabetizării era scăzută, erau printre femeile credincioase câteva care ştiau să scrie şi să citească. Printre acestea, s-a numărat şi Maeyken Wens din Antwerp, Olanda. Doar una din epistolele ei trimise din închisoare, a supravieţuit în forma sa originală.

Ea recomanda fiului cel mare să păzească învăţătura tatălui lui, ceea ce ne arată că Mattheus, soţul ei, era un creştin autentic. Îşi invitase soţul să o viziteze în închisoare, avertizându-l de costurile ridicate ale unei astfel de vizite dar şi de riscul de a fi chiar şi el arestat. Faptul că nu a veniit în vizită, şi nu a fost prezent la execuţia soţiei, ne poate face să credem că acesta, a fugit, ascunzându-se, pentru a-şi salva viaţa.

Doar copiii ei minori nu erau în pericol de a fi arestaţi, Adriaen venind la locul execuţiei purtând în braţe pe micuţul Hans.

Acesta însă, a leşinat, revenindu-şi abia după ce trupul mamei lor a fost mistuit de flăcări..

Cu inima plină de durere, s-a arucat peste cenuşa rămasă, găsind în ea holz-şurubul cu care călăul prinsese limba de cerul gurii împiedicând-o sa mai poată depune o ultimă şi "bună mărturie" verbală.

Din epistolele ei, se putea uşor discerne esenţa convingerilor lor:  botezul pe baza credinţei personale, autoritatea Bibliei, proeminenţa Noului Testament, ucenicia în şcoala lui Isus, disciplina exemplară în cadrul comunităţii, trăirea în simplitate, respingerea violenţei, a războiului, acceptare suferinţei nedrepte şi mărturisirea Evangheliei.

Maeychen Wens, Antwerp, 1573