Oamenii cu adevarat smeriti se fac rareori vinovati de judecati pacatoase, pentru ca au o perspectiva echilibrata asupra lor insisi si asupra celor din jur. Ei inteleg si traiesc cuvintele lui Pavel din Romani 12: 3 :

…..[ fiecare din voi ] sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine…..

    Acesti oameni sunt constienti ca au ei insisi puncte tari si puncte slabe si ca se lupta cu pacatul, atat la nivelul atitudinii, cat si la nivelul comportamentului, in anumite domenii ale vietii lor. Ei stiu ca sunt departe de a fi perfecti si recunosc atat nevoia de a fi slujiti de altii, cat si si pe cea de a sluji ei insisi altora. Ei sunt capabili sa se bucure de victoriile si de succesele altora, fara sa se simta amenintati deoarece stiu ca Dumnezeu foloseste o varietate de daruri si personalitati pentru a intari Trupul lui Cristos si pentru a-si aduce slava .

    Deoarece oamenii smeriti au o perspectiva echilibrata asupra vietii si lucrarii lor, ei tind sa fie mai rabdatori cu altii si sa-i accepte in ciuda pacatelor si defectelor lor. Aceasta nu inseamna ca nu-i provoaca pe  altii sa invinga aceste caracteristici negative, dar actioneaza cu rabdare si cu dragoste , stiind ca sfintirea este un proces de lunga durata. Oamenii smeriti nu ii desconsidera sau eticheteaza pe ceilalti din cauza pacatelor lor. Ei recunosc domeniile in care cei de langa ei au crescut si s-au maturizat, cand acestea sunt evidente si se roaga cu credinta ca aceste calitati sa se extinda si in alte domenii din viata lor.

    In plus, oamenii smeriti recunosc potentialul altora de a-L slavi pe Dumnezeu si  a-I glorifica Numele, in ciuda limitarilor si defectelor lor. Ei recunosc darurile spirituale pe care le-a daruit Domnul altor credinciosi, chiar daca acestea sunt in stadii incipiente de dezvoltare si inteleg ca Domnul cheama adesea oameni imperfecti sa realizeze lucrari semnificative pentru Gloria Sa .

    Acesti oameni aleg sa urmeze indemnul lui Pavel din Filipeni 2: 3 :

    Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai presus de el insusi.

    In loc sa-I judece pe ceilalti pentru pacatele si lipsa lor de maturitate, ei se concentreaza pe edificarea altora , ajutandu-i sa-si atinga potentialul maxim in Cristos. Un om smerit recunoaste ca, la urma urmei, viata si lucrarea altcuiva poate fi mai semnificativa decat a sa si se bucura de realizarile fratilor si surorilor lui in Cristos.

    In 1980, cand mi-am inceput pregatirea teologica la Trinity Evanghelical Divinity School, am avut privilegiul sa il am ca profesor la primul curs de teologie pe cel care a fost dr. Kenneth Kantzer. Dupa ce mi-am luat licenta la o universitate stat, eram entuziasmat ca voi avea ocazia sa studiez Cuvantul lui Dumnezeu, iar dr. Kantzer era un profesor remarcabil. Insa nu toti studentii au primit cu entuziasm invataturile lui. Unii student, care isi luasera licenta in Biblie si in teologie inainte de a studia la Trinity, se raportau diferit la invataturile lui. Imi amintesc ca argumentau cu vigoare si cu pasiune, intr-un mod care se invecina uneori cu obraznicia. Ceea ce m-a frapat insa este ca acest om matur al lui Dumnezeu raspundea intotdeauna cu blandete, cu rabdare si cu o smerenie evidenta. In inima lui el nu-I judeca pe studenti, ci stia ca Dumnezeu mai avea inca de lucrat in vietile lor. Desi recunosc ca am uitat multe din detaliile prezentate in cursurile lui, imi amintesc si acum exemplul smereniei  acestui barbat si dascal crestin . De fapt, unii studenti de aici, din Indonezia, mi-au spus ca apreciaza blandetea si rabdarea cu care raspund intrebarilor studentilor mei, o deprindere pe care am dobandit-o imitand comportamentul doctorului Kantzer fata de studentii lui.

    Cand nutrim judecati pacatoase la adresa altora, suntem de obicei manati de mandrie si, in unele cazuri, de propria noastra nesiguranta. In oricare din aceste situatii, ne indepartam de scopul lui Dumnezeu pentru noi. Mai mult , atunci cand ii judecam pe altii, ne concentram  atat de mult asupra pacatelor  si defectelor fratilor si surorilor noastre, incat le uitam pe ale noastre. Prin urmare, perspectiva noastra se distorsioneaza si nu exprima atitudinea de smerenie pe care doreste Dumnezeu s-o vada in fiecare dintre noi.