Nimănui nu-i mai pasă de cei nevoiaşi.Asta e mai clar ca niciodată.Fiecare trăieşte pentru el şi cheltuie banii pe nevoile sale.Multora li se pare MARE lucru când un cerşetor îmbrăcat în zdrenţe le cere un leu.Ce mare avere a îndrăznit să cerşească.Nu înţeleg cum putem trece nepăsători pe lângă omul acela sărac care locuieşte pe străzi,şi să fim nemulţumiţi că încearcă şi el să-şi ducă existenţa aşa cum poate.Fiecare om îşi are povestea sa şi fiecare merită să fie respectat!Cu toţii suntem egali,chiar dacă ne considerăm superiori.Bogaţii se cred mai inteligenţi decât restul,însă înţelepciunea săracului îi face de râs.De la o vreme încoace am observat multe lipsuri în viaţa noastră.Deşi aparent avem tot ce ne trebuie,parcă lipseşte ceva.Dărnicia şi dragostea de a sluji celuilalţi a fost înlocuită cu dragostea şi dăruirea de sine.Nu ne facem bine decât nouă şi nu ne iubim decât pe noi.Ce să mai rămână atunci şi pentru fetiţa aceea care este obligată să se prostitueze? Sau de băieţelul acela care este învăţat să ucidă?Sau pentru cei orfani?Dar ce să mai vorbesc de bătrâni!Mai bine ne batem joc de ei şi ne facem că nu auzim strigătul lor.Este dureroasă această nepăsare,dar şi mai tare Îl doare pe Dumnezeu.Parcă ne simţim iritaţi când cineva ne vorbeşte de cei săraci şi desconsiderăm pe cei ce,din dragoste,au ales să le slujească celor mai nedoriţi oameni de pe pământ.În plus,aplaudăm pe cei ce dispreţuiesc pe cei mai "inferiori".Şi de ce?Nu mai luăm apărarea omului nedreptăţit şi nu mai suntem drepţi.Ne este teamă de gura lumii,din nou.Ce va zice X,cum mă va bârfi Y şi cât de ciudat voi fi,sunt doar câteva din temerile ce iau fiinţă în vieţile noastre,nu doar în gânduri. În loc să fim puternici,cum ne place să ne lăudăm că am fi.Şi în loc să iubim,că tare mult ne place să mai vorbim despre dragoste,noi suntem exact opusul a ceea ce am vrea să fim.Atâta timp cât vom trăi pentru eu-l nostru,nu vom fi nicicând fericiţi.Vom afişa doar un zâmbet superficial şi o frumuseţe falsă.Limba noastră va fi înmuiată într-un venin de moarte,iar sufletul va fi umplut de ură.Fericirea adevărată o vom afla atunci când vom muri faţă de nevoile noastre şi când vom învia faţă de Isus.Când nevoile celui de lângă noi vor fi mai presus decât nevoile noastre.Când dragostea(şi nu cuvântul),va inunda fiinţele noastre.Până atunci,nepăsarea noastră va fi durerea lor.Dar mai presus de toate,sfâşierea inimii lui Dumnezeu şi consecinţa acesteia. www.intrebarileinimii.blogspot.com