Acum 5000 de ani, oamenii nu scriau scrisori cu cerneală pe hârtie şi nici cu literele alfabetului folosit astăzi. În acel timp erau folosite caracterele cuneiforme - fiecare silabă îşi avea simbolul ei.

Trei linii cu caractere cuneiforme asiriene şi babiloniene înseamnă: "Nebucadneţar, fiul cel mai mare al lui Nabopolasar, împărat al Babilonului, eu sunt!"

Aceste simboluri au fost ori cizelate în piatră ori gravate în lut, care după aceea a fost ars. Mii de table de lut şi coloane de marmură înscrise cu caractere cuneiforme au fost găsite ca urmare a excavării oraşelor de mult dispărute şi îngropate sub nisipul deşertului.

Egiptenii au inventat un alt fel de a scrie, numit hieroglific, care de asemenea s-a descoperit printre inscripţiile piramidelor.

După multe eforturi arheologii au reuşit să descifreze cele mai vechi scrieri ale omenirii.

În secolele următoare, pe lângă lut, piatră şi lemn, hârtia, care era făcută din măduvă de papirus, a fost folosită ca material de scris. Mai târziu a fost folosit şi pergamentul (piele de animal special preparată).

La început, oamenii scriau pe suluri, pentru că încă nu se ştia cum să se lege foile separate într-o carte.

Moise a fost primul scriitor al Bibliei. Citim în multe locuri că Dumnezeu i-a dat însărcinarea să scrie într-o carte (aceasta fiind un sul) lucruri care se întâmplaseră. Poporului din Israel i s-a dat privilegiul să strângă şi să păstreze cu grijă diferitele cărţi ale Bibliei. Cu aproximativ 400 de ani înainte de naşterea lui Isus, Vechiul Testament a fost terminat. A fost scris în limba ebraică. Câteva părţi scurte din Ezra şi Daniel au fost scrise în limba arameică. Numai după ce Domnul Isus a trăit ca om pe pământ au fost scrise şi epistolele Noului Testament, şi aceasta în greacă, pentru că era limba universală a acelui timp.

Aproximativ 100 de ani după Hristos, Noul Testament a fost terminat.

Moise a trăit aproximativ 1500 de ani înainte de Hristos, şi de aceea se poate spune că Biblia a fost scrisă de-a lungul unei perioade de 1600 de ani.

În această perioadă de timp au fost scrise şi alte cărţi, dar care nu aparţin Cuvântului lui Dumnezeu.

Cum ştim aceasta? Credincioşii, conduşi de Duhul lui Dumnezeu, şi-au dat seama foarte curând ce cărţi aparţineau Bibliei şi ce cărţi nu aparţineau.

Creştinii au ştiut cum să facă deosebirea între cărţile canonice (sau autentice) şi cele apocrife (sau neautentice).

Unele cărţi apocrife sunt bune de citit, dar un cititor atent foarte curând va observa: "Nu, aceasta este diferită de Biblie, sunt poveşti fantastice, lucruri caraghioase şi greşeli, lucruri care  nu se găsesc în Sfânta Scriptură!".

Cu aproximativ 500 ani în urmă, arta tipăritului a schimbat lumea. În timpurile de dinainte, dacă cineva dorea să aibă o Biblie, trebuia s-o copieze. Nu oricine ştia să scrie, de aceea trebuia s-o dea la cineva care putea s-o copieze. Aceasta lua mult timp şi era foarte scump. Cineva care cumpăra un manuscris (scris de mână) îl dădea să fie copiat timp în care se făceau multe greşeli, de aceea era necesar să se obţină manuscrisele cele mai vechi pentru că, cu cât se apropiau de scriitorii originali, cu atât era mai mare siguranţa că textul este nealterat.