A fost anuntata cu mult inainte ca va ramane singura acasa pentru cateva ore bune. Se tot intreba ce putea sa faca in tot acest timp; nu stia daca vroia sa se duca la o plimbare cu prietenii, sau sa faca ceva care sa-si omoare timpul.

             Dintr-o data, cufarul acela care zacea aruncat in coltul cel mai intunecat, o tot necajea...sa-l deschida. Ramase naucita la vederea dezordinii, a mizerii si a prafului adunat in cufarul cu amintiri. Pur si simplu se stia o fata ordonata si chiar ingrijita, dar asa ceva nu mai vazuse la ea... era chiar hotarata sa faca ordine. Erau amintiri zdrentuite, pline de praf si amintiri pe care nu le mai puteai distinge, nu stiai ce a fost acolo. Disperarea se citea pe fata ei! Incepuse sa caute amintiri care o facusera fericita candva, amintiri care ii aminteau de inocenta si gingasia de altadata, lucruri care nu ar fi crezut ca le-ar putea uita, dar ele nu mai erau...in zadar le cauta. In disperarea ei, daduse de acele amintiri care i-au produs multa suferinta, acele memorii care nu a lasat-o sa se bucure din plin de viata, intamplari care se chinui zi si noapte sa le uite, si totusi ele erau acolo, erau intacte...unele le lua in maini si le strangea cu toata puterea pentru a le distruge pentru totdeauna, dar ele ramaneau la fel de crude ca si odinioara...

              Unele aratau atat de rau, la colturi erau indoite si rupte, altele sterse incat nu mai puteai deschide nici macar o pagina, altele erau neclare, nu stia ce sunt cu ele, sau isi amintea doar franturi...erau jalnice la vedere... timpul isi pusese ampreta pe ele...se vedea ca au un handicap sever...

              Dar era hotarata sa nu se dea batuta, trebuia sa-si amintesca unde a lasat ultima data acele amintiri. In sfarsit le gasise... era chiar panicata ca ar putea ramane si fara ele. Le lua cu multa atentie din coltul acela negru si le strese de praful gros...era fericita ca au ramas in cufar...

              Acele amintiri au ramas neatinse, iar ea era nemiscata in fata lor. Incepuse sa topaie cu ele in mana, era atat de fericita ca a ramas doar cu ele...Erau chiar amintiri frumoase, stia ca o sa isi aduca aminte cu placere de acele clipe minunate si chiar pline de viata. Atat de multe invatase din acea experienata de viata... Acum selecta cu atentie unele dintre ele, le luase doar pe acele care nu ar fi vrut sa le uite nicicand si le duse la inima, stia ca acolo vor fi in siguranta. Se simtea cu adevarat libera...

              Amintirea este intotdeauna un loc de intalniri!