Am vazut in mai multe randuri secvente din Omagiul adus de 23 August 1984 care dintr-o sarbatoare nationala devenise la un moment dat o sarbatoare particulara a tovarasului Ceausescu. Si am incercat sa descifrez pe fata lui ce simtea si ce credea acest om simplu, banal, care se "cultivase" in mare parte cu scrierile lui Dobrogeanu-Gherea si care devenise prin jocuri politice si un noroc chior, sef de stat... Ce simtea cand cateva mii de persoane il slaveau, mai ceva decat pe un zeu?...Ce traia in momentele in care oamenii i se inchinau?...

Ateismul a eliminat sau a incercat sa o faca, pe Dumnezeu, Biserica, traditiile religioase, dar nu a eliminat inchinarea. Pentru ca indiferent de ce culoare politica au cei ce guverneaza e nevoie de inchinare. Bineinteles nu de inchinarea adusa  lui Dumnezeu, ci lor. Poate si pentru ca omul are in inima aceasta dorinta, mai presus de ratiunea atee. Dar o poate perverti, o poate incatusa si aduce in intunericul ideologic si spiritual...

Carl Sagan spunea odata despre oamenii primitivi care se inchinau Soarelui, el care era un ateu convins, ca acei oameni nu erau prosti. Desigur ca nu erau prosti. Spre deosebire de ateism rece si arogant, acei oameni recunosteau ca nu sunt buricul Universului si ca este o forta superioara deasupra lor, chiar daca isi alesesera o farama din creatie careia sa se inchine si nu Creatorului ei. Ateu insa se poate considera fiinta superioara care exista in Cosmos, caci gandirea si vointa sa ii dau dreptul sa creada si sa modeleze orice, inclusiv pe sine. Dar fiindca inchinarea inseamna sa te prosterni in fata a ceva superior, o va face ingenunchind in fata eului sau!

Probabil ca oamenii care accepta inchinarea se simt zei. Nu e ceva nou. Biblia ne spune despre moartea lui Irod in Fapte 21: 21-23: <<Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”. Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi.>> Inchinarea ii transforma pe oameni. O inchinare adevarata il aduce pe om in preajma lui Dumnezeu...Una falsa nimiceste sufletul. Dar cel care accepta sa fie slavit de oameni se afla intr-o primejdie de moarte. Il vedem pe Irod pedepsit de un inger. Il vedem pe Ceausescu sfarsind ucis nu de mitraliere, ci in primul rand de minciuna pe care si-o adminstra singur. Muammar Gadhafi a trait aceeasi minciuna si a murit de aceeasi minciuna. Minciuna ca oamenii din tara ta, ba chiar planeta intreaga te iubeste si e gata sa moara pentru tine. 

Cred ca mi-ar fi rusine daca as fi in locul acestor lideri...M-as intreba ce merit as fi avut ca cineva sa imi recite versuri sau sa imi cante cantece de slava. De ce desfintand religia ma trezesc infiintand una noua in care eu sunt noul zeu.

Un filosof francez dorea sa creeze o noua religie, dar nu reusea sa ii atraga pe francezii cu ea. Printul Talleyrand auzindu-l cum se plangea de nepasare compatriotilor lui la adresa noii religii, i-a replicat ca nu e greu de loc trebuie doar sa stii cum sa procedezi. Ca sa aiba impact filosoful ar trebui sa le predice aceasta veste "buna" noroadelor, sa vindece bolnavii, sa hraneasca multimiile cu cateva paini, sa se dea sa fie rastignit pentru pacatele lor si a treia zi sa invieze. Filosoful s-a suparat pe inteligentul print, insa Talleyrand a avut dreptate. Caci crestinismul este mai mult decat o religie a gandurilor filosofice, mai mult decat o religie frumoasa. Mai mult decat o religie a maximelor si a vorbelor de duh. Ea contine Adevarul. Si acest Adevar se reveleaza de cate ori inima se inchina in duh. Dar cand vezi piete publice pline de oameni care aplauda si ovationeaza fiecare cuvant iesit din gura celor ce se cred El lidero massimo, care plang isteric la moartea acestora te intrebi daca nu exista o pedeapsa divina atunci cand acceptam sa ii slavim, iar saracia si tragedia acestor natiuni nu isi are cumva sursa nu in faptul ca e seceta sau ca economia mondiala nu functioneaza, ci ca noi oameni ne place sa slavim alti oameni pentru o bucatica de paine, umilindu-ne, coborand sub orice demnitate umana putand sta alaturi de vitele din grajd mai degraba, decat sa spunem ca psalmistul ca El ne-a creat cu putin mai prejos decat pe ingeri. (Evrei2:7).

In filmul Enemy at the gates  e un dialog aproape amuzant dintre liderul politic din Stalingrad, Nikita Hrusciov si un tanar lunetist Zaitev in iarna lui 1942-1943. Viitorul conducator al URSS-ului il invita pe tanarul sniper sa ii povesteasca tatucului Stalin actiunile sale de luptator. Desigur Stalin nu era prezent, dar prin intermediul unui tablou urias acesta putea sa auda si sa-l vada pe soldatul care lupta atat de eficient cu germanii. Nu! filmul nu apartine de domeniul fantastic si nici macar de cel stiintifico-fantastic. Ci de o relitate amara. O experienta relativ asemanatoare am trait si eu cand am fost obligat sa ma duc trimis de liceu la o intrunire politica prin 1986 si in care au luat cuvantul tot felul de politruci locali. Era insa ceva interesant acolo. Cineva din ultimul rand ii facea semn unei doamne din prezidiu care ridica toata sala in picioare pentru ca sa il ovationeze pe tovarasul Ceausescu din doua in doua minute. Am apludat si eu, o spun spre rusinea mea, dar nu l-am slavit cu buzele pe acest om care semana tot mai mult cu un dumnezeu pamantesc. Ceausescu nu era acolo. Dar oamenii i se inchinau la fel de intens de parca ar fi fost. Vedeti cum inchinarea nu mai era doar pentru un om mandru, ci pentru un zeu, care prelua in mod "spiritual" slava care i se aducea. O mai spun spre finalul partii a doua a articolului meu cum am mai spus-o: Daca credeti ca ateismul chiar este ateu, mai ganditi-va odata! Ateismul nu este doar o minciuna, ci chiar o nebunie cum spune in Psalmi, pentru ca nu il inlocuieste pe Dumnezeu cu neantul, cu nimicul, ci cu o alta persoana. Indiferent cine este aceea, iar acelei pesoane i se va aduce inchinare religioasa, chiar daca ateul nici macar nu e constient de ea.

http://altarul.blogspot.com