© Stolear Gicu

1.      (I - Parte a lecției – repetarea lecției anterioare) Întrebări, care interoghează scopul vieții pe pământ 

2.      (II –Parte a doua a lecției) Care este scopul vieții omului pe pământ

2.1  ce este scop ?

2.2  Interminabilul ,,de ce ?” al vieții umane

2.3  Scopul Final dă Sens vieții

3.      (III - parte a lecției) Răspuns la întrebarea, care este scopul vieții omului pe pământ

4.      (IV– parte a lecției – întărirea informație ) Arta de-a trăi știind scopul vieții

1.      I –a, Parte a lecției – repetarea lecției anterioare

1.1 întrebări, care interoghează scopul vieții pe pământ

Așa cum vă aduceți aminte la lecția trecută am discutat despre viața omului: ne-am rotit în jurul a  unei întrebări, care este sensul vieții omului pe pământ ? La întrebarea, ce prețuiește omul cel mai mult în viață, singuri ați spus că însăși viața prețuiește. În cele din urmă ați fost surprinși de următoarea întrebare: bine dacă omul prețuiește cel mai mult viața, dar care este scopul vieții lui? Am văzut că ne confruntăm cu întrebări care nu au răspuns, am văzut că posibilitatea de-a pune întrebări întrece pe cealaltă posibilitate de-a răspunde la aceste întrebări. De asemenea întrebarea paradoxală la prima vedere, ea sună în felul următor: dacă omul a fost născut ca să trăiască, de ce atunci el moare? Dar dacă în cele din urmă el va muri de ce a fost nevoie ca el să se nască ca să moară. Vedeți pare un non sens la prima vedere. Știți chiar și cei mai mândri antiteiști, umblă cu capul ridicat falnic sus, însă ei înțeleg că nu vor trăi veșnic și va trebui să suporte realitatea morții, chiar dacă în public se va rupe din toate puterile să ascundă că pe el nu-l preocupă această problemă.

Vedeți ce adevăruri dureroase ? știți, când ne-am născut, nimeni nu ne-a întrebat zicând, auzi tu nu ai dori să te naști? nimeni nu ne-a pus această întrebare, pur și simplu ne-am născut și basta. Noi nu am putut controla acest proces. Ori haideți să întoarcem întrebarea discutată altfel, cine îl întreabă pe om dacă el ar vrea să moară. Nimeni nu arde de dorință să moară, desigur sunt anumiți indivizi, care au astfel de dorință, însă regula este că omul dorește să trăiască, pentru această omul e gata la orice, bani, resurse orice doar ca să trăiască. Priviți, omul se naște nu după voia sa, omul trăiește nu după voia sa, (da desigur deciziile sunt după voia lui, dar însăși viața nu este după viața sa) și omul moare tot nu după voia sa, dragi prieteni am o întrebare, ce se întâmplă aici. În discutarea enigmei date am vrea să continuăm în lecție care ne stă în față.

2.      (II  - Partea a doua a lecției) Care este scopul vieții omului pe pământ ?

2.1   Ce este scop ?

Deci să continuăm lecția noastră de data trecută, ne vom adânci mai departe prin punerea diferitor întrebări, care vor formula întrebare următoare: care este scopul vieții pe pământ ? ca mai apoi să dăm un răspuns la întrebarea pusă de noi, ca la în etapa finală să formulăm niște răspunsuri practice, și utile, care ne vor fi de ajutor, cum să trăim viața noastră, ca ia să aibă sens. Ca privind la viața noastră să vedem că trăim cu un scop nobil.

 Deci, Scop – ce este un el ? scop, de multe ori oamenii încurcă scopul cu dorința. A mirosi o floare este o dorință, însă a o sădi este un scop. O gândire neclară, împrăștiată duce la viață necolorată. Într-un sondaj sa văzut următorul lucru:

Avem oameni din 1 –a categorie, care mereu au timp, ei nicăieri nu se grăbesc, ei nici odată nu abordează tema scopului. Scop, ce-i asta scop ? nu-ți împovăra viața fraiere, trăiește viața-i frumoasă, unde să ne grăbim, oameni purtați de vânturi. Categoria a 2 –a sunt oameni, care nu au un scop anume macro definit clar, dar ei cumva în fiecare zi găsesc câte un scop anume. Spre exemplu soția și soțul, stau și le este plictisitor, la un moment dat soțul,  găsește o învinuire, și începe o discuție de unde nu te-ai luat. Prietenii sau adunat pur și simplu să discute și astfel cum mereu se termină cu bătaie, e clar. Deci acești oameni găsesc ei zi de zi scopuri cu ce trebuie să se ocupe. Grupa III - a Aceștia sunt oamenii, care au scopuri mult prea multe, mereu sunt în alergare, nu au când să se oprească din alergarea lor și să se gândească. Grupa a 4-a cei care e în regulă cu viață, dar la întrebarea întrebărilor nu au răspuns. Sunt chiar în depresii uneori, ei n știu pentru ce trăiesc, ei au sindromul căutărilor, fără rost. Și ultima grupă de oameni sunt oamenii care au găsit un scop, bine definit, în viață și trăiesc conform lui. Fie acest scop creștin, necreștin, viața acestor oameni este ordonată, sunt oameni stabili, cu concepte despre lume și viață bine definite.

Cât de mult ne preocupă pe noi această întrebare ? însă nu trebuie să uităm că scopuri pot fi false și adevărate. Scopul fals, poate fi propus de altcineva, adică tu trăiești după năzuința și mofturile altor oameni, acest scop ne minte pe noi, aceste scopuri mereu ne vor fura din potențialul nostru pus de Dumnezeu în noi. Însă scopul adevărat are mereu tangență cu scopul vieții la nivel macro. El va cheltui puterile voastre, potențialul vostru, talentul dumneavoastră. Este important de știut că toate faptele omului au sens dacă au un scop final, și atunci scopurile micro anterioare sunt îndreptățite. Scopul este ceea ce dă combustibil omului, scopul este ceea ce ăl ajută pe om să treacă prin orice greutate. De aceea femeia e în stare să treacă prin durerea nașterii, pentru că știe scopul, și fiecare din dumneavoastră poate să mărturisească cât este de greu să faci ceva dacă nu știi de ce trebuie acel lucru.

Însă vreau să deschid o altă o altă paranteză aici, când vorbim despre scopuri, omul este mereu tentat, să-și formuleze scopuri peritoare pentru acest pământ. Cum să mă căsătoresc, cum să-mi asigur viitorul etc. În dependență de vârstă se schimbă și scopul. Însă vrem să discutăm azi despre un scop veșnic, pentru veșnicia noastră pentru sufletul nostru, care este legat foarte strâns de viața aceasta pe pământ. Nu vă mirați, dar chiar în rândul creștinilor găsim niște afirmații despre scop chiar mioapă. Întrebarea este următoare din care anume punct, începem să descifrăm care este sensul vieții, sau dacă vreți scopul vieții ? ascultați următoarea istorioară.

Se pune că un băiat tânăr Evreu pe Rudolf, fiind în stare bună socială, având bani, sănătate, reușise deja la o vârstă de 24 de să se realizeze în viață. Însă fără soție, fără copii,atunci El se hotărâse să meargă într0 călătorie de un an împrejurul lumii. În cele din urmă se oprise în New – York, într-un bar, să bea o bere. În cele din urmă de el se apropiase bar - Man –ul, și îi spuse, auzi, știi Chitaenii au fost oameni înțelepți. Rudolf fiind nedumerit, îl întrebă: - și ? – păi ei au spus că o corabie, când se află în mare trebuie să aibă vâsle și ancoră, tu pe acestea le ai. – ceeee ? spuse din nou evreul: - păi, răspunse bar – man –ul că vâslele sunt celea unde tu te îndrepți, care-i scopul vieții, este busola vieții, iar ancora, este ceea pe ce stă viața ta, care-i conceptul tău despre lume și viață. Și atunci tânărul nostru Rudolf sa simțit în mijlocul oceanul vieții fără vâsle și fără ancoră, fără compas, fără hartă, fără nimic, unde bătea vântul poftei sale într-acolo se îndrepta și el.

Priviți istorisirea de sus câtă greutate de sens poartă în ea, câtă enigmă, și câtă nedumerire, dar de ce ? deoarece noi discutăm principalul. Se pare că cei mai mulți oameni fug de această întrebare, niciodată nu au timp, întrebare care le produce disconfort. Dar de ce trebuie să punem această întrebare ? zic ei. Trăiești și basta.

2.2 Interminabilul  ,,de ce ?” al vieții umane

Mica insectă trăiește fără să-și facă griji că nu va avea cine să o îngroape. Un simplu câine care stă legat de cureaua sa, nu poate merge nicăieri, dacă stăpânul său nu-l duce; el la fel nu-și face mari griji că nu va avea cine să-L îngroape. Când piere, piere tot ca un câne și este îngropat tot ca un câine, până la urmă, el nu a fost ținut și hrănit de stăpânul său în zadar, a avut și el menirea sa, să apere casa, lătrând când sunt străini în preajmă. Cât de neplăcute n-or fi auzului, cuvintele următoare, se pare că își cer dreptul în continuitate gândurilor spuse: omul a ajuns la starea unui câine, însă din păcate fără scop. În fiecare zi vrem să avem pâine pe masă, căutăm să ne potolim poftele trupești, ca a doua zi, să meargă același scenariu din nou. De ce atunci noi oamenii  ne comportăm de parcă am fi animale ? în unele momente, când privești în jur înțelegi că fiecare lucru, are un scop. Cana este pentru a bea apă, pixul este pentru a scrie, cartea pentru a o citi, a lua informație din ea. Însă de asemenea pot exista și lucruri inutile, care nu au nici o aplicație. Însă conchidem că cel mai mărunt lucru de pe fața pământului are un scop în sine. Scopul determină anumite legi de interacționare, iar legile fac posibilă relaționarea prin interacționare între obiect și om.  Atunci:

Care este scopul omului pe pământ ? noi știm că menirea fiecărui obiect pe acest pământ, cum el trebui să funcționeze. Privind la corpul uman vedem că omul este compus din multe organe, știm care este rolul inimii, știm pentru ce sunt plămânii, pentru ce sunt picioarele, etc. dar pentru ce însăși omul ?  și privind în jur vedem că omul este înconjurat de o sumedenie de ,,de ce – uri ?”  la care nu are răspuns. Cineva spunea că ar putea suporta o mulțime de ,,de ce – uri?”, dacă ar putea răspunde la un singur ,,de ce ?” Stephen Hawking autorul bestseller-lui său ,,O scurtă istorie a timpului” încheie cartea cu următoarele cuvinte ,,dacă găsim răspuns la această întrebare, el ar reprezenta triumful final al rațiunii umane” pentru că atunci am cunoaște nimicnicia noastră și privind la Dumnezeu vom vedea măreția sensului care este în El. Dragii mei vedeți că ,,ce-ul” furnizează materia din care este făcută existența noastră;  ,,de ce-ul ?” este liantul ce leagă laolaltă lucrurile pentru care trăim și asigură cadrul interpretativ în care înțelegem de ce existăm, în primul rând. Vedeți la prima vedere parcă am fi într-un vid, deoarece de multe ori auzim fraza ,,iată am găsit sensul vieții, iată am găsit scopul omului pe pământ” însă există cumva o unitate de măsură care să ne permită să spunem: iată ,,sensul vieții?” iată ,,scopul vieții” sau suntem condamnați să ne mulțumim cu unități de măsură relative sub aspect cultural, schimbând la nesfârșit punctul de referință și asociind sensul și scopul cu senzația fericirii sau cu dispoziția de moment a fiecăruia. Mă tem să afirm, dar de multe ori această este tot la ce se reduc discuțiile oamenilor, câteodată chiar și a celor ce-l cunosc pe Dumnezeu.

Vreau să ne închipuim un dialog care să ne dezmorțească un pic atenția noastră, însă desigur în continuitatea ideilor noastre. Astfel cum tot vorbim, despre scopul omului, aș vrea să luați în seamă un om simplu, din clasa socială medie. Care are o biografie, nu prea impunătoare. De genul: trezirea,  lucru de luni până vineri, acasă week-end-ul și-l petrece relaxându-se un pic de toată săptămâna și gândindu-se că va trebui din nou să meargă la lucru. Să vedem persoana dată într-un dialog.

Foster : Ce faci Ronny ?

Ronny: Stau și mă odihnesc

Foster: Dar de ce stai și te odihnești ?

Ronny: Ca să am puteri

Foster: Dar pentru ce ție puteri ?

Ronny : Ca să pot să lucrez

Foster: Dar de ce să lucrez ?

Ronny: Ca să fac bani

Foster: dar banii pentru ce ?

Ronny: ca să am pe ce cumpăra mâncare

Foster: Dar mănânci de ce ?

Ronny: Ca să pot mai apoi lucra

Foster: Dar pentru ce să lucrezi ?

Ronny: Ca să am ce să mănânc

Foster: Bun toate aceste lucruri care ți le-am spus de ce îți trebuie ție ?

Ronny: Ca să TRĂIESC

Foster: DAR PENTRU CE TRĂIEȘTI ?

Întrebarea care se ridică aci, astfel cum și singuri ați înțeles. De ce omul în viața aceasta plină de probleme și dureri care se află între punctul  ,,a” sub denumirea de naștere, trebuie să se termine în punctul ,,b” sub denumirea de moarte ? Dacă omul se naște să trăiască de ce El în cele din urmă moare ? Bertrand Russell, care și-a lăsat și el amprenta asupra realității, conchide în cele din urmă că: singura atitudine rezonabilă față de viață e acea disperare neînduplecată și că oricare altă atitudine este doar o formă de seducție a minții. Adică mesajul lui e clar că: nu există nici o ieșire din situația dată, și orice încercare disperată a omului să răspundă la această întrebare, scopul vieții pe pământ, cu răspunsurile găsite, va putea doar să-și seducă mintea, nu mai mult.

2.3  Scopul Final dă Sens vieții

O istorioară chineză povestește că un tânăr pe nume Ben – Yan –Yim, trăia foarte, foarte sărac, nu avea nici măcar pâinea cea de toate zilele. Și într-o bună zi a hotărât să-și pună capăt zilelor și plecase spre un râu, însă pe drum găsise o monedă. S-a bucurat nespus, a plecat spre magazin, și-a cumpărat o pâine și o floare. Și oamenii din jur care aveau un semn de întrebare pe fața lor în privința florii cereau un răspuns. Tânărul a spus mi-am cumpărat pâine ca să trăiesc, - dar floare toți îl întrebară. – Floarea spuse el ca să am pentru ce să trăiesc.

Dorim noi ori nu, omul simte nevoia lăuntrică de-a trăi pentru ceva. Dacă ar fi să ne aducem aminte de al II – lea război mondial descoperim ceva interesant în viața unui om pe nume Viktor Frakel al  treilea fondator a școlii psiho- analitice. Experiența sa și abordarea problemelor sufletului omului, le-a adunat din lagărele de exterminare în care a fost dus. Păi despre ce merge vorba în cele din urmă. Acolo în lagărul de exterminare unde se afla el, oamenii desigur erau supuși la multe încercări, foame, nevoi, în fiecare zi frică de moarte și oamenii mureau unul după altul. Însă Viktor Frankel care era om de știință medic, a făcut următorul experiment în fiecare zi el urmărea cine era să fie următoarea jertfă. Atunci el a descoperit un lucru uimitor, la prima vedere se pare că trebuia să moară oamenii cei mai slabi, care nu aveau carne pe ei, însă nu era așa să fie. Mureau pe un capăt, cei care au fost sportivi, oameni, puternici, mari, toți, iar cei dintâi rămâneau să trăiască. Care este dezvăluirea acestui mister. Toți oamenii care aveau acasă familii, copii, soții, prieteni apropiați, toți trăiau, de ce ? toți care aveau pentru cine să trăiască, își continuau viața în pofida tuturor greutăților.

Vedeți această mișcare lăuntrică și dorință de-a trăi pentru ceva, până și animalele au instincte care îi face să-i iubească pui și își dau viața pentru ei, dar omul ce este cu omul. Oare este și el  unul din lucrurile alea inutile. Oare omul este acel pahar plastic de unică folosință ? peste tot în ultima vreme se aude ecoul vorbelor adevărului dureros, că oameni gânditori, ca spicele de grâu, pe lanul pârjolit de adierile imoralității arzătoare. Se pare că securea postmodernismului a New Ege-ului ajunge deja pivotul fiecărei rațiuni din lumea 1-a și a 2 –a, dorind să-și facă spațiu pentru a aduce vânturile necredinței, insuficienței de timp, depresiei, și ploilor de informație care seacă pământul rațiunii umane. Unde nu lasă oamenii să-și pună întrebarea de ce ei trăiesc. Roadele acestor precipitații fiind vocile jalnice după ajutor, chiar și oamenilor care stăruiesc după revelația divină ,,Se pare că pierderea de către omul modern a Dumnezeului Bibliei a implicat în același timp și dispariția sentimentului de dependență a omului față de ceva exterior lui” spunea Teologul American Carl F. H. Henry. Omul modern nesatisfăcut sufletește, se află într-un proces de înfiere de către internet, calculator, televizor, activități fără scop și multe altele. Însă această înfiere prietenoasă nu deschide cortina adevărului prezentând scena robiei, care îi așteaptă din partea tutorilor (părinților adoptivi). Liber, dar rob, ce sarcasm camuflat, se prevede a fi o robie fără an sabatic. Dispariția sentimentului dependenței transcendentale, aduce cu ea repede substituentul, nu cum să care personalitatea OMUL să fie frustrat, de lipsa împlinirii sufletești. Se pare că ceața încercărilor de reabilitare a omului este mai groasă decât smogul lăsat peste Londra. Fiecare pas de înaintare împotriva acestui val de nămol, care ea la vale cu el tot ce-i stă în cale pare a fi mai greu ca niciodată. Această pictură stă în fața noastră când privești la omul modern. Care încearcă să înțeleagă unde este adevărul, vechea întrebare. Vreau însă să mergem mai departe prin următoarea exclamație: scopul final al tuturor lucrurilor, nu este ceea ce vedem, dar ceea ce ne așteaptă.

3.      (III - parte a lecției) Răspuns la întrebarea, care este scopul vieții omului pe pământ

Bine vrem în momentele următoare să dăm răspuns la întrebarea discutată până acum. Dar apare o altă întrebare. De unde să avem certitudinea că ceea ce vom spune este adevărat și de ce anume acest lucru va trebui să-l credem? De aceea trebuie să înțelegem că nouă ne trebuie un răspuns obiectiv. Noi avem nevoie de un răspuns care să nu fie dependent de om, să fie din afara omului. Să nu fie legat de vrio persoană oarecare, ori din practica altui om, atunci vor fi atacuri filozofice, că răspunsul nu are caracter obiectiv, care este din lăuntrul omului, de la subiect, de aceea și se spune că e subiectiv. De acea să menționăm mai întâi de toate 3 lucruri care aduc lumină cum trebuie să fie răspunsul la întrebarea noastră.

1.      Răspunsul trebuie să fie obiectiv

2.      Trebuie să privim în ansamblu lucrurile, ce-au spus și înaintea noastră.

3.      Și al treilea lucru, ea trebuie să lămurească totul. 

Răspunsul care va fi obiectiv, atotcuprinzător, și care va da lămurire la toate. Se poate de crezut ca adevăr. Răspunsul este în afara omului. El este la creatorul tuturor. Deci întrebarea care este scopul omului pe pământ ? răspunsul este următorul:

Răspuns: omul sa născut pe acest pământ ca viața sa scurtă să o prefacă în veșnică, și să aibă plăcere maximă.

Vreau acum să despicăm pe rând această frază, și astfel cum și am crezut ultima parte cred că nu pre este înțeleasă, să aibă plăcere maximă.

În primul rând ce este o plăcere ? omul mereu este sub presiunea a două puteri sufletești care mai mult sau mai puțin îl apasă.

1.      Prima este cum să scap de suferințe, cum să nu îmi fie greu

2.      A doua cum să primească plăcere, sau cel puțin confort.

Noi avem acest imbold în lăuntrul nostru de-a primi plăcere din lucrurile care le facem. Odată cu vârsta se schimbă și plăcerile, copilul mic este satisfăcut de niște bomboane, apoi de simpla joacă, apoi mai mare dorește primele senzații cu fetele, apoi mai sus căsătorie, apoi, banii, apoi slavă. Să fie văzut ca personalitate, în societate. Însă ce este de observat că toate lucrurile care îl înconjoară nu pot satisface plăcerea lui. Are o mașină vrea, alta mai bună, are un milion de dolari, mai vrea unul. Ceea cei oferă plăcere maximă omului este plăcerea sufletească, plăcerea lăuntrică, nu cea fizică, dar lăuntrică. Care atunci e concluzia, plăcerile sufletești, duhovnicești sunt mai puternice ca cele firești, fizice. Și atunci o plăcerea maximă o poți primi doar dintr-o duhovnicitate maximă, dar unde găsim acea maximă duhovnicitate ? în absolut.

Deci sensul și scopul final al vieții omului este de-a primi acea veșnică binecuvântare, plăcere. Izvorul veșnicului este în duhovnicitatea maximă, izvorul plăcerii este în duhovnicitatea maximă. Concluzia următoare: sensul și scopul final este de-a ne învrednici cu o apropiere maximă de duhovnicitate maximă, adică de Creatorul, Dumnezeu. Creatorul este binele absolut scopul creației a fost de-a da din binecuvântările sale creație. Binecuvântarea la superlativ, va fi cea că creația se va putea apropia de creator, să fie în prezența sa, de unde și își are ieșirea. Cu cât mai mult ne vom apropia de El, cu atât plăcerea va fi la maxim. Omul ca creație a Lui Dumnezeu e compus din trei nivele trup, suflet, și Duh. Dacă e să vorbim direct, omul și este sufletul său. Deoarece sufletul este veșnic, înțelegem de ce omul dorește să trăiască veșnic.

Atunci întrebarea următoare cum se poate de apropiat de Creator,  și cum să măsori că ești aproape de El, noi doar nu putem măsura în metri, apropierea noastră de El ? Aici totul se măsoară în calitate, și anume: două entități duhovnicești care în esență sunt aceleași, automat vor fi aproape una de alta. Ca omul să se apropie de El, De Dumnezeu trebuie să-i fie asemeni Lui. Creatorul să se asemene cu creatorul. Însă cum aceasta să fie posibil ? de aici și înțelegem că omul a fost creat în potențial de asemănare cu creatorul, adică în potențial de asemănare cu desăvârșirea Creatorului. Numai că diferența între om și Dumnezeu este că El, Creatorul este stăpân sieși, dar noi nu. De aceea și Dumnezeu ia dat o șansă omului ca el să fie pricina desăvârșirii sale, dar cum ?

1.      Trebuie să vrea

2.      Și să tindă către aceste lucruri fără ajutorul creatorului

Și aici nu vorbim despre mândria omului ori că omul nu este dependent de Dumnezeu, nu deloc. De aceea Dumnezeu la făcut cu voință liberă pe om, tot este lăsat la alegerea și libertatea omului. Dar ce este desăvârșirea

Desăvârșirea este mimarea, sau atribuirea entității sieși, sau caracterului Lui Dumnezeu adică creatorului. Orice tendință spre desăvârșire este ,,binele”. Lipsa acestuia este ,,răul”. Scopul este ca omul din dorința lui personală să lupte pentru a alege binele, îndepărtându-se de rău. Dacă ar face astfel, atunci binele ar fi Eul său, persoana sa. Și ca să se întâmple acest lucru, sunt două lucruri opuse, trupul și sufletul, și mai trebuie încă unul, arena de luptă și aceasta este lumea noastră fizică. De aceea Dumnezeu și l-a pus pe om în lumea aceasta materială, ca să trăiască spiritual, duhovnicește pentru a ajunge a tinde spre cele spirituale. și pentru această ea pus anumite granițe. De aceea spunea Pavel că toate sunt bune dar nu toate sunt de folos, și atunci când omul trăiește în granițele puse de om, cu mintea câștigând cele materiale, fizice, va dezvolta în el desăvârșirea. Ceea ce spune și Pavel în Evrei fiți sfinți căci eu sunt sfânt. Iar granițele omului sunt acele legi ale Domnului date omului.

În teologia ortodoxă lucrurile menționate mai sus mai sunt numite Teozis, îndumnezeire. Aici este și dezlegarea tainei date. De aceea și Karl Barth vede superlativul revelației Lui Dumnezeu în Fiul său. Pentru salvarea noastră, și pentru a da acel scop măreț omului trebuia întruparea Lui Cristos, Mesia promis de veacuri, trebuia să se întrupeze. Și Conciliul de la Calcedon spune: două naturi sau contopit și nici una na înghițit-o pe alta. Ele au devenit una și totuși fiecare în parte avea calitățile ei. Scopul întrupării a fost să ne îndrepte pe noi și să ne reunifice cu Tatăl. Și Irineu din Lyon în lucrările sale spune că El Cristos a devenit om, ca omul să devină Dumnezeu. Ceea însă ce rămâne din partea omului este doar dorința și voința pentru înfăptuire, și cum spunea cineva odată ,,atât timp cât vom trăi, alegerea este în mâinile noastre”

4. (IV– parte a lecției – întărirea informație ) Arta de-a trăi știind scopul vieții

Deci după ce am aflat care este scopul, vrem să discutăm pe scurt câteva sfaturi, cum ar trebui omul să trăiască știind scopul adevărat al vieții. Noi înțelegem că viața veșnică este scopul, această viață este doar sursa, metoda cum ajungem acolo. Viața veșnică este încoronarea noastră, în lumea această a fost muncă, chin, trudă asupra caracterului nostru, în viața veșnică va fi rezultatul. Din punctul ,,a” până în ,,b” este doar pregătirea. Viața noastră capătă sens atunci când este scop, atunci fiecare secundă este importantă pentru noi.

Omul a fost creat pentru a avea o desfătare și plăcere veșnică. Creatorul ne propune nouă apropierea de sine, binele desăvârșit, dar ce se cere de la noi ? ca să ne învrednicim cu aceasta ? așa cum omul a primit totul în dar, el trebuie să manifeste truda sa munca sa asupra caracterului să-și formeze Caracterul, EUL, nu cel păcătos. Omul este ceea ce el cu truda și mâinile sale a căutat în drumul spre desăvârșire. Aceasta este ceea ce el adaugă la toate celelalte date cadou. Alegând binele adevărat, adică apropiindu-te de Dumnezeu, și îndepărtându-te de rău, minciună, păcat omul se schimbă pe el însuși. Omul nu se naște el devine, omul este chemat  să creeze în sine ceva ce nu a primit la naștere. Omul trebuie să se schimbe pe el însuși să nu rămână astfel cum este. Aceasta trebuie să fie bătaia lui de cap, îngrijorarea sa. Dacă un copil într-o familie nu crește, aceasta este o problemă înseamnă că ceva este cu el, cu sănătatea sa. Însă cum stăm noi la capitolul acesta ? trec ani și noi rămânem aceiași.

Închipuiți-vă o fabrică de diamante, unde sunt lucrători tot cum se cade în fiecare zi se aduc diamante pe care meșterii trebuie le prelucreze în conformitate cu modelul dat pe foaie, cu alte cuvinte cum el trebuie să arate n final. Uitați-că că astfel sunt și viețile noastre. Noi primim sufletele noastre foarte prețioase, rolul omului este ca în decursul vieții să o prelucreze astfel încât ea să fie asemenea, modelului nostru, adică Dumnezeu. Și la sfârșit de viață mergem cu sufletul nostru în fața Lui Dumnezeu și după munca făcută primim și rezultatul răsplata noastră. Cel care ne-a dat nouă sufletul, ne-a dat și modelul cum trebuie să fie sufletul nostru desăvârșit. Și legile Lui Dumnezeu date omului sunt ca acele instrumente care vor lucra la prelucrarea sufletului nostru. și închipuiți-vă rușinea arzătoare care o vor avea acei care vor veni la creatorul lor fără sufletul lor prelucrat, pedeapsa este aceasta, dacă omul va veni spre Tatăl său cu suflet ne prelucrat.

De aceea omul este obligat să schimbe în el caracterul, dacă omul rămâne la starea pământească, viața nu mai are nici un sens. Doar atunci când omul în sudoare sufletului va lucra asupra formarea caracterului Dumnezeiesc. În aceasta și constă scopul vieții pe pământ să dobândim prin munca noastră un caracter cât mai aproape de modelul absolut desăvârșit, ca să trăim o veșnicie, într-o plăcere maximă alături de Dumnezeu. Dar despre aceasta vom vorbi mai mult la lecția viitoare.