Dintr-o dată August Eicher se trezi din somn. Pentru o clipă rămase întins, având privirea aţintită la stâlpii acoperiţi de stuf care formau acoperişul dormitorului său. Ce l-a trezit? Lumina palidă şi cenuşie a zorilor deja pătrundea prin fereastră, însă August nu auzea nici un zgomot. Care era problema? Totul este prea liniştit, îşi dădu seama August. Aici, în Congo, suntem treziţi în fiecare dimineaţă la zgomotul păsărilor care se ascund printre crengile copacilor din faţa ferestrei, dar astăzi păsările sunt tăcute.

   Un sentiment de pericol îl înţepă ca un junghi în spate pe tânărul misionar. Se ridică şi căută să îşi atingă soţia.

   - Trezeşte-te dragă, spuse el încetişor. Mai bine ne-am îmbrăca, se pare că ceva nu este în regulă.

   Ochii doamnei Eicher se deschiseră clipind des.

   - Sunt Simba? şopti ea încă adormită.

   Era în anul 1964 şi misionarii din ţara africană Congo trebuiau să fie foarte curajoşi. Bandele sălbatice de rebeli făceau ravagii în popor, năpustindu-se din ascunzişurile junglei ca să prade şi să ucidă oriunde se nimerea. Cei mai mulţi dintre ei erau bărbaţi tineri şi băieţi, leneşi şi fără lege, care se adunau împreună fără niciun alt scop în viaţă decât să terorizeze pe alţii. "Simba" este cuvântul pentru leu în limba Suahili, care se vorbeşte în Congo, iar teroriştii îşi atribuiau şi ei numele de "Simba". Tinerii misionari îngenuncheară alături în dormitorul modest şi se rugară ca harul lui Dumnezeu să fie peste tot ce va aduce această nouă zi. "Curând soarele va fi sus! Mă duc să pornesc generatorul ca să putem telefona la celelalte puncte de misiune" spuse August.

   BUUUUUM! Cuvintele lui August Eicher fură înăbuşite de zgomotul lemnului care se despica în timp ce uşa căsuţei misionarilor se deschise cu o explozie. O rafală de mitralieră automată ţâşni asurzitor în apropiere.

   - Afară cu voi, spioni americani! Câini! Porci! ţipară intruşii cu voci pline de ură. Trei dintre ei se repeziră imediat în cameră şi-l apucară pe August. Doi îl smuciră de braţe, iar al treilea îl apucă de gât şi îl târî afară din casă, fără ca misionarul să opună rezistenţă.

   - Şi tu la fel! ordonă către doamna Eicher un al patrulea om, care avea pe cap o căciulă din piele de leopard.

   Cred că e un vis urât, se gândi ea amorţită, în timp ce, în tăcere, îi urma pe aceşti oameni în curte. Când ajunse afară se opri şi privi în jur. Urma să fie o zi senină şi însorită cu doar câţiva nori pufoşi care făceau cerul albastru mai nuanţat. La o distanţă mică, în spatele casei misionare, un versant se prăbuşise pe neaşteptate, lăsând în urmă priveliştea unei văi adânci care îţi tăia respiraţia. Verdele crud al bananierilor cu frunze uriaşe se amesteca cu verdele închis al copacilor cu lemn de esenţă tare. Dincolo de acestea se întindea cursul îndepărtat al râului. Dar frumuseţea dimineţii a fost distrusă de cruzimea şi păcatul omului. August şi soţia lui erau înconjuraţi din toate părţile de oameni răutăcioşi. Unii dintre ei şi-au albit feţele negre cu pastă de calcar măcinat. Din pălăria unuia ieşea afară un corn de ţap, dându-i înfăţişarea unui demon din pădure. Trupurile le erau specific acoperite cu şorţuri zdrenţuite sau cu uniforme militare jerpelite, iar fiecare purta câte o bucăţică de piele de animal legată la căciulă sau în jurul încheieturii de la mână. Pe frunţi, deasupra nasului, aveau tăieturi proaspete pe care şi le-au încrustat ei înşişi cu cuţitul. Asta era insigna Simba, leii din Congo!

   - SSSimba! Simba! Simba! scandau ei lozinca într-o veselie diabolică. Un pumn puternic şi negru se ivi şi îl lovi pe August în faţă şi în stomac. O dâră de sânge i se prelingea pe frunte, în timp ce acei doi oameni care îl ţineau îi răsuceau braţele la spate, forţându-l să îngenuncheze.

   Soarele se ridica deasupra punctului de misiune izolat, însă soţii Eicher ştiau că nu pot să se aştepte la vreun ajutor omenesc care să vină la ei odată cu lumina zilei. Nu erau nici poliţişti, nici soldaţi atât de aproape ca să îi salveze. Prietenii lor congolezi, din sătucul vecin, se ascunseseră în colibele lor, tremurând de frica acestor Simba. Nimic nu i-ar putea salva pe aceşti misionari de forţele întunericului, în afară de puterea lui Dumnezeu. Şi puterea lui Dumnezeu este suficientă. Ochii lui August căutau să privească faţa soţiei şi văzură doar o oglindire a credinţei sale personale în Dumnezeu. La întrebările atacatorilor dacă nu se tem au răspuns: "Nu, nu mă tem, vieţile noastre sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dacă ne ucideţi, vom merge acasă şi vom fi cu Dumnezeu". "Nu, nu mă tem!" repeta calm şi soţia. În timp ce rostea aceste cuvinte, era convinsă că rosteşte adevărul. Aceşti duşmani sălbatici erau nişte suflete pierdute care aveau nevoie de un Salvator. Curajul misionarilor i-a luat prin surprindere.

   Între Simba începu o ceartă. Unii doreau să omoare misionarii, alţii erau gata să le cruţe vieţile. S-au tot certat preţ de două ore. La final, liderii au luat decizia.

   - Intraţi repede în casă! le spuse omul cu căciula din piele de leopard. Aveţi cinci minute să vă adunaţi câteva lucruri personale şi apoi plecaţi la prietenii voştri din sat. Noi am decis să vă luăm casa, iar pe voi vă lăsăm să plecaţi.

   Soarele african strălucea puternic peste capetele soţilor misionari în timp ce păşeau pe poteca dinspre sat. Cu toate că ar fi vrut să alerge, August era totuşi atent să păstreze un pas calm şi sigur. Câţiva indivizi Simba i-ar putea urmări să observe şi cel mai mic semn de panică.

   În cele din urmă, poteca făcu o cotitură şi casa de misiune dispăru în pădure. August se opri şi se întoarse spre soţia lui. Zâmbetele le-au cuprins feţele. Mulţumim lui Dumnezeu! rosti August smerit. El ne-a scăpat din gura leilor.

Notă istorică: peste 100 de misionari creştini au fost ucişi în timpul rebeliunii din Congo în anul 1964. Însă August Eicher şi soţia lui au fost printre mulţi alţii care au fost salvaţi în chip miraculos. Soţii au stat ascunşi în pădure timp de o săptămână, până ce un avion al misiunii au venit şi i-a dus într-un loc sigur. Cu toate că biserica din Congo a avut mult de suferit ei au rămas credincioşi lui Dumnezeu. Mulţi dintre misionarii care au supravieţuit s-au întors la posturile lor imediat ce acest lucru a fost posibil.