Cea mai tristă poveste de dragoste pe care o cunosc este povestea tarantulei. La poalele dealurilor din California, aproape de regiunea unde am copilărit, tarantulele îşi fac apariţia în fiecare toamnă. Păianjenii aceştia păroşi şi urâţi roiesc peste tot. Pe anumite şosele, şoferii îi strivesc inevitabil sub cauciucuri. Gospodinele înarmate cu mături îi lovesc până la moarte. Toată lumea îi urăşte. Ei continuă să invadeze însă, în fiecare toamnă, cu milioanele.

                Dacă asta vi se pare mai degrabă o poveste de groază decât una de dragoste este pentru că nu ştiţi suficient de multe lucruri despre tarantule. Ele nu sunt acele creaturi îngrozitoare pe care ni le imaginăm noi. Mai degrabă s-ar ascunde sub un tufiş decât să sară să te muşte, iar muşcătura lor nu este nici ea veninoasă. Tarantulele sunt nişte creaturi singuratice, neîndemânatice, prea mari şi atât de grele încât îşi pot rupe un picior dintr-o simplă cădere. Ele sunt prietenoase şi ar putea fi nişte minunate animale de casă, acceptând chiar să fie purtate într-o lesă. Pe deasupra, mai sunt şi aproape oarbe.

                Cum îşi găseşte oare perechea acest biet păianjen orb care-şi duce viaţa singuratică sub câte un morman de perii? Răspunsul este că toamna, instinctul le face să hoinărească nefericite, lovindu-se de tot ce le stă în cale, riscând să dea peste gospodine îngrozite sau peste maşini grăbite, până când se ciocnesc de tarantule de sex opus. Aproape oarbe şi fără auz sau miros deosebit, tarantulele trebuie să se găsească prin atingere.

                Ca urmare, două tarantule se pot găsi doar din întâmplare. Numai numărul mare şi tenacitatea lor le păstrează rasa intactă. Cele mai multe tarantule însă nu-şi găsesc niciodată perechea, ci bat regiunea în lung şi în lat până la sfârşitul zilelor lor nefericite.

                Tarantulele nu se deosebesc prea mult de noi. Poate că tarantula şi nu Cupidon ar trebui să fie simbolul iubirii romantice. Majoritatea oamenilor caută cu disperare iubirea. Nu ştim cum să căutăm şi nu ne putem baza prea mult pe simţurile noastre, aşa că hoinărim şi noi, din loc în loc, sperând să dăm peste ea. Ne asumăm multe riscuri şi cei care pierd sunt făcuţi praf. Dar nimeni n-are timp să-i plângă. Fiecare îşi continuă goana, ciocnindu-se de alţii şi examinându-i (adesea prin atingere, asemeni păianjenului), în speranţa de a-şi găsi perechea potrivită. Unii dintre noi reuşesc să şi-o găsească. Majoritatea, însă, nu găsesc niciodată dragostea adevărată pe care o visează. Vieţile noastre constituie poveşti de dragoste triste sau, în cel mai bun caz, plictisitoare.

                Daţi-mi voie să vă împărtăşesc ceva despre temelia religioasă a acestei broşuri. Dacă nu eşti dedicat Domnului Isus Cristos, unele pasaje te-ar putea contraria. Sper totuşi că nu se va întâmpla aşa. Nu cred că trebuie neapărat să crezi în Isus ca să fii de acord cu învăţătura biblică despre sex.

                Este trist că Biblia şi creştinismul au reputaţia de adversari ai plăcerii sexuale. Mulţi oameni nu consideră că Dumnezeu s-ar putea bucura de actul sexual.

                Una din credinţele noastre fundamentale despre Dumnezeu şi sex este aceea că El a inventat sexul. Actul sexual, cu toată pasiunea şi entuziasmul care-1 caracterizează, a fost în întregime ideea Sa.

            Ajungem astfel, din nou, la ideea centrală a acestei broşuri.

                Această broşură nu este un discurs despre ce n-ar trebui să faci. Nu vrea să îţi interzică să te bucuri de viaţă. Această broşură doreşte să te pregătească, în cel mai bun mod posibil, pentru libertatea unei relaţii sexuale pasionate şi pline de dragoste.

                Am început să scriu despre sex cu câţiva ani în urmă, convins de colegii mei, editorii revistei "Campus Life". De atunci, am primit mii de scrisori de la oameni care mi-au pus întrebări despre sex. Unele scrisori sunt amuzante, altele triste. Vă voi împărtăşi acum câteva dintre ele. Toate scrisorile din această broşură sunt adevărate şi multe din întrebări sunt foarte des întâlnite.

                Eu am făcut dragoste cu mai multe fete, mi-a plăcut şi am de gând să o mai fac şi cu altele. De ce fac oamenii atâta caz de asta? Contactul sexual diferă de la o relaţie la alta. Uneori implicare emoţională este extraordinară şi asta e minunat. Alteori, însă, contactul sexual e doar plăcut şi distractiv. Chiar dacă împărtăşiţi că sunteţi îndrăgostiţi unul de altul, amândoi ştiţi că nu-i ceva serios. De ce trebuie oamenii să facă tot felul de reguli care complică un lucru atât de simplu?

            Întrebarea ta prezintă filozofia Playboy, care sugerează că un contact sexual este un fel de sărut prelungit. Semnificaţia unui sărut depinde de circumstanţe - sărutul mătuşii e diferit de sărutul romantic sub clar de lună. Prin analogie, de ce să nu însemne şi un contact sexual mai multe lucruri, în funcţie de circumstanţe? Doar pentru că uneori reprezintă un act de dedicare totală să fie absolut necesar să însemne întotdeauna la fel? De ce nu poate fi uneori doar de dragul plăcerii, dacă ambii parteneri sunt de acord şi dacă nu face rău nimănui?

                Răspunsul este simplu, dar greu de argumentat. Tu nu înţelegi actul sexual. El nu este aşa. Indiferent dacă ne place sau nu, contactul sexual ne afectează până în străfundurile fiinţelor noastre.

                Într-o oarecare măsură, adevărul acesta reiese şi din tripletul: sarcină, boli venerice şi vinovăţie. Eu îi spun „Marele Triplet", deoarece, mulţi ani la rând acestea au fost singurele motive pentru care era important să aştepţi până la căsătorie. Acum aceste argumente şi-au pierdut din greutatea lor, pentru că, având la discreţie Pilula şi avortul pentru a „rezolva" apariţia sarcinii nedorite, medicamentele pentru bolile venerice şi o societate care nu te învinovăţeşte că nu ţi-ai păstrat castitatea, le poţi evita. Eu cred însă că relaţia sexuală înainte de căsătorie e o greşeală, indiferent dacă are ca efect o sarcină nedorită sau nu.

                Marele Triplet ne învaţă că actul sexual este o chestiune de viaţă şi moarte, în adevăratul sens al cuvântului.

                Ştiai că aproximativ o treime dintre tinerele care au relaţii sexuale înainte de căsătorie rămân însărcinate? Nici o fată nu rămâne gravidă în urma unui sărut, dar un contact sexual e suficient de serios pentru a duce la crearea unui copil. În cazul acesta ai patru alternative. Te poţi căsători în grabă - şi căsniciile acestea sunt de obicei nefericite. Poţi avorta. Îţi poţi da copilul spre adopţie. Sau poţi încerca să-ţi creşti singură copilul. Nici una din aceste alternative nu este însă tentantă. Fiecare din ele va afecta în mod dramatic viaţa a trei persoane: tata, mama şi copilul.

                Spunând aceste lucruri, nu vreau să demonstrez ce groaznic este să ai contacte sexuale înainte de căsătorie. Vreau să spun doar că, din punct de vedere biologic, contactul sexual este mult mai semnificativ decât un sărut prelungit. El duce la crearea unei fiinţe umane.

                Apoi, mai sunt şi bolile cu transmitere sexuală: SIDA şi bolile venerice. În ciuda cercetărilor neîntrerupte, SIDA a rămas o boală mortală. În timp ce unele boli venerice pot fi tratate, altele precum herpesul sunt incurabile. În plus, rata cancerului cervical este deosebit de mare la fetele care au avut relaţii sexuale foarte timpurii - de exemplu înainte de 16 ani. Deci, un alt aspect biologic ne arată că un contact sexual este mult mai semnificativ decât un sărut. De fapt, contactul sexual constituie o categorie de sine stătătoare. Încearcă oare Dumnezeu să ne comunice ceva prin acest lucru?

                Să vorbim acum despre vinovăţie. Nu există statistici, dar afirm cu certitudine că oamenii sunt adesea bântuiţi de vinovăţie, chiar în această epocă lipsită de constrângeri. Am primit multe scrisori din partea unor oameni trişti şi vinovaţi. Majoritatea lor spun: „Nu credeam că mă voi simţi aşa. Dacă aş fi ştiut, n-aş fi făcut-o pentru nimic în lume". Din punct de vedere psihologic, actul sexual se dovedeşte a fi un subiect deosebit de complex.

                Desigur că, într-un fel, contactul sexual este simplu. Este ceva comun între noi şi animale. Majoritatea îl vom experimenta în timpul vieţii şi, în ciuda manualelor care ne învaţă cum să procedăm, este ceva foarte natural. Contactul sexual este de asemenea foarte democratic. Un prieten a remarcat ce ironic trebuie să fi fost acest lucru în Evul Mediu, când numai de democraţie nu putea fi vorba. Pe vremea aceea, regele avea o putere de care nu se mai bucură nici un om din zilele noastre. Îşi putea împlini orice capriciu, dar, cu toată puterea lui, nu putea cumpăra un timp mai plăcut în pat decât al celui mai umil ţăran din împărăţia sa. Ţăranii se holbau uimiţi la veşmintele regelui, îi admirau castelul şi visau la bucatele lui alese în timp ce ei îşi duceau traiul cu mămăligă. Dar, în pat, aveau şi ei belşug regesc.

                Oricât de democratic ar fi, contactul sexual este totuşi extraordinar. Chiar şi din punct de vedere sexual ne deosebim de animale. Un animal este stăpânit de necesitatea relaţiilor sexuale, după cum bine ştii, dacă ai avut vreodată un câine în călduri. Noi oamenii, însă, ne putem controla impulsurile şi o facem; avem această putere. Ba mai mult, noi dorim mai mult decât disponibilitatea partenerului nostru. Majoritatea animalelor îşi doresc doar un partener care să stea locului. Noi facem dragoste faţă în faţă, privindu-ne în ochi: avem nevoie de iubire, tandreţe şi afecţiune. Lucrul acesta e înscris în natura noastră biologică, în faptul că bărbaţii şi femeile reacţionează diferit la actul sexual şi pentru a atinge relaţia sexuală ideală ei trebuie să comunice şi să se ajute.

            Noi căutăm ceva mai profund decât o experienţă sexuală. Dacă nu ar fi aşa, n-ar fi oare prostituţia o alternativă tentantă?

            Mulţi oameni compară actul sexual cu plastilina - lutul acela colorat pentru copii. Nu-i nevoie să ştii prea multe ca să foloseşti plastilina cu eficienţă maximă. Este doar un mod de-a te distra. Uneori te distrezi mai bine decât alteori; totul depinde de partenerul tău de joacă. Acest lucru însă nu măreşte complexitatea jocului. Dacă faci comerţ cu plastilină, cel mai important lucru e distribuţia. Împarte-o la cât mai multe persoane şi lasă-i să stabilească singuri regulile jocului.

            Comerţul cu dinamită, în schimb, e cu totul altă poveste. Trebuie să fii atent cine o cumpără şi trebuie să încurajezi cumpărătorul să o folosească corect. Vrei să descurajezi amatorismul. Dinamita poate dărâma munţi, dar tot ea te poate face praf şi pe tine.

            Cred că actul sexual seamănă mai mult cu dinamita decât cu plastilina. Actul sexual are putere. El aduce mai multă plăcere decât orice altceva, dar de asemenea şi mai multe lacrimi.

            Asta nu înseamnă că actul sexual e rău sau murdar. Este dinamita rea? Nu, doar puternică. Trebuie să o foloseşti în anumite moduri pentru a avea efecte pozitive. Altfel, ori va face doar zgomot impresionant ori te va răni.

            La fel este şi cu actul sexual. Chiar dacă-1 foloseşti greşit, rămâne o forţă. Este mult mai interesant decât plastilina, însă te poate de asemenea răni. Iar scopul său ideal e mult mai înalt decât simpla joacă.

            Actul sexual se mai aseamănă cu dinamita şi în alt mod; el are putere durabilă. Deşi plastilina e grozavă, până la vârsta de opt ani copiii s-au şi plictisit de ea. Un adult care vede o bucată de plastilină nu se opreşte să se joace cu ea. Dinamita, însă, li se pare interesantă celor mai mulţi adulţi.

            Tot astfel, nici actul sexual nu devine plictisitor. De fapt, mulţi oameni par îndrăgostiţi de el. Spectacolele porno, barurile cunoscute ca loc de „agăţat", milioanele de cântece de dragoste la radio, toate revistele, toate plajele, majoritatea reclamelor mărturisesc despre incredibila atracţie a actului sexual. Dacă e doar o simplă activitate recreativă, de ce nu ne putem purta ca atare? Vechiul răspuns era că oamenii au fost atât de încătuşaţi de restricţiile societăţii victoriene încât instinctele lor sexuale s-au pervertit. Acest argument este cu siguranţă demodat. Nu mai suferim de pe urma restricţiilor victoriene. Totuşi nu încetăm să ne minunăm de sexualitatea noastră.

                Acest lucru se întâmplă pentru că noi căutăm ceva mai mult decât contactul sexual. Suntem oameni singuri care caută unirea iubitoare cu alţi oameni. Plăcerea de o clipă nu ne poate mulţumi. Vrem să ne contopim vieţile cu vieţile altora. Căutăm acel gen de relaţii care să ne alunge sentimentul de singurătate.

            Actul sexual e parte din acest gen de relaţii; de aceea ajunge să ne obsedeze. Dacă încercăm însă să separăm actul sexual de dragostea profund dedicată, ne alegem doar cu imitaţia a ceea ce a fost menit să fie actul sexual.

            Da, ne provoacă plăcere, fie că-1 folosim bine, fie că-1 folosim rău. Dinamita face zgomot chiar dacă o detonezi din neglijenţă. Rezultatul final, însă, nu e deloc bun.

            Am avut ocazia să urmăresc, de-a lungul anilor, câţiva colegi de facultate care credeau că actul sexual liber este cea mai bună alternativă. S-au bucurat într-adevăr de contactul sexual. Mă simţeam penibil când stăteam de vorbă cu ei. Ce ştiam eu? Cum puteam eu să-mi apăr concepţiile creştine în faţa acestor oameni atât de experimentaţi? Pentru majoritatea, însă, consecinţele de durată au fost mai puţin fericite. Acum nu mai sunt atât de mândri că au fost atât de liberi în privinţa actului sexual. Incredibil, însă unii dintre ei par plictisiţi de sex. Puţin obosiţi. Poate puţin trişti. Schimbarea partenerilor nu i-a satisfăcut; întotdeauna următorul era partenerul ideal. Chiar şi cei care s-au căsătorit, în cele din urmă, au fost adesea tulburaţi de descoperirea că „partenerul ideal" nu era tocmai perfect. Au urmat aventuri extraconjugale sau divorţuri.

            Scrisorile pe care le primesc atestă şi ele acelaşi lucru. Deşi nu sunt o dovadă din punct de vedere statistic, mă impresionează scrisorile celor ce mi-au scris mai demult în apărarea sexului liber şi care îmi mărturisesc acum, cu tristeţe, ce amarnic s-au înşelat.

            Actul sexual e o chestiune serioasă. Este o categorie de sine stătătoare. Nimic nu se compară cu el. Dacă vrei să-1 înţelegi, trebuie să înţelegi dragostea, ceea ce este atât simplu cât şi extraordinar de complicat. Dragostea e o artă. Crearea operelor de artă necesită o combinaţie de disciplină atentă şi creativitate spontană. La fel este şi actul sexual. Cei care cochetează cu arta nu vor deveni niciodată mari artişti. Nu vor avea parte de deplinătatea actului sexual.

            Sunt de acord că relaţia sexuală cea mai bună este în cadrul căsătoriei. Sincer să fiu, relaţiile sexuale din afara căsătoriei nu înseamnă prea mult pentru mine. Deşi spun că vor dura veşnic, ştiu că nu e aşa. Cred însă că, atunci când voi întâlni persoana potrivită, voi şti. Atunci mă voi purta altfel. Ce vedeţi greşit la această atitudine?

            Acesta este mitul zilelor noastre: e în regulă să ai câteva aventuri sexuale ocazionale (atâta vreme cât ţineţi unul la altul) în timp ce aştepţi bărbatul sau femeia viselor tale. Când această persoană va apărea, iubirea veşnică va veni de la sine. Vă veţi căsători şi veţi trăi fericiţi până la adânci bătrâneţe.

            Uneori se întâmplă astfel, dar de obicei nu e aşa. Există doi factori importanţi care acţionează împotriva acestei derulări a evenimentelor.

            Primul este că nu există dragoste la prima vedere. Adică, nu există dragoste veşnică la prima vedere. Te poţi îndrăgosti instantaneu, dar iubirea veşnică este un lucru care se dezvoltă, care creşte odată cu cunoaşterea gândurilor, obiceiurilor şi stilului celuilalt. Cu fiecare problemă care se iveşte şi pe care reuşiţi să o rezolvaţi împreună, iubirea dintre voi creşte.

            Deci, nu poţi şti, de la început, dacă ai găsit persoana potrivită. Partenerul viselor tale va arăta ca toţi ceilalţi. Doar dragostea atentă şi răbdătoare te va ajuta să descoperi dacă vă potriviţi. Poate că partenerul tău întâmplător ar trebui să fie partenerul tău permanent. Poţi însă să-1 pierzi sau să-1 răneşti prin purtarea ta neatentă.

            Următorul factor este obiceiul. Majoritatea dintre noi ne îndrăgostim de mai multe ori. De fiecare dată sperăm că ne-am găsit perechea potrivită. Numai timpul ne poate spune cu adevărat dacă e aşa, şi, de obicei, timpul ne spune să căutăm pe altcineva.

            Totuşi, nu poţi să ştergi cu buretele aceste relaţii. Rămâi cu obiceiuri foarte puternice. Aceste obiceiuri pot fi foarte bune. O persoană care învaţă să trateze membrii sexului opus cu dragoste şi respect îşi dezvoltă caracterul. Obiceiurile pot fi însă şi foarte distructive.

            Chiar crezi că oamenii care au la activ mai multe relaţii amoroase în cadrul cărora au avut contacte sexuale se vor putea schimba peste noapte? Vor putea ei să creadă, din toată inima, într-o singură dragoste, dedicându-se trup şi suflet la edificarea permanentă a acestei relaţii? După ce au folosit actul sexual ca pe o jucărie se vor schimba ei radical şi îl vor folosi pentru a exprima o relaţie sacră de dedicare deplină? Eu nu cred. Obiceiurile - mai ales obiceiurile sexuale - care ne afectează atât de profund sunt prea puternice pentru a fi schimbate atât de rapid. Statisticile atestă lucrul acesta. Surse variate arată că persoanele care îşi fac de cap înainte de căsătorie au probleme şi după ce se căsătoresc.

            Bineînţeles că acest lucru nu este la fel de adevărat pentru toată lumea. Există şi multe excepţii - oameni care în ciuda relaţiilor sexuale premaritale au avut căsnicii reuşite. Când ai de-a face însă cu ceva atât de important, nu e oare mai înţelept să te asiguri de reuşită?

            Un lucru nu înţeleg: de ce ne-a făcut Dumnezeu aşa cum suntem? Aproape orice fată drăguţă mă face să mă gândesc la actul sexual. Vreau nu vreau, atracţia sexuală e prezentă întotdeauna. După părerea dvs. însă, Dumnezeu doreşte să am relaţii sexuale doar cu o singură persoană. În acest caz, de ce a îngăduit ca atracţia sexuală să existe faţă de mai multe persoane? A intenţionat El să mă facă să mă simt atât de îngrozitor? De ce nu a lăsat El această atracţie numai după căsătorie?

            Nu ştim dacă Dumnezeu putea sau nu putea să ne facă aşa cum spui. Din punct de vedere ecologic, creaţia Lui este minunat de echilibrată. Toate sunt la locul lor şi a schimba un lucru fără a le afecta pe toate celelalte ar putea fi imposibil.

            Să presupunem însă că Dumnezeu ar fi putut să ne facă altfel. Ar fi putut El oare avea vreun motiv pentru care să nu ne creeze altfel?

            Cred că da. Cred că efortul nostru de a ne trata sexualitatea ne învaţă mai mult despre Dumnezeu decât orice altceva. Suntem atraşi sexual de mai multe persoane. Lucrul acesta se întâmplă chiar şi după ce ne-am căsătorit. Ca să fim împliniţi cu adevărat însă, trebuie să ne disciplinăm şi să dăm la o parte celelalte atracţii, concentrându-ne asupra unei singure persoane. Renunţăm la multe relaţii sexuale pentru a experimenta o relaţie de dragoste deplină.

            Relaţia noastră cu Dumnezeu este similară. În Biblie, prietenia Lui cu noi este comparată cu o căsnicie - o căsnicie în care Dumnezeu e „gelos". El nu se mulţumeşte doar cu o parte a iubirii noastre. El nu acceptă să fie pus pe locul doi, după un idol, indiferent dacă este vorba de bani, actul sexual, sportul sau familia. Noi trebuie să-L iubim cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea şi cu toată puterea noastră, aşa cum a spus Isus.

            Iată ceva foarte greu! Nouă nu ne place să alegem, Vrem să avem totul deodată, dar nu se poate. Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc. Celelalte lucruri trebuie date la o parte.

            Sexualitatea te învaţă cum să faci aceasta. Multe persoane sunt atrăgătoare, dar fiecare dintre noi trebuie să depăşească faza în care se îndrăgosteşte în fiecare săptămână de altcineva. În cele din urmă, trebuie să alegem o singură persoană şi să facem tot ce putem pentru acea relaţie. Te-ar ajuta să ştii că, făcând acest lucru, noi facem „practică pe teren" pentru relaţia noastră cu Dumnezeu?

            Ce este dragostea? Cum poţi şti că te-ai îndrăgostit cu adevărat?

                Am doi prieteni, Brian şi Denise. Ei ies împreună de aproximativ şase luni. La începutul relaţiei lor, au stabilit că nu vor avea relaţii sexuale, dar acum fac dragoste cu regularitate, fiind surprinşi adesea de prietenii lui Brian. Denise nu mai are pic de respect de sine şi nu-i mai pasă dacă o vede cineva.

            Luna trecută mi-a spus că ea şi Brian sunt îndrăgostiţi lulea şi că nu vrea să mai petreacă timp cu altcineva decât cu el. Am constatat că se ţine de cuvânt. Înainte eram prietene bune, dar acum, oricând vreau să mergem undeva împreună, ea nu vrea să vina decât dacă vine şi Brian. El se poartă la fel cu prietenii lui. Amândoi sunt creştini, dar acum nu prea mai vin nici la biserică. Plănuiesc să se căsătorească anul viitor, dar nici unul dintre ei nu ştie ce vor face în continuare. Nu mai dau doi bani pe şcoală şi pe nimic altceva: nu le mai pasă decât unul de altul. Amândoi sunt foarte geloşi.

            Vă rog să-mi spuneţi dacă aceasta este dragostea. În momentul de faţă nu am nici un prieten, aşa că nu-mi dau seama ce simt ei. Doresc să ştiu dacă asta e dragostea pentru că nu vreau să mă bag în ceva care mă face să întorc spatele prietenilor, să fiu geloasă şi egoistă.

            Răspunsul este „da" aceasta este dragostea - un fel de dragoste. Această gelozie, acest egoism este o latură a iubirii romantice, sexuale. Această dragoste este şi foarte schimbătoare; se poate transforma complet, într-o singură zi. Cea mai frumoasă fată din lume pare, dintr-odată, respingătoare. Băiatul cu care era grozav să stai de vorbă, devine cineva cu care nu mai poţi vorbi nici despre starea vremii.

                Dragostea romantică, sexuală mai are o latură foarte frumoasă: promisiuni, bucurie şi dăruire de sine. Problema este cum să scoţi la iveală latura bună şi să o umanizezi pe cea rea.

            După părerea mea, problema nu e cum să stimulezi romantismul. Avem asta înscris în codul nostru genetic. N-am văzut însă nici o dovadă că îndrăgostirea rezolvă toate problemele, deşi îţi promite raiul pe pământ.

            Dacă vrei să ştii cum să te îndrăgosteşti sau cum să atragi pe cineva, broşura asta nu-ţi este de nici un folos. Există tot felul de formule şi presupun că unele sunt eficiente. Presupun că şi cărţile de genul Cum să agăţi fete sunt eficiente. Mă întreb însă dacă rezultatul final nu e mai rău decât situaţia iniţială. Singurul meu sfat este să fii tu însăţi, şi dacă eşti timidă (aşa ca mine), fii cât se poate de curajoasă. Mai presus de toate, aminteşte-ţi că ai de-a face cu fiinţe umane care, probabil sunt la fel de speriate ca tine şi care vor la fel de mult să se îndrăgostească. E foarte puţin probabil că te vor respinge. Celor mai mulţi oameni le plac cei mai mulţi oameni.

            Te-ajută cu ceva?

            Iată câteva sugestii pentru „umanizarea" dragostei romantice.

            Fă-ţi prieteni, nu iubiţi! Veţi deveni iubiţi de la sine. Cel mai important lucru e să fiţi prieteni. Un prieten de-al meu are o regulă: nu pleacă niciodată de la o întâlnire cu o persoană de sex opus până nu a aflat cel puţin un lucru important despre fata cu care s-a întâlnit şi până nu i-a împărtăşit cel puţin un lucru important din viaţa lui.

            Cel mai important motiv pentru care vă daţi întâlnire ar trebui să fie să vă cunoaşteţi unul pe altul. Astfel, principala voastră activitate nu ar trebui să fie actul sexual, mersul la film, la restaurante scumpe (sau ieftine) sau distracţia. Principala voastră activitate ar trebui să fie comunicarea.

            Creativitatea e de mare folos. E mult mai ieftin şi mai folositor să construiţi împreună un raft pentru cărţi, într-o sâmbătă, decât să petreceţi două ore într-o sală întunecoasă de teatru, ascultând pe altcineva.

            Adesea, în cadrul unui grup sau cu un alt cuplu, vă puteţi cunoaşte mult mai bine fără să aveţi problema convenţională de a petrece cinci ore într-o discuţie în doi. Nu-i de mirare că mulţi recurg la săruturi prelungite: în felul acesta nu mai trebuie să vorbească.

            Păstrează echilibrul! Dragostea vrea să pună stăpânire pe întreaga ta viaţă. Ea pretinde că este singurul lucru valoros şi astfel cuplurile ajung să renunţe la orice altceva, inclusiv la prieteni. De obicei, cei doi descoperă, însă, că dragostea în sine devine prea intensă şi prea interiorizată. Fă un efort conştient să-ţi continui restul vieţii: prieteni, alte activităţi, timp cu Dumnezeu, timp cu familia! Nu-i obliga să concureze cu idila ta, altfel vei sfârşi prin a te rupe în două. Iar dacă povestea ta de dragoste se sfârşeşte, nu-ţi mai rămâne nimic.

            Opune-te pasiunii oarbe! În general, dragostea minte, încercând să te convingă că numai tu şi partenerul tău existaţi pe lume. Ea minte cel mai mult persoanele care nu au avut prea multe întâlniri cu persoane de sex opus. Este important, deci, în general, să petreci timp şi cu alte persoane de sex opus, mai ales dacă te simţi cuprins de valuri timpurii de pasiune oarbă. O întâlnire sau două cu o altă persoană de sex opus, te poate ajuta să ai o perspectivă corectă, ba chiar şi o discuţie lungă într-o cofetărie îţi va fi de folos.

            Lasă dedicarea să crească natural! Dedicarea creşte natural odată cu relaţia. Problema e că dragostea te împinge la mai mult decât eşti pregătit să dai. O relaţie sexuală măreşte dedicarea. Fii atent ce „spui" cu mâinile! Acelaşi lucru se aplică şi la a spune lucruri mari precum „te iubesc". Acestea sunt cuvinte puternice. Cred că trebuie să le lăsăm neştirbită puterea, rezervându-le pentru cazuri deosebite.

            Dar despre a ieşi doar în doi? Nu mi se pare că e nevoie de un acord verbal pentru acest lucru. Ieşirea în doi vine de obicei de la sine, la timpul ei. De ce să vă lăsaţi cuprinşi de gelozie când cel puţin unul din voi preferă varietatea? Lăsaţi selecţia naturală să vă îndrume spre a vă întâlni doar unul cu altul.

            Nu rămâne într-o relaţie de dragul siguranţei! E greu să rupi o relaţie confortabilă şi să începi ceva nou. Întâlnirile cu o varietate de persoane sunt, însă, o experienţă foarte valoroasă şi puţine lucruri sunt mai rele decât alimentarea unei relaţii plictisitoare sau moarte.

            După ce situaţia se înrăutăţeşte şi vă despărţiţi, aminteşte-ţi că aveţi responsabilitatea de a rămâne prieteni.