- Doamnă, trebuie să iei bebeluşul acesta! porunci bătrâna egipteancă. Nu-l vreau! E fată!

   Liliana, sora misionară, se uită cu spaimă la femeia în vârstă. Răspunzând la un strigăt urgent de ajutor, venise aseară, tocmai la timp, la această colibă săracă, să supravegheze o tânără mamă egipteancă ce, pe moarte fiind, îşi părăsise bebeluşul flâmând. Trupul acestuia ajunse doar piele şi os. Şi Liliana se temea că fetiţa nu avea nicio şansă să supravieţuiască, de vreme ce mama ei murise, iar rudele n-o doreau. Liliana locuia împreună cu alţi creştini în casa mică a misiunii, unde nu prea mai era loc pentru un copil abandonat. Dar ce altă opţiune avea? Copilul nu putea fi lăsat să moară.

   - Doamne, ce să fac? se rugă tânăra misionară în timp ce mergea spre casă pe drumul plin de praf. Şi deodată veni răspunsul:

   - Acesta este motivul pentru care te-am chemat în Egipt. Trebuie să pui bazele unui orfelinat creştin pentru copiii fără adăpost din Egipt!

   Liliana ascultă de porunca Domnului. Câteva zile mai târziu,  cu ultimii bănuţi pe care îi adusese din America, închirie o casă şi se mută în ea cu Fareida, bebeluşul egiptean. Vestea despre doamna creştină care era destul de drăguţă să ia şi copiii altor oameni, care nu şi-i doreau, se răspândi foarte repede, şi astfel au mai venit şi alţi copii la acest mic orfelinat.

   De multe ori Liliana se întreba unde va găsi bani să cumpere mâncare pentru toţi copiii. Nu îi era permis să muncească pentru că nu avea cetăţenie egipteană. Şi nu era niciun bord de misiune care să îi ofere suport pentru orfelinat. Dar Liliana ştia că Dumnezeu se va îngriji într-un fel sau altul, pentru că El întotdeauna o face!

   Într-o dimineaţă, când nu mai era nimic de mâncare în casă, un băiat bătu la uşă să aducă un mesaj.

   - Acesta este locul unde primiţi copiii fără cămin? întrebă el curios, după ce îi înmână bileţelul Lilianei.

   - Da, acesta este! răspunse misionara.

   - Aveţi nevoie de bani, nu-i aşa? constată băiatul.

   Liliana zâmbi.

   - Cred că da, îi spuse ea băiatului. Dar Dumnezeu ştie acest lucru şi ne va purta de grijă în toate nevoile.

   Băiatul, al cărui chip era măsliniu era plin de uimire, se uită ţintă la ea. Dintr-o dată, apucându-şi portofelul, puse ceva în mâna Lilianei. Apoi făcu stânga împrejur şi dispăru pe stradă.

   Misionara privi monedele din palmă. Primise şapte piasteri egipteni. Un piaster era suficient pentru a cumpăra o franzelă, iar cu şapte piasteri ar fi hrănit micuţa ei familie câteva zile. "Îţi mulţumesc, Doamne!" şopti ea.

   Curând, casa deveni neîncăpătoare pentru familia Lilianei, care creştea la număr, şi Domnul s-a îngrijit şi de banii necesari pentru a cumpăra o bucată de pământ, lângă râul Nil. 

   - Va trebui să facem noi cărămizile, le spuse Liliana copiilor, şi chiar aşa au făcut. Probabil că reţeta pentru cărămizi era aceeaşi cu cea pe care au folosit-o israeliţii când au fost robi în Egipt! Toţi copiii erau destul de mari ca să o ajute pe mama Liliana să sape grămezi de pământ, să îl amestece cu paie tocate şi să adauge apă din râu ca să iasă materialul pentru chirpici. După ce au amestecat bine acest material, l-au pus în cofraje de lemn şi l-au cărat la un cuptor de cărămidă din apropiere pentru a fi ars. După luni bune de muncă asiduă, noul orfelinat din cărămidă era Gata! Ce s-au mai bucurat copiii, şi I-au adus mulţumiri lui Dumnezeu că le-a dăruit o casă nouă confortabilă!

   Zi de zi, mama Liliana călătorea pe măgăruş, prin satele de primprejur ca să caute copii aflaţi în nevoi. Egiptenii din aceste sate o cunoşteau foarte bine şi, cu toate că erau săraci, obişnuiau şi ei să îi dea câte ceva ca s-o ajute la hrănirea şi îmbrăcarea orfanilor. Chiar şi atunci când era plecată, munca din cadrul orfelinatului se făcea cu simţ de răspundere. Fetele mai mari găteau de mâncare şi aveau grijă de copiii mai mici, iar băieţii făceau scaune ca să le vândă în oraş.

   În acele timpuri, Egiptul încerca să îşi obţină independenţa de sub dominaţia Angliei şi, într-o primăvară, izbucni războiul în localitatea în care locuiau Liliana şi copiii. Mitralierele pocneau peste tot şi multe case au luat foc.

   - Ucideţi-i pe englezi! Ucideţi -i pe creştini! strigau oamenii, iar zgomotul bătăliei se apropia tot mai periculos.

   Mama Liliana îi adună calm pe copiii mai mari.

   - Fiecare dintre voi va trebui să care câte doi bebeluşi, le spuse ea. Trebuie să mergem să ne ascundem în cuptorul de cărămizi. Ascunzându-se în întuneric, toţi cei aproape o sută de copii, ieşiră în tăcere din casă, şi merseră în grabă spre cuptorul de cărămizi, care era gol. Liliana, şi ea cu doi bebeluşi în braţe, ajunse ultima. După ce ajunse înăuntru îşi numără copiii.

   - O, nu! gâfâi ea. Lipsesc doi...doi bebeluşi! Trebuie să mă întorc să-i iau din casă.

   - Nu, mama Liliana, scânciră fetele mai mari, nu ieşi, o să te omoare! Dar misionara era hotărâtă.

   - Trebuie să-i salvez pe copilaşi, şopti ea, rugaţi-vă pentru mine ca Dumnezeu să mă ţină în siguranţă! Şi plecă, ba fugind, ba târându-se.

   - Stai! se auzi brusc un strigăt din întuneric. Cine-i acolo?

   În depărtare se auziră împuşcături. Mă urmăresc, se gândi Liliana îngrozită. Aruncându-se la pământ, se rostogoli într-un şanţ şi rămase întinsă în linişte. Picioarele soldaţilor, care alergau de-a lungul cărării, tropăiau puternic în căutarea siluetei necunoscute, pe care o vâzuseră. Deodată, Liliana îşi dădu seama că nu era singură în şanţ! Foarte aproape de ea, stătea întins trupul schimonosit al unui soldat mort.

   Paşii căutătorilor se apropiau din ce în ce mai mult, iar Liliana se ruga în tăcere. Dintr-o dată, un bocanc greu o apăsă pe umăr, în timp ce un soldat călcă exact pe ea, în întuneric! Liliana îşi ţinu respiraţia. Omului însă i se păru că a păşit pe trupul soldatului mort, aşa că îşi continuă drumul.

   Stând întinsă, în perfectă linişte, Liliana aşteptă până zgomotul vocilor şi al bocancilor dispăru în depărtare. Apoi, târându-se, continuă să meargă. Îi găsi pe cei doi bebeluşi scâncind în dormitor, îi luă şi se întoarse la cuptorul de cărămizi.

   - Oh, mama Liliana, te-ai întors! Slavă lui Dumnezeu! strigară copiii

   - Da, Dumnezeu m-a ocrotit pentru că voi v-aţi rugat răspunse Liliana obosită. El este credincios!

Notă istorică:  Mama Liliana este Lllian Trasher, o americancă plecată ca misionară în Egipt la începutul sec XX-lea. Operaţiunea de salvare pe timpul nopţii, în cuptorul  pentru cărămizi a avut loc în anul 1919. Mai târziu, în acelaşi an Liliana a trebuit să părăsească Egiptul dar a revenit la terminarea războiului.

   Mai mult de opt mii de copii au găsit adăpost la orfelinatul Lilianei, unde au fost hrăniţi, îmbrăcaţi şi învăţaţi să citească Biblia. S-a raportat faptul că toţi cei 8.000 de copii au crescut, ajungând bărbaţi şi femei destoinici.