-  Priviţi, copii! Putem vedea Râul Galben! Micuţa femeie misionară stătea pe un vârf de munte stâncos, în nordul Chinei, împreună cu o sută de copii chinezi împrăştiaţi prin preajma ei. Copiii erau obosiţi, murdari şi flămânzi. Mergeau prin aceşti munţi de douăsprezece zile.

   - "Ai-uih-deh, mă doare piciorul!...Ai-uih-deh, când mă duci şi pe mine în braţe?...Mi-e foame, Ai-uih-deh!"

   Glasurile copiilor mai mici formau un cor de plângeri. Cei mai mulţi dintre ei erau orfani şi nu cunoşteau altă mamă decât pe această misionară creştină, căreia îi spuneau Ai-uih-deh - "Cea Virtuoasă". 

   Când inamicii japonezi au mărşăluit în oraşul Tsechow, cu două săptămâni în urmă, Ai-uih-deh fusese rănită de un glonţ în spate. De atunci se simţea foarte obosită şi slăbită- însă copilaşii din orfelinatul misiunii trebuiau duşi într-un loc sigur, aşa că ea s-a oferit voluntară să-i conducă prin munţi până la Râul Galben. De cealaltă parte a râului, era un tren care-i putea duce pe copii către un alt punct de misiune din Sian. "Priviţi, copii!", încuraja ea grupul - "acolo jos se află oraşul Yuan Chu şi dincolo e Râul, priviţi cum străluceşte în lumina soarelui! În sat vom primi mâncare apoi vom traversa Râul şi vom fi în siguranţă".

   Munţii erau sălbatici şi golaşi, iar încălţămintea tuturora, care era subţire, confecţionată acasă din pânză, începea să se rupă deja. Nu mai mâncaseră de două zile şi nu mai aveau apă. Deseori pantele stâncoase erau aşa de abrupte, încât copii mai mari trebuiau să formeze un lanţ uman, pe valea muntelui, ca să îi treacă din mână în mână pe cei mici. Iar când Ai-uih-deh încerca să-i încurajeze cu o cântare copiii înaintau cântând cu entuziasm: "Sunt oiţa lui Isus, fericit mă simt nespus!"

   Ajunşi în oraş, l-au găsit însă tăcut, liniştit şi pustiu. Copiii alergau de la o casă la alta. Cineva spuse: "Aici este un om!" Misionara se grăbi spre bătrânul singur ce stătea sub un copac. "Moşule, acesta e oraşul Yuan Chu?" "Da, dar oamenii au fugit pentru că vin soldaţii japonezi şi au trecut Râul Galben, eu sunt prea în vârstă ca să mai alerg, voi dormi aici sub soare până vor veni japonezii, şi dacă mă vor ucide, cui îi va păsa?"

   - Ce-s cu toţi copii ăştia, cred că eşti nebună să-ţi baţi capul cu ei!

   - Sunt creştină şi Dumnezeu mă va ajuta să am grijă de ei!

   Misionara porni pe o cărare prăfuită înspre Râu. Pe malul râului erau trestii şi plaje mici cu nisip unde copiii se puteau bălăci în apa nu prea adâncă. Aceşti copii crescuţi la munte nu mai văzuseră atâta apă. Au alergat cu bucurie, uitând de foame. Nu se vedea însă nici o barcă. Copiii şi misionara se înghesuiseră unii într-alţii pe malul nisipos. Ai-uih-deh se gândea: "De ce oare nu era nici o barcă?" Au petrecut astfel noaptea. Când ea se trezi, copiii se jucau deja în apă. "Trebuie să mergeţi în sat să căutaţi ceva de mâncare prin fiecare casă!" le spuse celor mai mari. Ei au găsit nişte macaroane, câteva cepe şi ardei pe care într-o oală mare le-au fiert. Copiii au fost hrăniţi dar pentru misionară nu a mai rămas nimic. Au aşteptat apoi toată ziua... seara, când sosi timpul să se culce, copiii au cerut din nou de mâncare. Micuţa Sualan zise: "Ai-uih-deh, îţi aminteşti întâmplarea cu Moise care i-a adus pe copiii lui Israel la Marea Roşie? Şi cum Dumnezeu a despărţit apele? De ce Dumnezeu nu le desparte şi acum?" "Eu nu sunt Moise, dar Dumnezeu e întotdeauna Dumnezeu, hai să îngenunchem şi să ne rugăm!"

   Chiar în timp ce se rugau, o trupă mică de soldaţi chinezi patrula de-a lungul Râului Galben - erau nişte cercetaşi. Ei auzeau nişte zgomote ciudate...rugăciuni, cântece...

   - Uau! mormăi un soldat. "În depărtare, pe malul apei, sunt o mulţime de copii, să fie oare o capcană de-a japonezilor?" Se strecură prudent şi văzu că o femeie brunetă, îmbrăcată în haine chinezeşti îi venea în întâmpinare.

   - Ce faci aici? În curând acest loc va deveni  câmp de bătălie!

   - Aşteptăm o barcă să trecem Râul!

   Ofiţerul găsi o barcă mică, fiind nevoit să facă mai multe drumuri. "Nu pot să vă mulţumesc îndeajuns" le spuse misionara, "eram sortiţi morţii, sunteţi răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre!"

   Micuţa Sualan, aflată în barcă lângă Ai-uih-deh, spuse: "Vezi, Dumnezeu e întotdeauna Dumnezeu, El a despărţit Marea Roşie iar acum ne trece şi pe noi Râul Galben!"

notă istorică:  Numele real al misionarei este Gladys Aylwared, era din Anglia şi a petrecut şaptesprezece ani ca misionară în China.