Luăm ca punct de plecare 1 Corinteni 13.3: "Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi nu aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic." Acesta este un text uluitor. Căci Isus a zis: "Nimeni nu are o iubire mai mare decât acel care îşi dă viaţa pentru prietenii săi" (Ioan 15.13). Cum poate Pavel să spună că, de fapt, a-ţi da viaţa pentru cineva poate fi un act lipsit de dragoste? Un lucru este sigur: dragostea nu poate fi echivalată cu un act de sacrificiu. Dragostea nu poate fi echivalată cu nici un act, oricare ar fi el! Acesta este un antidot puternic al cunoscutei învăţături care spune că dragostea nu este ceea ce simţi, ci ceea ce faci.

   Partea bună a acestei învăţături larg răspândite este dubla intenţie de a demonstra că:

   - simplele sentimente de căldură emoţională nu pot înlocui niciodată faptele dragostei reale (Iacov 2.16, 1 Ioan 3.18)

   - eforturile iubirii trebuie făcute chiar şi în absenţa sentimentelor de bucurie pe care cineva şi-ar dori să le simtă.

    Dar a susţine aceste două adevăruri spunând că dragostea este doar ceea ce faci şi nu şi ceea ce simţi este o dovadă de indolenţă şi inexactitate. Însăşi definiţia dragostei din 1 Corinteni 13 respinge această concepţie îngustă despre dragoste. De exemplu, Pavel spune că dragostea nu este invidioasă, nu se aprinde de mânie, că se bucură de adevăr şi speră toate lucrurile. Toate acestea sunt sentimente! Dacă simţi lucruri cum ar fi invidia şi iritarea, nu eşti om iubitor. Şi dacă nu simţi lucruri ca bucuria pentru adevăr şi speranţă, nici atunci nu eşti iubitor. Cu alte cuvinte, da, dragostea este mai mult decât sentimente - dar nu, dragostea nu este mai puţin decât sentimente.

   Aceasta s-ar putea să te ajute să înţelegi uluitoarea afirmaţie că este posibil să-ţi dai trupul să fie ars şi totuşi să nu ai dragoste. Este evident că un act nu se califică drept dragoste dacă nu implică motivaţii corecte. Dar faptul de a fi gata să-ţi dai viaţa nu este oare un semn al unei motivaţii corecte? Aşa ai crede, dacă esenţa dragostei este dezinteresul. Dar s-ar putea spune că ceea ce a ruinat un aparent act de dragoste prin jertfă de sine a fost intenţia de a moşteni o răsplată după moarte sau de a lăsa în urmă un bun renume pe pământ.

   Aceasta poate fi o parte a răspunsului. Dar nu este completă. Nu ne spune clar ce fel de răsplată putem dori să primim după moarte pentru un act de dragoste (dacă putem râvni la vreuna!). Nici nu descrie ce sentimente (dacă există unele!) trebuie să însoţească un "act" exterior de dragoste pentru ca acesta să fie cu adevărat un act de dragoste.

   Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să răspundem mai întâi la alta: Ce are a face dragostea noastră faţă de un om cu dragostea faţă de Dumnezeu şi harul Său pentru noi?  S-ar putea oare ca motivul pentru care un om îşi poate da trupul să fie ars fără să aibă dragoste să fie faptul că actul nu are nicio legătură cu dragostea sinceră faţă de Dumnezeu? S-ar putea oare ca concepţia lui Pavel cu privire la  dragostea orizontală dintre oameni să afirme că aceasta e sinceră doar dacă este o extensie a dragostei verticale faţă de Dumnezeu? Ar fi într-adevăr ciudat dacă apostolul care a spus "Tot ce nu vine din credinţă este păcat" ar defini dragostea sinceră fără nicio referire la Dumnezeu.