Este necredinta un semn al infrangerii, al neputintei sau in ea gasim un mugur al unei biruinte de care Dumnezeu ne poate face la un moment dat parte? Va las sa va ganditi... Iar eu ma voi stradui sa va arat ca dincolo de orice nori intunecosi este soare, ca in orice desert este o oaza, dincolo de spini este bobocul unei flori cu miros si frumusetea aproape divina. Trebuie doar sa vedem cu inima!
  Dincolo de lupta sportiva care se duce intr-o arena unde doua echipe incearca sa depaseasca una pe cealalta, exista spectacolul din tribune unde suporterii traiesc la o intensitate totala ceea ce sportivii dezlantuiti incearca in efortul lor de a castiga. Tribuna nu e, de regula. cel mai educativ loc pentru cineva dornic de cultura, dar exprima mereu atata pasiune umana ca aproape nimic altceva. Ceea ce vedem insa mereu la cei din tribune este ca ei stiu intotdeauna cel mai bine cum ar trebui echipa lor sa actioneze ca sa castige. E inutil sa spun ca cei care joaca sunt, asa cum e normal, foarte bine pregatiti atat fizic, cat si psihic pentru a aduce victoria echipei lor. Dar suporterul care sta si priveste are avantajul, se pare, unei cunoasteri aproape ezoterice necesara victoriei si doar el de la cei cativa metri de arena sportiva stie totul despre meci. Lipsit de efortul luptei, lipsit de deciziile pe care un jucator trebuie sa le ia in fractiuni de secunda, lipsit de orice stress real al confruntarii, fotoliul relaxant al privitorului ii mangaie origliul de maestru al sportului preferat si ii da un imbold de a-si apostrofa echipa in momentele grele, si pe care el, cel din scaun, le-ar rezolva foarte simplu.
 Privim in Sfintele Scripturi oameni ai lui Dumnezeu care in situatii grele au clacat si poate nu o spunem cu voce tare, dar noi stim ca am fi ramas fermi pe pozitie si nu ne-am fi prabusit. Ne-am fi descurcat mult mai bine cu increderea in Dumnezeu... Din nou fotoliul comod in care stam si citim Scriptura ne relaxeaza, dandu-ne placerea analizei la "rece" a vietii celor ce au suferit. Caci citim minunile facute de Dumnezeu si dupa cinci minute citim murmurul lor, necredintei lor si nu putem sa intelegem, tributari faptului ca nu suntem in pielea lor, cum de atat de repede cineva poate sa isi schimbe opinia. Dar acolo in cele cinci minute sunt ani, care trec cu bune si rele.  Caci avem senzatia ca lupta cea mai grea e sa mergi la biserica, sa fii prezent mereu cand se aduna crestinii... Dar aceasta e banala mentalitate a omului care merge la stadion de cate ori joaca echipa favorita. Dar niciodata nu este nevoit sa intre pe teren.
 Acum cateva saptamani povesteam la o partasie cum am trecut in urma cu 13 ani prin situatia atat de amara in care L-am invinovatit pe Dumnezeu pentru lovitura data de excluderea mea din biserica data un pastor corupt, intrebandu-L furios pe Dumnezeu daca acestia sunt oamenii Lui. A fost o suferinta pe care nu o doresc nimanui pentru ca parea ca raul intr-o stare pura sa ma asalteze din toate partile. Lastarii de amaraciune m-au infrant si m-au legat, mi-au distrus viata spirituala si am ajuns sa vad in Dumnezeu o Fiinta cruda si cinica... Exact cum erau cei ce ma ranisera.
 Cineva din respectiva partasie mi-a replicat ca trebuia sa-L vad pe Dumnezeu ca pe aceea Fiinta care este Dragoste. Avea dreptate! Dar oare a vazut lupta din viata mea? A vazut framantarea, durerea, singuratatea si apasarea din fiinta mea care au durat sapte ani? Ce frumos este sa stai pe un scaun si sa auzi si sa vezi framantare, dar sa nu traiesti niciodata! Mi-a venit sa o intreb pe aceea stimata doamna cat a trait ea cu Dumnezeu? Cata durere si necaz a intampinat in lupta ei? Am renuntat! In fond orice crestin stie ca trairea pentru Domnul insemna sa se pregateasca impotriva ta o durere pe masura credintei tale!
 Exista oameni ai lui Dumnezeu care au trecut prin tragedii, prin locuri intunecate... Uneori pacatul, uneori incercarea, a sfaramat inimi dedicate lui Dumnezeu... Il vedem pe David, pe Avraam, pe Iacov, pe Moise, pe Iov, pe Ieremia, pe Ioan Botezatorul, pe Petru, pe Ioan... Infranti realmente, prabusiti... Toti acestia si multi altii au trecut prin Valea Plangerii. Avraam incercat si infrant in credinta lui, atunci cand vede ca Dumnezeu intarzie sa isi aduca la indeplinire voia Sa si incercand sa il "ajute" pe Yahveh, in urma acestui gest de totala necredinta nascandu-se Ismael. Il vedem pe Iacov care minte si fura binecuvantarea fratelui sau si care este mintit ani de zile ca fiul sau preferat, Iosif, a fost ucis de o fiara salbatica. Atata durere, atata suferinta! Dar a fost voia Celui Preainalt ca acest mare om a lui Dumnezeu sa plăteasca si el pentru minciuna. Dar Domnul nu l-a parasit! Moise indurerat pentru ca nici macar el nu a intrat in Tara Fagaduita, platind pretul faptului ca mania l-a orbit si nu l-a cinstit pe Dumnezeu inaintea adunarii copiilor lui Israel.
 Iov, rabdatorul Iov, cum ii spunem noi si care era atat de mahnit de Dumnezeu incat isi dorea un alt judecator care sa puna mana pe el si pe Yahveh si sa ii judece pe amandoi fiind convins ca el ar fi castigat procesul.... Hm! Suna a ce doriti dumneavoastra sa ii spuneti, dar nu a rabdare, ci a furie! Cititi si vedeti ca asemeni lui Ieremia il vede pe cel PreaInalt ducandu-i nu in lumina, ci in intuneric! Un Dumnezeu crud si de o duritate maxima! Asa este oare Domnul? Sau exista intr-adevar un intuneric in care ajungem si in care suntem incercati?
 David, omul dupa inima lui Dumnezeu! Un om adevarat! Care insa devine un adulter si un criminal fara scrupule, ucigandu-si un prieten si un om de un devotament aparte pentru el, doar ca sa ii ia sotia! Groaznic! Si Dumnezeu il iarta, dar va trebui sa plateasca acest teribil pacat...Insa iubirea lui Dumnezeu pentru David si a lui David pentru Dumnezeu nu dispare, chiar in intunecimea vaii in care zace doborat de pacat.
 Ioan Botezatorul, omul care traieste minunea de a-l boteza pe Isus Christos, omul care vede cum Cerurile deschizandu-se, vede realitatea eternitatii si cum Duhul Sfant se coboara in chip de porumbel peste Domnul Isus, iar glasul lui Dumnezeu le vorbeste celor de acolo sa asculte de Fiul Sau cel preaiubit. Temnita murdara si stramta ii distrug convingerile intr-un soi de uitare, de nebunie, de necredinta! Bezna din celula se infiltreza cumva in sufletul Botezatorului. E posibil? Da! Cel mare om nascut din femeie este infrant! E in intuneric! Pentru ca apoi cuvintele Domnului sa ii aduca din nou lumina!
 Vedem aproape de finalul lucrarii divine a Domnului Isus patru categorii de ucenici in doar 12 din cei apropiati lui: unul care il vinde, Iuda Iscarioteanul care isi da seama de raul facut, dar nu vede salvare pentru el  in Isus, cel ce l-ar fi iertat, şi in moarte si se sinucide intr-o dureroasa incercare de eliberare din noaptea necredintei, ucenicii care fug si se ascund undeva departe, in miile de case din Ierusalim, un Ioan care sta si asista la procesul lui Isus fara sa scoata un cuvant, fara sa incerce sa isi apere Invatatorul pe pieptul caruia cu cateva ore inainte isi culcase capul intr-un gest de dragoste sublima, el care il cunostea pe Marele Preot si un Petru al carui curaj se topeste odata cu credinta sa in curtea casei marelui preot, iar o banala slujnica il doboara pe cel mai curajos dintre discipoli. Furie si necredinta este tot ce emana inima ucenicului care este coplesit de intunericul unei adanci si totale necredinte, el care traise revelatia Schimbării la Față, a unui crampei de Rai... Acum totul este pustiu si Petru nu-L mai cunoaste pe Christos, nu mai crede... Asa cum Avraam nu l-a mai crezut pe Dumnezeu, cum Iacov a crezut in inselaciune si nu in Domnul, cum Iov a crezut ca este tradat de Dumnezeu, un Dumnezeu total diferit decat crezuse până atunci ca este Dumnezeu. Moise furios, aratand si instigand la necredinta poporul lui Dumnezeu, lovind de doua ori stanca care trebuia sa le dea apa, atunci la un simplu Cuvânt a lui Moise. Ieremia indurerat si aproape neintelegand de ce traieste atat durere, dar avand curajul sa spere inca o data. Petru plangand cu amar. Si totusi stie ca Isus il iubeste.
 Tu prin ce treci dragul meu cititor? Am trecut si eu prin suferinta! Am vazut ca lumea nu are raspuns pentru mine! Nu a avut pentru nimeni. De multe ori credem despre caderea noastra că e cea mai adanca dintre toate pentru ca am vazut cat de bun este Domnul si totusi ne-am prabusit. Eu si cu tine nu am fi avut voie sa cadem dupa toate cele ce am trait si am simtit, nu-i asa? Daca ai trait minuni si binecuvantari alese cum de ai cazut? Cum te-ai putut tocmai tu prabusi? Tu care ai intarit pe altii, tu care i-ai invatat, tu care te-ai rugat si ai luptat cu cel mai slab, acum tu esti singur, abandonat, iar Dumnezeu pare atat de departe. Este ceea ce am trait eu, predicand in biserica, mangaind inimi, intarind suflete, iar apoi aruncat in afara ei, nemaiînsemnand nimic pentru nimeni si aparent nici macar pentru Dumnezeu.
 Am auzit de atatea ori ca Dumnezeu ne incearca ca sa vedem cat putem sa rezistam! Oare? Adica Cel ce stie tot, nu stie si asta? Trebuie sa ma testeze? Nu, dragul meu! Dumnezeu te testeaza ca sa vezi tu cat de puternic esti si mai ales sa inveti sa te bazezi pe El, niciodata pe tine! Fara incercare niciodata nu ai intelege aceasta lectie a increderii. Nu poti paste mieluseii sau oile Domnului pana nu traiesti din nou iubirea lui Dumnezeu la cote care pana atunci nu le-ai fi putut intelege. Necredinta nu este un inamic! Este dalta prin care esti transformat, durerea prin care Dumnezeu iti da un chip minunat, mult mai frumos decat l-ai avut inainte. Ce ar fi fost Petru fara lepadarea sa? Acelasi arogant si infumurat care credea mereu ca le stie pe toate si ca le poate pe toate. O slujnica i-a taiat aripile mandriei, iar un cocos i-a adus aminte cat de mic este! Multi il blameaza pe apostol pentru atitudinea sa, dar a fost momentul in care Isus a putut sa cladeasca pe aceasta piatra de acum smerita, biserica sa.
 Nu te inspaimanta de intunericul din viata ta. Inspaimântătoare este pasivitatea. Lipsa inimii de a mai simti pasiune, sentiment, de a simți ca trăiește sau moare. Cel pierit nu mai simte... Intunericul duce cu el promisiunea unei zile noi, a unei lumini de care nu te-ai bucurat pana acum. Nu te neliniștii de spinii din suflet, ci privește la Isus, la minunea Sa, la bobocii de trandafiri care se nasc din stropii de durere ai vieții tale. Vei vedea apoi viața cu Christos cum nu ai vazut nicicând. Cum nimeni nu te-ar fi putut învăța. Ești mai viu in zdrentele tale cand esti in bratele lui Dumnezeu, decat in haine tesute in aur cand esti departe de El si nu iti pasa de nimic. Vei fi un martor al caderii si al ridicarii. Vei vorbi despre durere si mangaiere! Despre pustie si apa vie, cum nu ai facut-o niciodata! Vei mangaia asa cum nu ai m-ai mangaiat  pentru ca tu insuti ai fost mangaiat de mâna Domnului Isus! Ridică-te! Paște oițele! Dă-le din apa vie a inimii tale innoite!... Iubeste-L pe Christos! El o face din totdeauna cu tine! Altfel nu ar fi murit la Golgota! Lasă să intre lumina! Lasă bobocul născut în suferință și durere să se nască în tine! Plângi cu amar dacă trebuie și prin lacrimile tale lasa întunericul să dispară, iar lumina sa iți inunde ochii și ființa! Lasa iubirea lui Dumnezeu sa se nasca din nou in tine! Traieste din nou! Fii liber în Adevăr!... Si lasa-i pe cei din tribuna sa fie atotstiutori! Lasa-i pe lenesii din fotolii care nu simt nimic, care nu au trecut prin durere sa te judece! Tu du-te si lupta pentru Regele tau. Castigă victoria spre slava Sa! Și Dumnezeu să te binecuvinteze! Nu esti singur! N-ai fost niciodata!

http://altarul.blogspot.com