Paradoxal, când o biserică evită lucrarea creştină din cauza durerilor şi a complicaţiilor, ea însăşi suferă. Rămâne inactivă, imobilă şi nu se maturizează.

   Isus ne-a lăsat un model de lucrare a bisericii la ultima Cină. În timp ce ucenicii Săi aveau tot mai multe propuneri organizatorice -( "Haideţi să alegem conducători, lucrători, să stabilim o ierarhie şi standarde profesionale!")- Isus a luat în linişte un lighean şi un prosop şi a început să le spele picioarele. "Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu", le-a spus El (Ioan 13.15). Am ajuns să consider acest spirit al slujirii cel mai convingător semn al unei biserici care face voia lui Dumnezeu.

   Clădirile, facilităţile, un comitet alcătuit din oameni de afaceri şi de succes în carierele lor, toate acestea fac ca o biserică să funcţioneze lin, dar întrebarea fundamentală este: PENTRU ce funcţionează lin? Eu caut comunităţi care să trezească hipersensibilitatea faţă de durere. În timp ce noi ceilalţi ne întoarcem privirile de la cei fără adăpost, dăm din cap cu milă şi apoi ne continuăm nestingheriţi vieţile, slujitorii spun: "Nu putem rămâne indiferenţi faţă de această durere. Şi oamenii lipsiţi de adăpost sunt purtătorii chipului lui Dumnezeu. Trebuie să-i slujim aşa cum i-ar sluji Isus, ca şi cum ei ar fi Isus."

   Meditând la modelul de lucare al lui Isus, Pavel a spus: "Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Isus (...) S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob" (Filipeni 2.5-7). Modelul biblic al lucrării recunoaşte faptul că drumul spre putere porneşte de la slăbiciune.

   Pavel însuşi a pledat de trei ori înaintea lui Dumnezeu pentru îndepărtarea "ţepuşului din carne" pe care-l avea, iar noi nu putem decît să ne imaginăm conţinutul rugăciunilor sale: "Doamne, gândeşte-te că pot fi mult mai eficient dacă îmi vei îndepărta acest ţepuş. Mă trage înapoi în lucrare, îmi inhibă munca. Aş putea realiza lucruri foarte mari dacă m-ai vindeca şi mi-ai reda puterea."  Răspunsul la rugăciunile apostolului a fost un Nu ferm.

   De ce a permis Dumnezeu ca suferinţa lui Pavel să continue? Apostolul însuşi ne spune răspunsul cu toată sinceritatea: "ca să nu mă umflu de mândrie". Dumnezeu i-a spus: "puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Iar Pavel a învăţat să răspundă: "Deci, mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos, să rămână în mine. de aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare" (Corinteni 12. 7-10).

  La grupurile în care se practică cei 12 paşi de recuperare am auzit poveşti triste care mi-au arătat ce trebuie să facă omul care vrea să înveţe să-şi înfrunte propria decădere şi să "ajungă la capătul puterilor", aşa cum spun ei deseori. Alcoolicii vorbesc despre procesul chinuitor care trebuie să se desfăşoare înainte ca ei să poată recunoaşte că sunt slabi, nu puternici şi despre faptul că trebuie să fie permanent dependenţi de o Putere Superioară, o sursă exterioară de putere. Eu însă am descoperit că există şi o cale mai uşoară de a învăţa aceste lecţii: să lucrezi voluntar într-una din lucrările creştine ale bisericii!

   Am văzut beneficiile directe şi personale ale lucrării creştine în viaţa soţiei mele. Mergea zilnic la un birou cu dotări foarte modeste şi îşi petrecea ziua printre oameni care rar spuneau "Mulţumesc!". Trebuia să-şi adune singură salariul, lucru ce îi amintea de copilăria petrecută cu părinţii misionari. Pot însă spune cu toată sinceritatea pe care o poate avea un soţ, pot spune că este o persoană mai puternică şi mai frumoasă. A primit puţine recompense pentru munca ei, aşa cum le măsoară lumea. Dar răsplata ei a fost transformarea interioară.

 Cei care participă la lucrarea creştină au ocazia de a învăţa ce este compasiunea (a suferi cu cineva!), smerenia, răbdarea şi alte calităţi asemănătoare care nu şi-ar fi găsit locul în topul celor mai bune 500 de companii. Să nu îndrăznim să desconsiderăm recompensele pe care le oferă Dumnezeu! Ele sunt valoroase pentru Dumnezeu şi mult mai valoroase decât orice sumă de bani sau prestigiu câştigat în carieră. Cea mai repetată afirmaţie a lui Isus în Evanghelii este că ne câştigăm viaţa dacă ne-o pierdem. Ne pierdem viaţa în slujirea altora!

   Hipersensibilitatea în faţa durerii poate fi o resursă, un dar neaşteptat. Aceleaşi lacrimi care ne-au zdrobit inimile ne pot hrăni în moduri care sunt foarte valoroase pentru Dumnezeu.