Vine vremea când tot ce putem face este să credem în Dumnezeu - să credem ceea ce spune El, să-L credem pe El şi să-L iubim pe El! În acest caz, procesul de gândire nu este suficient. Marele Dumnezeu Atotputernic care umple universul şi care supraabundă în imensitate, nu poate fi niciodată cuprins de acel lucru mic pe care noi îl numim creier, mintea noastră, intelectul nostru - niciodată, niciodată, niciodată! Nicodată nu ne putem ridica să venim înaintea lui Dumnezeu prin ceea ce ştim şi prin ceea ce suntem, ci numai prin dragoste şi credinţă suntem ridicaţi astfel încât să-L cunoaştem şi să-L adorăm!

  Ştiţi ce este un vid - doar un spaţiu gol, unde nu este nimic, nici măcar aer! Se spune că natura urăşte vidul, iar dacă acesta nu este delimitat de un înveliş tare, apa, aerul sau un alt element va da buzna şi va umple locul acela. Ar trebui să ne bucure vestea că Împărăţia lui Dumnezeu, de asemenea urăşte vidul, iar atunci când tu te goleşti de tine însuţi, Dumnezeul Atotputernic dă buzna! Cineva a scris: "Tras de dragostea Răscumpărătorului, merg în grabă după El, Tras de pe pământ spre lucrurile de sus, şi într-un final, scos din mine însumi!"

   Şi într-un final, scos din mine însumi!  Dacă nu suntem în stare să facem această mărturisire, atunci ea devine cea mai mare problemă a noastră. Dacă nu am fost traşi de pe pământ spre lucrurile de sus, cum putem noi să fim scoşi din noi înşine pentru a fi consumaţi de Dumnezeu? Ce fericit ceas este acela când suntem scoşi din noi înşine, iar în acel vid dă buzna binecuvântata Prezenţă! Supunerea noastră faţă de El este doar din pricina dragostei noastre pentru El, iar atunci când noi acceptăm voia Sa, o facem doar pentru plăcerea Lui, pentru că El vrea şi merită să fie astfel iubit şi slujit!

   Ceea ce este minunat cu privire la invitaţia Duhului Sfânt al lui Dumnezeu este că El nu spune lucruri diferite oamenilor. Duhul Sfânt nu spune două lucruri - El spune un singur lucru! El spune acelaşi lucru tuturor acelora care-L ascultă. Şi anume: "Scoate-ţi sinele! Dă-mi-l Mie! Goleşte-te de tine însuţi! Adu-ţi vasul pământesc gol! Vino în smerenie ca un copil!"  Ieşi din tine prin Duhul Sfânt, pentru că cine cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul Sfânt? Scos din mocirla propriului tău sine, aşa încât să nu mai crezi că eşti cineva, eşti în sfârşit eliberat de tine însuţi şi Îl cauţi pe Dumnezeui doar pentru ceea ce este El.

   Gândiţi-vă la femeia aceea care a trăit cu secole în urmă şi care s-a împins să ajungă la Isus în mijlocul acelei mulţimi aglomerate. Isus era aproape zdrobit de mulţimea care-L împingea din toate părţile. Dar o femeie bolnavă a ignorat complet înghesuiala aceasta şi, ca şi cum ea ar fi fost singură cu Mântuitorul, s-a atins de poala hainelor Sale şi a fost vindecată! Isus Şi-a întors capul şi a spus: "Cine s-a atins de Mine?" cei din jurul Lui, I-au răspuns: "Asta este o întrebare prostească. Te afli în mijlocul unei mulţimi, înghesuit şi îmbrâncit şi mai întrebi: "Cine s-a atins de Mine?" dar Isus a spus: "Am întrebat doar cine s-a atins de Mine prin credinţă? Cine M-a atins cu dragoste?" Mulţi Îl îmbulzeau, dar această femeie L-a atins cu adevărat în credinţă, dragoste şi admiraţie, şi a fost vindecată.

   Şi astăzi sunt mulţimi de oameni, întâlniri şi oportunităţi de a-L atinge pe Isus printr-o dragoste şi credinţă simplă. Dar noi avem întâlniri în care oamenii se desfată în mulţime şi-L ignoră pe Domnul. Oare, în mijlocul adunărilor noastre, nu aşteaptă Isus mereu pe cineva care neglijează mulţimea, circumstanţele şi tradiţia ca, prin dragoste şi credinţă, să-şi facă loc pentru a-L atinge şi a fi vindecat în întregime de El?

   Oh, întoarceţi-vă la Cuvântul lui Dumnezeu şi vedeţi ce însetaţi erau prietenii lui Dumnezeu după Persoana Sa! Marea diferenţă dintre noi şi Avraami, Davizi, Paveli este că ei L-au căutat, L-au găsit şi apoi L-au căutat în continuare, L-au găsit şi iar L-au căutat - la nesfârşit!

   Noi Îl primim - şi nu-L mai căutăm - aceasta e diferenţa!

   În Cântarea lui Solomon este o istorie plină de farmec a unei fete care este foarte îndrăgostită de un tânăr păstor. Ea este atât de frumoasă, încât regele este atras de ea şi cere favorurile ei, dar ea rămâne loială păstorului simplu, iubirea ei - care adună crini din roua nopţii şi vine să o caute şi o cheamă printre zăbrele. În multe feluri, aceasta este o imagine a Domnului Isus, păstorul: dragostea şi grija Sa pentru Mireasă, Biserica, iar lumea este reprezentată prin împăratul care cere dragostea noastră. În relatarea Scripturii, păstorul cheamă: "Scoală-te, iubit-o,... a încetat ploaia, şi s-a dus ... se aude glasul turturicii în câmpiile noastre." (Cântarea Cântărilor 2. 10-12)

   Dar ea Îl respinge scuzându-se că are alifie pe mâini şi că deja s-a pregătit pentru noapte. Aşa că El pleacă trist. Totuşi, ea se simte condamnată în inima ei şi se ridică din pat să-L caute pe iubitul ei păstor. Când vede că nu-L poate găsi, cere ajutor disperată. Prietenii o întreabă: "Ce are iubitul tău mai mult decât altul, de ne rogi aşa de fierbinte?" Şi ea le răspunde: "Oh, toată fiinţa lui este plină de farmec! A venit şi m-a chemat. L-am auzit, dar nu aveam dorinţă să merg. Acum ştiu ce am pierdut şi trebuie să-L găsesc."

   Într-un final, ea poate să mărturisească: "Am găsit pe iubitul inimii mele!"  El a fost întristat, dar nu era departe. Tot aşa este şi cu Preaiubitul nostru: El este aproape de noi şi aşteaptă căutarea noastră!

   Oh,  o inimă care plângea mereu după Cel pe care-L iubeşte e mai bună decât inima care s-a mulţumit cu puţinul pe care-l ştie deja!