Îl confunzi pe Dumnezeu cu viaţa? Am auzit această expresie de la un om numit Douglas, căruia i-am luat un interviu pentru cartea Dezamăgit de Dumnezeu. Dintre toţi oamenii pe care-i cunosc, Douglas a fost omul a cărui viaţă seamănă cel mai mult cu a lui Iov. Chiar atunci când a luat o decizie costisitoarea de a intra într-o lucrare creştină dificilă din oraş, lumea lui s-a prăbuşit. Fondurile organizaţiei s-au epuizat, soţia lui s-a îmbolnăvit de cancer şi un şofer beat i-a lovit maşina, rănindu-i grav pe Douglas şi pe fiica lui de doisprezece ani. Soţia a murit la scurt timp. Doream ca Douglas să-mi vorbească despre dezamăgirile lui legate de Dumnezeu, dar, spre surpriza mea, el mi-a spus că nu avea astfel de sentimente.

   "Am învăţat cu mult timp în urmă, şi mai ales prin aceste tragedii, mi-a spus Douglas, să nu-L confund pe Dumnezeu cu viaţa mea. Eu nu sunt un stoic. Sunt supărat din cauza a ceea ce mi s-a întâmplat la fel de tare ca oricine altcineva. Mă simt îndreptăţit să blestem nedreptatea vieţii şi să-mi exprim toată tristeţea şi furia. Dar cred că şi Dumnezeu are aceeaşi părere ca şi mine despre accident, este supărat şi furios. Eu nu-L învinovăţesc pe El pentru ceea ce mi s-a întâmplat."

   Douglas a continuat: "Am învăţat să privesc dincolo de realitatea fizică a acestei lumi la realitatea spirituală. Noi avem tendinţa de a gândi: Viaţa ar trebui să fie dreaptă pentru că Dumnezeu este drept. Dar Dumnezeu nu este viaţa. Dacă stabilim o relaţie cu Dumnezeu aparte de circumstanţele vieţii, atunci vom avea puterea de a ne ţine de ceva când realităţile fizice se prăbuşesc. Putem învăţa să ne încredem în Dumnezeu în ciuda tuturor nedreptăţilor vieţii."

   Mulţi eroi biblici, Avram, Iosif, David, Ilie, Ieremia, Daniel, au trecut prin necazuri asemănătoarea cu ale lui Iov (sau Douglas). Fiecăruia dintre ei realitatea fizică părea să îi spună că Dumnezeu este duşmanul lui. Dar fiecare dintre ei a reuşit să-şi păstreze încrederea în Dumnezeu în ciuda greutăţilor. Procedând aşa, credinţa fiecăruia a trecut de la o "credinţă a contractului" - Îl urmez pe Dumnezeu dacă El mă tratează bine - la o relaţie care putea depăşi orice dificultate.

   Am văzut că oamenii activi în lucrarea creştină, probabil mai mult decât ceilalţi oameni, trăiesc având o nemărturisită "credinţă a contractului".  La urma urmei, ei sacrifică timp şi energie lucrând pentru Dumnezeu. Nu merită un tratament special ca recompensă?

   Soţia mea era iritată când primea o amendă deoarece depăşea perioada plătită pentru parcare atunci când cumpăra alimente pentru cei săraci sau vizita un spital. Aparatul înregistra depăşirea timpului exact din cauza motivului pentru care ea simţea nevoia de a dedica mai mult timp pentru lucrarea lui Dumnezeu. Recompensa ei: o amendă de 25 de dolari şi o jumătate de zi pierdută la tribunal!

   Bud, unul dintre adevăraţii "sfinţi" ai lucrării creştine din zonele sărace ale oraşului Chicago, aproape că şi-a tăiat mâna cu un fierăstrău electric încercând să le arate voluntarilor cum se construiesc case pentru cei fără adăpost. Ce sistem teologic poate explica o astfel de întâmplare?

   Mă întorc la expresia lui Douglas: "Nu-L confundaţi pe Dumnezeu cu viaţa". Când sunt asaltat de îndoieli, deschid Biblia la extraordinarul capitol 8 al Epistolei lui Pavel către Romani. Mulţi cunosc versetul 28: "toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu", dar ochii mei sar la versetele următoare: "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?" întreabă Pavel, "Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?" (8.35). Pavel şi-a rezumat întreaga autobiografie a lucrării sale în această frază. El a îndurat toate aceste încercări de dragul Evangheliei, având credinţa că "lucrurile" din versetul 28, care, evident că nu sunt bune în ele însele, pot fi totuşi folosite de Dumnezeu pentru a aduce un rezultat bun.

   Apostolul Pavel a învăţat să privească dincolo de greutăţile vieţii la Dumnezeul iubitor care va ieşi învingător până la sfârşit. "Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru" sunt cuvintele triumfătoare de încheiere ale capitolului. O astfel de încredere are un mare impact asupra unei lucrări care nu se desfăşoară aşa cum dorim.