Sunt eu mai preocupat de durerea unui om decât acel om?  Am auzit odată pe cineva spunând că o asistentă medicală este „Maria bolnavă de febră tifoidă deghizată în Florence Nightingale.” Apoi a explicat: „Are un permanent complex «trebuie să ajut». Este obsedată de ușurarea durerii altor oameni pentru că ea însăși simte durerea. Rezultatul este că răspândește în jurul ei, în măsură egală, suferință și alinare.”

   Am învăţat să recunosc unul dintre primele simptome de epuizare: un sentiment de copleşitoare răspundere personală, ca şi cum soarta bisericii, a comunităţii, a ţării şi chiar a întregului univers este purtată de umerii unui singur om devotat ajutorării altora. 

  Eugene Peterson face o comparaţie între Augustin şi Pelagius, cei doi teologi cu vederi opuse din secolul al IV-lea. Pelagius a fost un om de la oraş, politicos, convingător, plăcut de toţi oamenii. Augustin şi-a murdărit tinereţea în imoralitate, făcându-și mulţi duşmani. Dar Augustin a plecat de la harul lui Dumnezeu şi a înţeles bine lucrurile, în timp ce Pelagius a plecat de la ideea efortului uman şi teologia lui a fost greşită. Augustin l-a căutat cu toată pasiunea pe Dumnezeu. Pelagius s-a străduit metodic să-I placă lui Dumnezeu. Augustin a avut o nevoie disperată de Dumnezeu şi a ştiut acest adevăr. Peterson continuă spunând că creştinii au tendinţa de a-l urma pe Augustin în teorie, dar pe Pelagius în practică. Ei se bazează pe eforturile lor frenetice: întâlniri de comitet, unde de multe ori pluteşte o atmosferă de vinovăţie, încercări obsesive de a "rezolva" problemele oamenilor.

   Ajutarea oamenilor în nevoie necesită uneori o atitudine de detaşare, un calus adecvat care să protejeze persoana ce ajută de durerea celui care are nevoie de ajutor. Autorul F. Buechner dezvăluie modul cum a învăţat această lecţie în Telling Secrets (Să dezvăluim secrete):

   „A-l iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi face parte din marea poruncă. Un alt mod de a exprima porunca este: Iubeşte-te pe tine însuţi nu în sensul egocentric, de a căuta numai binele tău, ci iubeşte-te pe tine însuţi aşa cum îl iubeşti pe prietenul tău în sensul de a avea grijă de tine însuţi, de a te hrăni, încercând să te înţelegi pe tine însuţi, să te mângâi şi să te întăreşti. Se ştie că lucrătorii creştini şi în general cei care lucrează în domemiul îngrijirii altor oameni se neglijează pe ei înşişi, iar rezultatul este că pot deveni într-un fel tot atât de neajutoraţi şi infirmi ca şi oamenii de care încearcă să aibă grijă şi astfel nu mai sunt de prea mare ajutor altor oameni. Dacă fiica riscă să se înece într-un torent rapid, nu o vei salva dacă te vei arunca lângă ea, pentru că astfel vă veţi îneca amândoi. Mai bine, rămâi cu picioarele pe uscat - îţi menţii cât poţi de bine pacea interioară şi puterile - şi, având acest sprijin ferm, îi întinzi o mână salvatoare. "Vezi-ţi de problemele tale"  înseamnă a ieşi din vieţile altor oameni pentru ca, pe termen lung, ei înşişi trebuie să-şi trăiască vieţile, dar mai înseamnă să fii atent la propria ta viaţă, propria ta sănătate şi bunăstare de dragul tău cât şi de dragul celor pe care îi iubeşti. Ai grijă de tine însuţi pentru a putea avea grijă de ei. O inimă sângerândă nu este utilă nimănui dacă sângerează până moare.”

(fragment)