Mi se pare semnificativ, dacă nu chiar ameninţător, faptul că în limbajul bisericesc de azi apar atât de frecvent cuvintele "program" şi "programare". Sunt conştient că aceste cuvinte au fost împrumutate şi adaptate dintr-un alt domeniu al vieţii pentru că exprimă mai binr decât orice alt cuvânt succesiunea din cursul serviciului religios dintr-o biserică. Dar tocmai faptul că ele se potrivesc atât de bine serviciului religios este în sine atât de neliniştitor pentru  puţinii credincioşi care tot mai vor să urmeze ordinea Nou-Testamentară în serviciul religios-public.

   Dacă ne comparăm întâlnirile noastre religioase grijuliu programate cu Noul Testament, ne amintim de remarca unui renumit critic literar după ce a citit traducerea făcută de Alex. Pope a cărţii Odiseea de Homer: "Este un poem frumos, dar nu este Homer." Astfel, serviciul religios atrăgător, picant şi distractiv de astăzi poate fi un frumos exemplu de programare magistrală - dar nu este un serviciu religios creştin. În practic toate punctele importante, între ele este o deosebire foarte mare. Singurul lucru pe care îl au în comun este prezenţa unui număr de persoane într-un spaţiu. Aici se termină asemănările şi încep deosebiruile. Mai întâi, obiectul atenţei nu este acelaşi în cele două întruniri.

   Indiferent că este vorba de un serviciu de Cină, un serviciu de duminică dimineaţa, o adunare de evanghelizare, o oră de rugăciune sau orice fel de strângere creştină adevărată, centrul atenţiei va fi întotdeauna Cristos.  "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi împreună în Numele Meu, acolo sunt Eu în mijlocul lor" (Matei 18.20). Aceste cuvinte ale Domnului nostru stabilesc modelul pentru toate adunările creştine. În Noul Testament, toate adunările creştine ţinute după ziua Cincizecimii s-au caracterizat prin preocuparea creştinilor cu Domnul lor înviat. Chiar şi primul Conciliu al Bisericii  a fost ţinut într-o atmosferă de mare demnitate şi profund respect. Ei au vorbit despre Dumnezeu, despre Cristos, despre Duhul Sfânt, despre Scriptură, cât şi despre nişte oameni consacraţi care şi-au pus vieţile în joc pentru Numele lui Isus. Ei s-au consfătuit o vreme apoi au întocmit o scrisoare cu instrucţiuni şi au trimis-o prin mâna lui Iuda şi a lui Sila bisericii păgânilor. Desigur, este de necrezut că o asemenea întrunire a putut fi ţinută fără vreun fel de ordine de zi. Cineva trebuia să ştie ce teme erau de discutat. Cu toate acestea, punctul important pe care trebuie să-l luăm la cunoştinţă este faptul că adunarea a fost ţinută într-o atmosferă de închinare creştină. În faţa prezenţei lui Dumnezeu, ei au pierdut din vedere programul.

   De asemenea, serviciile de evanghelizare şi de trezire din vremea Noului Testament n-au fost despărţite de închinare. Cartea Faptelor este o relatare a activităţilor evanghelistice şi misionare, dar Prezenţa lui Dumnezeu este pretutindeni, şi acei primi creştini n-o uită nici o clipă. Discipolii n-au folosit niciodată scamatorii ca să atragă mulţimile. Ei s-au bazat pe faptul că puterea Duhului Sfânt îi va ajuta totdeauna şi pretutindeni. Ei şi-au angrenat activităţile după Cristos şi au fost mulţumiţi să câştige sau să piardă împreună cu El. Nici nu le-a trecut prin minte ideea de a pune în scenă un eveniment "programat" şi de a-L folosi pe Isus ca un fel de sponsor. Pentru ei, Cristos era totul. Pentru ei, El era punctul central în jurul căruia se învârtea totul. Pentru ei, El era punctul central în jurul căruia se învârtea totul, El era, şi este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul.

   Cristos era totul în mintea acestor primi creştini, şi acest fapt glorios le-a dictat nu numai comportarea, ci şi atitudinile interioare. Starea lor sufletească, comportarea lor, aşteptările lor au izvorât din convingerea lor copilărească precum că Isus era în mijlocul lor ca Domn al creaţiei, cap al Bisericii şi mare Preot al credinţei lor.

   Acum recunosc deschis că este imposibil să ţii un serviciu creştin fără un program. Ca să se păstreze ordinea, trebuie să existe o anumită rânduială a serviciului religios. Dacă urmează să se cânte două cântări, cineva trebuie să ştie care  se va cânta prima. Fie că această ştiinţă este numai în capul cuiva, fie că a fost scrisă pe hârtie, este într-adevăr un "program", oricât ne-ar displăcea acest cuvânt. Ceea ce aş vrea să arăt este că în vremurile noastre programul înlocuieşte Prezenţa lui Dumnezeu. În centrul atenţiei stă programul şi nu Domnul gloriei. Ca urmare, cea mai iubită biserică dintr-un oraş este astăzi cea care oferă publicului cel mai interesant program, deci cea care poate prezenta cele mai bune numere de atracţie pentru distracţia publicului. Aceste numere sunt programate, pentru ca totul să rămână în mişcare, iar atenţia oamenilor să rămână trează.

   Răul în toate aceste lucruri stă în efectul lor asupra creştinilor şi bisericilor de pretutindeni. Chiar şi nişte oameni care doresc fierbinte să-L servească pe Dumnezeu după modelul care ni s-a arătat pe munte sunt înşelaţi de punerea programului în locul Prezenţei, cu rezultatul că ei nu devin niciodată creştini maturi. Încă de la începutul vieţii lor religioase dorinţele lor sunt denaturate şi pervertite, iar simţul lor pentru valori spirituale este oprit de creştere. Mulţi dintre ei trec an de an prin viaţă fără să bănuiască cumva că programul pe care merg să-l vadă şi să-l audă în fiecare duminică nu are nimic creştinesc în sine, ci este doar o noţiune păgână suprapusă peste biserică de către nişte oameni zeloşi, dar induşi în eroare.

   Am face mult bine bisericilor noastre dacă fiecare dintre noi am căuta să cultivăm Prezenţa binecuvântată în serviciile noastre religioase. Dacă Îl facem pe Cristos obiectul suprem şi constant de adorare, programul va fi un ajutor folositor pentru a rândui închinarea publică adusă lui Dumnezeu. Dacă nu reuşim să facem aceasta, în cele din urmă programul ne va întuneca complet Lumina divină. Şi nici o biserică nu-şi poate permite lucrul acesta.